S-o mai dus unu'.

Până la urmă a mai trecut un an, cu bune cu rele s-a scurs încet asemeni nisipului dintr-o clepsidră. N-a rămas decât gustul amintirilor amare sau dulci şi câteva poze care să ajute la retrăirea câtorva clipe marcante. 
Da, a trecut! Acum e ora 01:09 şi eu ar trebui să dorm pentru că mâine am multe de făcut. Oricum, acum mă gândesc să schimb anumite chestii pe-aici, mai ales stilul pe care l-am abordat. Fie, nu-s sigură dacă o să-mi iasă, da' încerc că nu-i pe bani. 
Altfel, acum ar trebui să dorm că mâine de dimineaţă ar cam trebui să merg la Kaufland că cică tre să cumpărăm una-alta. Da da, nebunie. 

Noapte bună, fie ca artificiile să nu-ţi puşte-n cap şi nici petarda aia mare şi periculoasă să nu-ţi explodeze-n nas. 

Sânge, lacrimi şi morminte în zăpadă.

Atunci când e zăpadă, întuneric şi mintea-mi străbate cărarea înfricoşătoare a unui cimitir uitat de lume, uite ce iasă:

Făcea câte un pas încet, încercând să înainteze printre ramurile copacilor căzute la pământ spre locul ascuns de marmură unde-i era îngropată jumătate din suflet. Trăgea aer în piept şi ocolea amorţit fiecare obstacol care parcă încerca să-l ţină departe. Cine-i absorvise vlaga trupului, care-i furase suflul vieţii, îngropându-i fericirea adânc sub pământ?

Cu fiecare minut era mai aproape de amintirea ei, cu fiecare mişcare dureroasă care şi-o impunea propriului corp era mai aproape de  prinţesa ascunsă sub crucea de marmură. Valurile îngheţate care-i bântuie mintea pietruită de timp şi obosită îi leagănă uşor fantoma fetei, creionată deasupra lui. Încă-şi mai aminteşte tremuratul uşor al vocii ei, tristeţea care i se oglindea în privire şi buzele vineţii care încercau să-i repete la infinit aceaşi simplă propoziţie:"Te iubesc".

Ultimele mişcări i-au fost robotice şi picioarele dezgolite au început să-i sângereze, pătând zăpada moale, însă liniştea care-l cuprinse atunci când se prăbuşi peste mormântul rece şi dur era de nepreţuit.

Lacrimile i se amestecaseră cu sângele care-i picura în stropi mari de la încheietură, iar durerea-i îmbrăţişă mintea, lăsându-l gol şi fără viaţă.

  
Probabil c-ar trebui să reiau Titanicu', da acuma vorbesc cu Noni chestii ciudate şi parcă ar fii prea straniu după să bocesc o tură la telefon. Nebunie! 

Ps: Şi pentru că nu deţin poza, na credite: http://yuya-yo.deviantart.com/ (Thx a lot for this pictureeeee.) 

Luna plină influenţează multe şi Crăciunul nu-i întodeauna fericit.

Poate că-i târziu să zic "Crăciun Fericit" pentru că aproape-a trecut, da' vorba aia, mai bine mai târziu decât niciodată. Aşa că, să fie!
Fulgi de zăpadă nu-s, beculeţele din centru-mi amintesc de o babă fardată în toate nuanţele curcubeului, urâtă şi trecută de mult prin tot ce se poate trece, comportamentul unora îmi demonstrează că nu s-a meritat aproape nimic şi zâmbetele false-mi dau fiori. 
Totuşi, în mpmentul ăsta mă doare încheietura şi asta-i ceea ce-ar trebui să mă îngrijoreze. Nu-s prea sigură de motivul pentru care parcă-mi pulsează o venă la mâna dreaptă şi nici dacă-i normal.  
Acum, pentru că-n ultimul timp am tot pus de pe youtube melodii şi video-uri care-mi plac, uite încă ceva. 

 

E prima mea melodie pe care-am ascultat-o de la Bullet for my Valentine, care mi-a pus-o Vlad ieri(într-a doua zi de Crăciun). Fie, îmi place mai mult povestea(ideea) şi oarecum mă inspiră. 
Fie, aş mai povesti una-alta p-aci da-i deja 03:23 şi mie mi-e cam somn, şi mâine nu-s sigură încă de ce aş putea face. Fie, noapte bună şi vise pufoase, luna să-ţi vegheze somnul şi pământul moale să-ţi fie cale către tărâmul viselor.  

Sânge, greşeli şi sentimente în zăpadă.

