În viaţă irosim ani şi la moarte cerşim clipe.

luni, 21 iunie 2010

No bine, ploaie.

Apăi plouă, iar. Adică am observat că vremea e ritmată şi mă exasperează cadenţa asta infinită. Dimineaţa vreme genială. Dimineaţa soare şi căldură. Dupămasa, de pe la vreo 4-5-6 deja începe să se înnoreze. Tună, fulgeră şi f_te câte o ghiaţă de sparge tot. E a naibii de sexi toată treaba asta! 

Altfel, zilele astea au fost drăguţe. Azi am ieşit cu Irina, ieri am fost la off cu Cristi şi am râs o grămadă. Omg, deci a fost chiar fain. 

Fie. Acu' vorbesc cu Zizi la telefon şi e naşpa să scriu...Pe curând.  


vineri, 11 iunie 2010

Hai, o poză când mă cac!

Bine, poate că la ora asta aberez, doar că am nimerit pe-un blog dedicat actorilor din Twilight şi tocmai am văzut poze cu Ashley Grenee(interpreta lui Alice Cullen) făcute în timp ce ieşea de la SPA. Asta mi-a amintit de o altă vizită de-a mea pe respectivul blog în care erau postate nişte poze în care Kristen Stewart arăta degetu' unor paparazzi. 

După cum mă aşteptam, am observat şi nişte comentarii destul de "drăguţe" la adresa actriţei. Bă căcat, cum să nu-ţi vină să le dai foc la nişte lingăi care îţi fac poze şi când te caci?

Ea nu are şapte ani d-acasă că ştie gesturi murdare? Da nemâncaţii ăia, care freacă pe toţi cu poze din toate poziţiile? Dacă aş fii în locu' ălora de la Hollywood i-aş pune în ştreang pe toţi. 

Băi da' nu zic să nu facă poze. Căcat, e ok să faci poze unei vedete, că de-aia e cunoscută! Da' nu atâtea şi peste tot. 

Uite aici X-ul se duce la magazinu' ăla, aici X-ul iasă din magazin, aici se duce la buda publică şi aici conduce o maşină. Hai să vindem casa şi să ne luăm toţi maşinăăă d-aia! 

Fie, disperaţi. Acum merg să dorm, am debitat prea mult şi mi-am omorît singurul neuron. 


joi, 10 iunie 2010

Citate.

Bine, la sfârşit de clasa a VIII-a diriga ne-a zis un citat de N. Iorga. Defapt a zis două. Sincer, ambele au fost drăguţe şi mi-au plăcut mult. Le-am căutat şi am găsit mai multe interesante, care te pun pe gânduri: 
  • În viaţă risipim ani, iar la moarte cerşim clipe.
  • Duşmanul ţi-ar bea mai bucuros lacrimile decât sângele, fiindcă în cele dintâi vede topită fericirea ta, care îl ucide.
  • Veselia omului e ca mirosul florilor: ea nu se înalţă din sufletele veştede.
Bine, am căutat ceva şi tot n-am găsit. Fie, e vorba de ceva cale pe care şi-o alege fiecare. Cel cuminte alege nu ştiu ce şi mă rog... era foarte drăguţ. 
Atât. 

luni, 7 iunie 2010

Extremă.

Bine băi, e cald. După ce a plouat cam trei săptămâni zilnic acum e caniculă. [cam treizeci de grade]. În puii mei, asta e batjocură de la mama natură. De ce naiba extremele astea? De unde atâta ironie?

Mâine parcă văd că plouă. Poimâine asudăm iar şi după putem să ne legăm un ştreang de gât. 

Şi măcar dacă s-ar menţine normală vremea asta. Da' nu, e ca pentru handicapaţi, dintr-o extremă în alta. 

În concluzie, înnebunesc. Ard. 

Şi vreau douăzeci de grade în p_la mea!