Încă mi-e frică, încă nu-s sigură dacă tot ce fac e corect şi dacă fericirea mea nu urmează să fie cumpărată pe sângele cuiva. Începe să se transforme totul în ceaţă, şi sentimentele să fie înecate într-un haos neînţeles. Dar cine-i vinovat şi care e greşala mea?
Acum nici măcar nu cred că o să reuşesc să ajung acolo unde am ajuns până acum. Totul e complicat şi construit pe durere. Liberatea-i plătită cu lacrimi şi rănile încă mai sângerează din cauza câtorva hohote de râs.  

Tetrarhia, sau cele patru nume nebune.

Fix. Până la urmă Ianoş(aka Iulia) m-a molipsit cu melodia asta. Nu ştiu dacă chiar Crăciunu' care se apropie sau pentru că e veche îmi place mai mult, dar fie, îs obsedată de ea. 



Şi pentru că acum trebuie să plec cu Cezi în oraş, nu mai pot scrie. Oricum, revin cu o explicaţie a titlului în următoarele zile(pentru că dacă zic ore, îs sigură că nu o să revin) 

Alb în poză, în priveliştea de pe fereastră şi-n suflet.

Ninge iar, şi pentru că în ultimul timp toate pozele erau pe verde, m-am gândit să fac şi altele în culoarea iernii, alb. Şi, cum zăpadă este din plin, aici îs câteva:

Zăpada poate ascunde multe.

Acum ninge. Fulgi mari de zăpadă se rostogolesc din cer, aşezându-se peste tot, transformând fiecare colţ într-un loc pufos şi strălucitor. 
Da, zăpada chiar schimbă multe. Zăpada acoperă toate gropile de pe trotuar şi imperfecţiunile de pe străzile murdare. Zăpada împrospătează gardurile şi se aşează pe acoperişuri, asemeni unei mantale protectoare, gata să încălzească sufletul oraşului. 
Dar atunci când se topeşte, totul se transformă într-o mizerie de neînchipuit, făcând pe toată lumea să-şi dorească ca fulgii moi să cadă din nou din cer... 


Fie, acum ascult Firehouse - Christmas with you şi mă gândesc la Austria. Anul ăsta va fii Mallnitz. Anul trecut a fost Rauris, iar acum doi ani a Oberperfuss. Abea aştept să merg, mai ales că-mi doresc anul ăsta să fac şi mai multe poze. Şi mai ales, un îngeraş în zăpadă. Da' parcă mai e atât de mult până în 15 ianuarie! Totuşi... important e că acum ninge în Turda şi totul arată foarte drăguţ. (da, s-a aşezat puţină zăpadă pe câte-un acoperiş).

Ps: Desigur, îmi doresc şi să fac un om de zăpadă pufos şi mare pe care să-l botez "Grinch". 
Ps2: Asta-i a două sutea postare.  

Îngeri roşii din hârtie creponată.

Atunci când îngerii nu mai îs albi, atunci când hârtia-i colorată-n roşu, totul e altfel. Începe, încet să se schimbe lucrurile şi fiecare visează la o ploaie de suflete divine.

Da' unde-i îngerul meu? Unde-i micul spirit care avea aripi sângerânde şi mânuţe legate cu aţă? 

Ea mi-a spus că urmează să doarmă alături de restul îngeraşilor şi că urmează să fie vândut la târgul vintage sau agâţat în bradul de Crăciun de la şcoală. Dar sincer, chiar dacă ar colora buzele cuiva cu-n zâmbet, în general sunt egoistă şi nu vreau să-mi vând îngerul. Vreau să fie al meu şi să-mi desenez eu un surâs pe chip atunci când o să-l văd împodobind una dintre crengile braduţului. Ciudat, nu? 

Şi totuşi, nu-i al meu... e-al ei. Dar e munca mea!

Chiar dacă-s doi îngeri şi-o foarfecă, să ştii că n-am încercat niciodată să le tai aripile. Defapt, eu le-am lipit. Aripi sângerii, aripi creponate şi aripi pline de viaţă.

Ps:Îngerul din dreapta-i al meu doar, că celălalt e îngeaşul lui Noni. :) 

Mai ştii că odată tot ce era pe nepregătite era perfect? Aşa-i şi acum, nu te speria.

Adevăru' e că întodeauna când nu pregăteşti chestiile, când laşi totul să vină de la sine iasă mult mai bine decât atunci când aştepţi multe. Poate că până la urmă fiecare lucru se rezumă la aşteptările pe care le avem. Dacă visezi mult la ceva, dacă plănuieşti totul până la cele mai nesimnificative detalii şi nu iasă aşa cum vrei atunci eşti al naibii de dezamăgit. Da' dacă suni cu juma' de oră înainte şi inviţi la film sau la orice altceva pe oricine sigur o să te simţi bine... 

Ştii, nu? 

Ah. Eu eram de mult conştientă de treaba asta, doar că acum am nimerit peste o situaţie care mi-a adus aminte. Mă simt aşa de bine, aproape că am şi uitat azi că săptămâna viitoare am teză la logică şi mâine ar trebui să învăţ. Da, până la urmă teza la română am dat-o vineri şi a fost destul de bine. Aştept să iau ceva notă mare pentru că, oricât de mult am aburit-o, a fost spre deliciul profesoarei. Aşa trebuie să faci într-a noua la română, nu? Să întorci o grămadă de chestii pe toate părţile şi să priveşti din toate perspectivele posibile fiecare idee... 

Fie, astăzi am văzut cu Zizi "How Grinch stole the Christmas" pentru că eram într-o stare totală de aşteptare nebună a Crăciunului, şi sincer mi-a plăcut mult. Jim Carrey e chiar un actor de nota 10, iar micuţa Taylor Momsen era aşa inocentă! Nici nu pot să-i pun portretul fetiţei de acum zece ani lângă imaginea actuală a ei. Era atât de copilă şi inocentă...  Oricum, acum mi-am descărcat "Make me wanna die", melodia cea mai semnificativă de la The Pretty Reckless, unde instrumentalul este perfect şi care m-a speriat atunci când am văzut video-ul. Chiar trebuia să se dezbrace de tot? Era aşa important să ardă dezbrăcată? I-a fost frică cumva că hainele or să o salveze de flăcări?Ah, revenind la film. A fost interesantă ideea cu înfăţişarea ciudată pe care o aveau locuitorii Whoville-ului. Da, nasul lor era foarte diferit şi oarecum a făcut totul să pară altfel. 
Altfel, acum cred că urmează să citesc, pentru că Ragoczy e chiar un vampir autentic. 

Ea e de vină. Serios, nu glumesc.

Până la urmă ea e de vină. Din cauza ei am început să ascult Disturbed iar, doar că acum într-un stil mult mai intens. 

Nebunie, deci ultimul album, Asylum e chiar fain. Melodia mea preferată e The Animal, şi pentru că are un video "care rupe" (c)Bia, tre' să-l pun şi p-aci. 

Deci mersi Bia, că nu cred că ţi-am zis asta. Ultimul tău post a fost educativ pentru mine şi m-a făcut să alunec iar pe panta aia tare, de metal.  

"Şi asta cum îi?" "Urâtă."

Întodeauna mi-a plăcut Jim Carrey. Este unul dintre cei mai buni actori de comedie, dacă nu chiar cel mai bun! Nebunie, întodeauna mă face să râd. 

Moartea era dulce, mirosea a vin şi-o mângâia pe păr.

N-am mai făcut asta aproape niciodată. Aproape, pentru că uneori parcă simţeam nevoia să citesc postările mai vechi şi să selectez încă odată citatele care mi-au plăcut. 

Şi da, acum am ales titlu' pentru că am dat înapoi printre mesajele din septembrie, când citeam "Veronika se hotărăşte să moară". 

A fost chiar o carte interesantă care încă mă face să zâmbesc când mă gândesc la acţiune şi personaje. 

 În faţa unui psihiatru oamenii vorbesc mai deschis decât în faţa unui preot, deoarece medicul nu poate ameninţa cu infernul.

Poezii găsite-n noapte.

Dormeau adânc sicriele de plumb,

Şi flori de plumb şi funerar veştmînt -
Stam singur în cavou... si era vînt...

Şi scîrţîiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, şi-am început să-l strig -
Stam singur lângă mort... şi era frig...

Şi-i atîrnau aripile de plumb.

George Bacovia, Plumb.

Încet prin ploaia tristă
Un piept curbat de tuse
Cu sânge în batistă
Pe după colţ se duce,
Încet prin ploaia tristă.

Tot plumbul ud al ceţii
Pe urmă-i se abate,
Prin gangurile pieţii
Şi-n frunzele uscate,
Tot plumbul ud al ceţii.

E sânge, plumb şi toamnă.
Cu negru braţ de pace
O cracă tot mă-ndeamnă
Lugubră şi tenace.
E sânge, plumb şi toamnă.

George Bacovia, Sânge, plumb şi toamnă.

Ce trist amor
Să vrai,
Să stai,
Cu cei ce mor.

Si ce avânt
Să treci,
Pe veci,
Într-un mormânt.

Ce fără rost
Trăind,
Gândind,
De n-ai fi fost.

Si ce cuvânt...
Mister,
În cer,
Si pe pământ.
 

George Bacovia, Nihil 

 

Dacă scrii nebunii începi să înnebuneşti, nu?

La la la. 

Fericirea nu-i de vânzare, de-aia apare uneori când te aştepţi mai puţin. Poate că până la urmă toată lumea merită o pauză, dar tot ce contează e că întunericul e opusul luminii, şi că atunci când nu-i noapte e zi, şi chiar dacă uneori e între cele două, câteodată balanţa se-nclină spre o fericire interioară.â

Nebunie, iar. 

'Neaţa.

Având în vedere că-i ora 7:48 probabil că am dreptul să fiu puţin ameţită şi să aberez liniştită p-aici. Dar privind mai atent restul postărilor am observat că până la urmă am tot aberat de mult, de foarte mult timp... 
Fie, astăzi am olimpiadă la engleză şi mi-e destul de ciudat. Profesoara a zis că o să ştiu şi că s-ar putea să ajung pe judeţ, doar că nu-i aşa simplu. La naiba, am ceva emoţii! 

Dansul haotic al unei pensule pe foaia albă de desen.

Păi întodeauna dacă încerci să combini roşu cu negru ajungi să obţii mai multe nuanţe de mov. Şi dacă iei o pensulă şi ai grijă s-o înmoi puţin în borcanul colorat, atunci cerul înnorat care vrei să-l schiţezi pe foaia albă de desen va căpăta mai multă viaţă. 
Totul se va schimba într-un dans haotic al culorii şi nimeni nu va reuşii să se desprindă din mişcările nebuneşti.Va fii ritmul inedit şi lumina stranie izvorâtă de norii crăpaţi, pe unde raze blonde de lumină însufleţesc totul... 
Nebunie, cadenţă şi paradox. 

Refugiu' din sufletul tău.

Astăzi poate că merită să se schimbe ceva. Astăzi poate trebuie să se facă ceva diferit şi să zâmbeşti cu ochii închişi. 
Da' nu, tu mai bine te refugiezi în marea de întuneric din sufletul tău unde căldura moale a soarelui e prea departe ca să poată intra. Stai ascuns în cuibul aspru căptuşit cu durere şi suferinţă şi plânge-ţi tragedia vieţii. Dar nu deschide ochii, s-ar putea să te trezeşti din depresie şi atunci totul ar fii din nou la fel... 

Acum ceva timp am început să citesc "Palatul", a doua carte din seria de Saint-Germain scrisă de Chelsea Quinn Yarbro. E foarte interesantă, cu multe detalii din perioada anilor 1400-1500 ceea ce o face foarte diferită. Şi chiar dacă Ragoczy are mâini mici, o înălţime medie(spre mică), nu omoară  pentru sânge şi nici măcar n-are plete blonde ca Lestat, tot aduce cu prototipul de vampir din visele tuturor. 

Cine a furat jumătate din lumina lui?

Atunci când închizi ochii totul se schimbă. Nu mai e nimic să lumineze înafară de suflet şi nimeni să te ghideze decât propriile instincte. 
Unde a dispărut lumina? Unde s-a ascuns soarele? Cineva a furat jumătate din lumina lui şi a ascuns-o într-o cutie cu ciocolată. Acum radiază numai întunericul şi totul are un aspect palid. 
Unde eşti, prinţule?  Tu întodeauna zâmbeai şi, cu sabia ta distrugeai tot răul. Ai fugit, sau te-au răpit şi pe tine şi te-au subjugat alături de soare în cutia de ciocolată?

Răspunde prinţule, ştiu că jumătate din tine e încă acolo, emanând căldură şi radiind fericire, gata să salvezi totul. 

I was born several decades too late.

Şi pentru că mai nou i-am descoperit pe Firehouse şi-s umpic obsedată cu ei, o să pun nişte video-uri:

Firehouse - Love of a lifetime.

Firehouse - When I look into your eyes. 

Firehouse - I live my life for you.  

Şi pentru că nu-s atât de cunoscuţi, merită şi-o descriere luată de pe Wikipedia. Deci:

FireHouse is an American hard rock band formed in Charlotte, North Carolina in 1989. The band reached stardom during the early 1990s with hit singles like "Don't Treat Me Bad" and "All She Wrote", as well as their signature ballads "I Live My Life for You", "Love of a Lifetime", and "When I Look Into Your Eyes". At the 1992 American Music Awards, FireHouse won the award for Best New Hard Rock/Metal Band. They were chosen over Nirvana and Alice in Chains. 

Eu am dat de ei când am încercat radio-ul de pe Last.fm şi am tot derulat la melodii până am nimerit "When I look into your eyes". Well, apoi am făcut rost de mai multe melodii şi am început să-i ascult mai des... 
Sincer, îs faini!  

Leapşa - Always will be III(vII)

E cam nouă jumate şi eu m-am cam trezit. Drăguţ, nu? M-am cam plictisit şi am găsit destul de repede ce să fac. Mi-a fost dor de leapşa. 

1. If someone asks "Are you okay?", you say? ~ Nirvana - Stay away 

2. How would you describe yourself? ~ Bon Jovi - Diamond ring.  

3. What do you like in a guy/girl? ~ Megadeth - Tears in a vial  

4. How do you feel today? ~ Aerosmith - Sweet emotion  

5. What is your life’s purpose? ~ Green Day - Misery.  

6. What is your motto? ~ Scorpions - Mind like a tree  

7. What do your friends think of you? ~ Nirvana - All apologies

8. What do you think about very often? ~ Scorpions - Moment of glory.  

9. What is 2+2? ~ Ozzy Osbourne - Denial 

 
10. What do you think of your best friend? ~ Bon Jovi - Letter to a friend. 

11. What is your life story? ~ Bon Jovi - Tokyo Road. 

12. What do you want to be when you grow up? ~ Aerosmith - No surprise.  

13. What do you think when you see the person you like? ~ Bon Jovi - You had me from hello. 

14. What will you dance to at your wedding? ~ Judas Priest - Hellion  

15. What is your hobby/interest? ~ Genesis - Hold on my heart 

16. What’s your biggest fear? ~ Nirvana - Dive. 

 17. What do you want right now? ~ Rammstein - Das alte leid 

18. What do you think of your friend? ~ Nightwish - Two for tragedy. 

19. What will you post this as? ~ Hammerfall - Always will be. 

Ne-am născut să suferim şi să murim, la sigur!

Bine, cine poate dovedi contrariu', rog să ridice o mânuţă. Well, până la urmă, oricâtă fericire aţi încerca să schiţaţi pe nişte feţe care nu vă aparţin, îi tot degeaba. Până la urmă tot disparte, şi tot ce rămâne nu-i decât o fantomă a trecutului care mănâncă sufletul şi roade interiorul fiinţei. 
Nu merită să lupţi, războiul e pierdut deja de la început şi nimeni nu salvează nimic. Totul până la urmă se rezumă numai la închisul subtil al ochilor şi trecerea în nefiinţă, în singurătatea perenă, unde numai câteva amintiri colorate şi un suflet rătăcit caută calea... 

Ps: Mai e o lună pân' la 16.  

Glumă-n soare.

La un moment dat o să fie soare. O să facem baie în raze calde şi-o să fie toţi fericiţi. Altfel, mi-a plăcut mult poezia asta, care am făcut-o la română acu' ceva timp:

Plouă soare peste mine
Şi mă udă cu lumină.
Eu în joc stropesc cu soare
Coala zărilor, velină.

Ce-am făcut?! Cum o s-ascund
Pata galbenă, arsura?
Peste tenta de lumină,
Peste zări mă dau de-a dura.

Nu se duce. Ce să fac?
Sufletu-l mototolesc
Şi-l fac cârpă ca să şterg
Soarele copilăresc.

Cârpa sufletului însă
Toată-i îmbibată-n soare,
Şterg mereu şi-n zări lumina
E din ce în ce mai mare.

Zarea aş putea so-nghit
Şi ar fi ascunsă bine,
Dar mi-ar lumina tot trupul
Şi-ar putea ghici oricine.

Ei, şi dacă ar rămâne
Înc-un soare, ce ar fi?
N-o să plângă – nu-i aşa? –
Nimeni dintre noi, copii.

Ana Blandiana, Glumă II

Altfel, totu' îi aproape bine... aproape. 

Poate că ne-am născut ca să murim. Sau poate nu.

Până la urmă îs cam indecisă. Sau poate confuză. Sau poate pur şi simplu paralelă cu tot ce se-ntâmplă şi tot ceea ce fac ăialalţi. 

Fix, da' totuşi nu contează prea mult. Poate că o să mor la un moment dat şi n-o să fiu fericită da' important e că o să am câteva amintiri drăguţe care să-mi dea un pumn în cap şi să-mi urle-n ureche:"n-ai trăit degeaba, băi!". 

  

Luna sfărmată-n mii de cioburi.

Hai să stăm cu ochii închişi şi să zâmbim spre lună. Hai să-i îmbrăţişăm lumina şi să încercăm să-i atingem strălucitoarea faţă cu sufletele mototolite-n cerneala nopţii.
 Apucă gâtu' sticlei şi sparge-o în mii de ţăndări. Ascultă hipnotizat strigătul plin de durere al cioburilor răspândite pe trotuar şi apoi varsă o lacrimă compătimitoare pentru suferinţa lor. Dar nu mai mult. Apoi apleacă-te încet peste cărămizile reci de beton şi alege oglinda caldă care încă mai păstrează mirosul vag de alcool. 
Întinde-mi şi mie un ciob şi apoi zâmbeşte-mi. Şi da, apoi aşteaptă să-ţi răspund şi potriveşte hârbul atent într-un unghi unde raza caldă a lunii să se poată oglindi şi  unde întunericul funerar să fie străpuns de sabia sângerândă de cristal a lunii. 
 

Şcoala-n poze.

Până la urmă am dus camera la şcoală şi-am şi făcut poze. Nu-s multe că ora de engleză nu prea permite, şi nici bateria. Oricum, câteva:

Primele două-s de ieri şi ultima e de ceva timp(nu-mi amintesc exact). Oricum, curând o să nimeresc cu mai multe şi sper să fie mai interesante. 

Altfel, e din ce-n ce mai complicat cu şcoala. Încep să-mi dau seama că eu chiar trebuie să-nvăţ şi să mă arăt preocupată de ce fac p-acolo(chiar dacă nu-s întodeauna). Oricum... atât pentru un moment că plouă şi eu trebuie să ies p-afară şi mai tre' să şi mă uit la "Prison Break", care că veni vorba, e chiar foarte tare! 

Dacă te consolează, nici eu nu înţeleg.

Până la urmă chiar nu ştiu dacă se merită. Deci fiecare cu viaţa lui, nu? De ce să stau eu atât de aproape de vieţile lor, de ce să-i influenţez, ca mai apoi să mă învinovăţească? Fiecare cu ale lui, nu?

Ah, aş vrea să fie iar ca la început! De ce naiba se repetă totu'? Era aşa de bine înainte!

 Şi pentru că în ultimu' timp am luat-o tare cu "Bon Jovi", aci o melodie. :) 

Obsesia nu pleacă pur şi simplu, vegetează doar.

Până la urmă am crezut c-am lăsat-o mai moale cu vampirii. Am crezut că rămân la stadiu' de personaje interesante ale folclorului şi atât. Da' nebunie, se poate? 
Întâi True Blood, acum Vampire Diaries şi apoi vreau să văd ce Dumnezeu de serial cu vampiri mai găsesc. Desigur, sunt fascinată de Damon şi oarecum mi se pare simpatic Stefan (a-nceput şi el să fie umpic mai rău.)


Altfel, am început de curând să recitesc "Hotel Transilvania" unde Saint-Germain aduce o grămadă cu Lestat şi care e totuşi mult mai manierat şi se potriveşte mai bine în vechea aristocraţie franceză. Oh, o duc bine la capitolu' vampiri. Ieri mi-am luat "Palatul", al doilea volum din seria "Contele de Saint-Germain" şi abea aştept să o încep. 

Titlu' se referă la o scrisoare şi la un bal.

Trebuia să postez în 28 şi să scriu mare şi plină de entuziasm: "Azi am primit prima scrisoare de la cineva din toată viaţa mea." Da' desigur, eram prea entuziasmată aşa că am tot încercat să scriu un răspuns şi alte alea.
A fost de la Al. şi a fost structurată în două părţi. Scrisoarea în sine şi un tutorial despre "Cum să scrii o scrisoare". Ah, o iubeeesc!
Altfel, ieri a fost balu' bobocilor şi sincer a fost drăguţ şi atât. Nu cine ştie ce, sau cel puţin nu a fost ceea ce mă aşteptam. Mă rog, au fost şi unele motive ciudate. 
A câştigat Ruxi la miss şi ceva tip Vlad parcă. Bravo lor. 
Mie sincer mi-a plăcut mai mult după bal, când am mers în centru şi ne-am plimbat şi după în turda nouă unde-am povestit o grămadă-n parc. A fost chiar interesant, mult mai interesant. 

Acum mă tot gândesc la cum aş putea să mă îmbrac pentru deseară că zisesem ceva şi de nişte costume. Well, sper să-mi vină ceva până la urmă. La la la. 

Culori schimbate-n poze.

La la la. 

Până la urmă mi-a fost dor să fac poze.  A trecut o lună(fără câteva ore) de când n-am mai pus poze şi aici, aşa că mă gândeam că era cazu'. 

Fie, sunt făcute duminică(adică ieri) şi se poate observa că nu-i mai acelaşi verde. S-a schimbat nu de mult că cică e toamnă şi îs alte nuanţe acu'. 

Adio verde, ne vedem la anu'!  

Pe moment indispusă.

Atâta timp cât aud urletele alea şi simt fiorii ăia reci care mă trec pe şira spinării, simt că exist. Ştiu că asta-i viaţa normală şi astea-s loviturile care trebuie să le primesc regulat, asemeni unor bucăţi de ciocolată albă, cu cremă de venin. 

Urăsc florile! Urăsc să văd buchete purtate-n mâini şi maşini roşii. Urăsc să văd atâta minciună şi prefăcătorie, jocuri cretine şi durere. 

De ce naiba ar încerca să se bage-n viaţa mea? 

Octombrie deprimant.

Sincer nu ştiu ce să mai cred. Până la urmă ne scufundăm în monotonie şi aşteptăm iunie ca să putem să redevenim oameni spontani? 

Ne ascundem printre băncile alea roase de timp şi aşteptăm o salvare care poate nu o să vină niciodată? 

Şi de ce? Pentru ce? 

Nu mai înţeleg nimic da' nici nu mă mai interesează. La ce? 
Totu' se-nvânte nebuneşte şi parcă întodeauna e acceaşi lecţie pe care trebuie să o memorez şi aceaşi temă pe care trebuie să o aburesc.

Da' eu nu mai vreau! M-am săturat de tortura asta zilnică şi vreau vară iar. Soare şi lumină, zâmbete cretine şi fără motiv desenate pe faţă şi o grămadă de oameni fericiţi. 

La naiba cu el octombrie deprimant! Vreau măcar Decembrie.   

Vii?

Hai să fugim departe, să ne aşezăm pe-un vârf de munte şi să privim la nesfârşit pe rând soarele, luna şi stelele. Hai să închidem ochii numai atunci când somnul ne strigă şi să desenăm fericirea în oglinda limpede a râului rece. 

N-ar trebui să fii speriat. Tu niciodată nu ai fost, iar eu, tot ceea ce odată numeam teamă am îngropat atunci când te-am întâlnit. 

Rătăcit.

Prinţu', pe numele lui William Jack al III-lea, nu mai vine. Prinţu' s-a rătăcit printre nebuni. Chiar dacă a promis că o să vină pe Suzuki şi o să fie perfect nu-i mai. 

A condus beat, a intrat sub un tir şi acum se recuperează printre nebuni. Da, l-au găsit bolnav mintal pentru că fizic e al naibii de întreg. Ei întodeauna găsesc. 

Şi acum prinţul aşteaptă. Stă trântit într-un pat tare printre nişte aşternuturi înnebunitor de albe citind aceaşi carte. De parcă chiar ar fii un prinţ plictisit. 

La naiba cu ei toţi!  

Eşti un prost!

Zidurile ştiu că ne-am iubit

Uşile trântite ne-au privit...

Vama Veche - Cântec prost. 

Timpul se-opreste, clipa se dilată
Cu ochii închişi mă gândesc la nori de ciocolată
Lumea se schimbă şi ea, e mai paşnică aşa
Dacă soldaţii ar fuma n-ar mai bombarda şi masacra.

Viţa de Vie - Varză.

 Fericirea e ceva ce nu se atinge nicio data,
Dar in cautarea ei merita sa alergi toata viata.
 

 Vama Veche - Calul din Marlboro.

Am crezut ca într-o zi buzduganul va lovi în uşa mea şi am să ies să te îmbrăţişez
Vroiam să-ţi revăd calul alb
Mi-ai promis că-l voi călări cândva

Şi acum când în sfârşit aş fi putut
Ne-ai lăsat să rătăcim printre faruri de maşini
Trebuia să creştem mari şi să luptăm cu toţi zmeii din lume,
Nimeni nu mai vrea să lupte, Făt-Frumos
Oamenii n-au timp să fie viteji
Unii spun că viaţa e o lupta dar foarte rar aud pe cineva care să fie sigur că a câştigat sau a
pierdut

Mi-ai promis că o să mă înveţi ce-i onoarea Făt-Frumos
Da' nimeni nu mai foloseşte cuvântul ăsta.
Nici în reclame nu l-am auzit, foarte rar prin filme
Da' mereu apare unu care spune ca eşti prost dacă ai onoare
Ai plecat... şi nu m`ai lamurit

În fiecare seară ajungem în acelaşi loc, Făt-Frumos, nişte case mici
Iar eu ştiu sigur că am fost în castelul tau.
Mi-ai spus că nu pot sa stau mult,
Venea zmeul şi trebuia vă luptaţi

Şi toţi oamenii fac aceleaşi lucruri
Cei singuri, inta-n casa, aruncă nişte chei pe masă, se duc la frigider, scot o sticlă, beau, şi
privesc în gol
Apoi se trezesc ca din vis
Se duc în altă cameră, se aşează pe canapea şi dau drumul la televizor

În fiecare seară, mii de oameni fac aceleaşi lucruri, în acelaşi timp, în aceleaşi case mici,
Făt-Frumos

Am fi putut fi singuri Făt-Frumos
Mi-ai promis ca n-o să dormim două nopţi în acelaşi loc Făt-Frumos
C-o să zburăm peste munţi călare pe caii noştri albi 

Şi`o sa călătorim în acelaşi timp cu stelele,

Şi unde vom vedea o luminiţa cât de mică, acolo vom coborî, şi vom înnopta
M-am gândit că n-o să pot zbura Făt-Frumos
Dar eram sigur că voi călători

Şi luminiţe sunt peste tot Făt-Frumos, asta mă doare
Nici măcar n-ar fi trebuit să le căutam
E mult mai simplu decât pe vremea ta, şi tu nu eşti aici
Spuneai să înconjurăm Pământul 

Şi să răspândim binele în lume
Dar nu mi-ai spus niciodată ce înseamna binele
N-ai apucat!

De ce m`ai lăsat Făt-Frumos, de ce?
M-ai lăsat să rătăcesc printre faruri de maşini
Nu ştiu drumul spre castel

Şi acasă doare
De ce m`ai trădat Făt-Frumos, de ce?
Treci încoace să lupţi,
Să m-ajuţi să câştig
Nu mai stiu să iubesc
Fără tine mi-e frig.
 

Ştii cât se ceartă oamenii pe chestia asta cu binele?
Mă enervezi Făt-Frumos că eşti iresponsabil
M-ai lăsat cu ochii-n soare
Vreau să fac tot ce faceai tu,

Şi să trăiesc cum traiai tu, Făt-Frumos

Şi să-i învăţ şi pe alţii
Prietenii trebuiau să mă ajute, nu Făt-Frumos?
Trebuia să plecăm împreună la drum
Trebuia să ştiu să-i aleg, nu Făt-Frumos?
Ei bine, află că sunt singur!

De ce m-ai lăsat Făt-Frumos, de ce?
M-ai lăsat să rătăcesc printre faruri de maşini
Nu ştiu drumul spre castel

Şi acasa doare

Sunt singur şi tu nu eşti aici
Fomilă, Setilă, Păsări-Laţi-Lungilă
Sunt înconjurat de nişte idioţi în costume gri
Cu care mă văd miercurea la mall

 Şi care cântă cântece despre bere

 Şi nici măcar nu-şi mai amintesc de tine

Îmi spun ca au cunoscut-o doar pe Ileana Cosânzeana 

Dar ca de tine nu-şi aduc aminte

Şi râd Făt-Frumos, râd de tine, râd de mine
Trebuia sa fii aici, laşule, să ne-nveţi să luptăm,

Să ne vorbeşti despre onoare şi prietenie
Să ne spui despre sacrificiu
Trebuia să rămai aici, sa te aperi, Făt-Frumos
Pentru ca eu n-o pot face în locul tau
Că nu m-ai învăţat Făt-Frumos

Ai plecat ca un laş, Făt-Frumos 

Şi nu ne-ai învăţat nimic
Ai fi putut macar sa-mi spui
Cum ai facut s-o iubeşti doar pe ea Făt-Frumos,

Pentru ca eu ştiu că ea te-a ajutat mult
Cum ai reuşit să iubeşti o singură fată ?

Te urasc Făt-Frumos,
Te urasc în numele tuturor calculatoarelor din lume
Tastez numele tau, şi mii de pagini îmi vorbesc despre tine

Şi tu nu eşti nicăieri Făt-Frumos

Şi nici zmeul nu mai e printre noi
Aşa as fi fost sigur că ai existat
Ai plecat Făt-Frumos, şi ai luat cu tine şi binele şï răul.
Te urăsc, Făt-Frumos
Te urasc
   

 Vama Veche - Scrisoare către Făt-Frumos.