În viaţă irosim ani şi la moarte cerşim clipe.

luni, 31 ianuarie 2011

Cică spirala distruge tot.

Data trecută era vorba de spirală. Să înţeleg că şi de data asta ea cacă totu'? La naiba cu ea! 


De ce iar?

duminică, 30 ianuarie 2011

Ce de lupi se înconjoară.



Aerul strâmt şi fumul care învăluia întreagul deal ascundea fiecare rană a pădurii provocată de limbile de foc care pârjolise totul. Atmosfera plângea pierderea piesajului, însă lupii-şi arătau durerea-n urlete monstruoase către lună şi în dansuri hipnotice sub razele de lumină care străpungeau cu greu norii de furtună.
Nimic nu era făcut să salveze sacrificiul suferinţei, iar tânguirea prelungă a leagănului copacilor însămânţa teama mai adânc printre aripile împestriţate ale păsărilor prădătoare care se învârteau în cercuri desupra.
Îngerul lovit încă sângera, iar strălucirea care odată orbea privirea oricărui muritor, pâlpâia acum stinsă, îngropată în pământul ars.  Îngenunchiat de şoapte mincinoase şi cuvinte neînţelese, fusese păcălit de câteva zâmbete false şi înrobit de nişte vise ascunse.
Lacrimile, care altădată îi erau un ideal greu de ajuns îi sângerau din ochi asemeni unor globuri înnebunite de cristal care se rostogoleau pe obraji-i umani.
Doar urletele lupilor care adulmecau laş întreaga porţiune adormită măsurau timpul pe care sufletul divin îl mai avea de petrecut printre crengi rupte de copaci putrezi şi iarbă pârjolită.

Poate că-i normal să am atâta inspiraţie. Poate nu. Ador melodia asta, momentan, aşa că... a trebuit neapărat să scriu ceva.  

 

sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Iad construit din rămăşiţe de rai.

Fata de hârtie sângerează cu cerneală, iar sângele îi e propriul instrument de scris. Ficţiunea e o lume inversă, stranie, ciudată care surprinde. 
Lacrimile strălucitoare asemeni cristalelor îi lipsesc fetei de hârtie, pătându-i hainele cu cerneală albastră şi rece, iar rănile îi picură lichidul care uscă pe hârtie poveşti şi întâmplări nemaivăzute. 

Fie, pentru că îs în proces de citire şi pentru că oarecum îmi place foarte mult cartea, trebuie să pun unele citate care m-au impresionat prin modul în care s-au potrivit la începutul fiecărui capitol, pe lângă ideea de bază care-am accentuat-o mai sus. 
|||
Infernul există şi ştiu acum că oroarea lui constă în faptul că e făcut decât din rămăşiţe de paradis. (Alec Covin)
Muzele sunt nişte fantome cărora li se întâmplă să intre în scenă fără a fii invitate. (Stephen King)
E la o jumătate de oră de aici. Ajung în zece minute. (replică din filmul "Pulp Fiction")
Cu ţeava unui revolver între dinţi, nu pronunţi decât vocale. (replică din filmul "Fight Club")




vineri, 28 ianuarie 2011

Bare care te privează de libertate.

Eşti închis într-o cuşcă şi nu reuşeşti să-ţi exprimi nici un sentiment, eşti lovit constant de barele de metal rece care-ţi taie calea spre libertate şi te zbaţi fără folos.
Ţi-ai pierdut umanitatea şi nu eşti decât un animal încolţit de neputinţă şi surzit de propriul urlet zilnic care-ţi arde plămânii şi-ţi devorează corzile vocale câte puţin, asemeni unei ţigări aprinse.
Ceea ce te face să nu te prăbuşeşti în abisul întunecat care se cască constant sub tine sunt câteva rămăşiţe ale unor amintiri pe care continuu mintea încearcă să ţi le ascundă într-un sertar îndepărtat, în timp ce inima răscoleşte înnebunită, cerşind îndurare şi milă, de dragul chipului scrijelit atent, conturat în culori fine şi calde care alină uşor rănile sufletului.
Dar unde-i portretul dimineţii petrecute împreună? Unde-i ceaşca de cafea şi ţigara uitate pe masa veche şi cearşaful alb care ascunde două trupuri îmbrăţişate, îndrăgostite de parfumul cald al dimineţii de iunie?

joi, 27 ianuarie 2011

Cu sufletul plin de noroi, ca un strigoi.




Până la urmă s-a încheiat şi semestrul ăsta şi cam toată lumea-i fericită. Da, mediile îs cum îs(pârcoşe), da' viaţa nu-i întodeauna fericită. Chiar, iar a venit vremea când reuşesc să plâng la comandă. Îi un fel de chestie periodică care mă ajunge din urmă ca un fel de fantomă care mă bântuie din trecut şi care, indiferent de timpul care trece, nu se satură de mine. 
Şi totuşi, ce doare mai tare îi că în majoritatea timpului îs la mijloc. Într-un tunel întunecat în care, singură mă zbat şi nu ştiu spre care ieşire să o apuc, care cale-i mai aproape de lumină şi care mă va purta mai repede spre salvarea propriei minţi. 
Da' nu. O să treacă. Întodeauna vine ca o ploaie rece şi udă totul, şi distruge pe rând fiecare zi fericită şi apoi pleacă, lăsând în urmă câte o rană sângerândă. Dar pleacă... şi totuşi mereu se întoarce. 

marți, 25 ianuarie 2011

A doua ei expoziţie foto.

Azi, 25 ianuarie 2011 la Biblioteca Munincipală Turda, Laura a avut a doua ei expoziţie foto. A fost chiar interesant, şi pentru că am avut timp, am aterizat şi eu pe-acolo. A fost prima mea dată când am ajuns la o expoziţie de-a ei(data trecută am cam avut altceva de făcut) şi am fost chiar surprinsă. 
Pe lângă oamenii foarte interesanţi şi drăguţi care erau acolo pentru ea, am putut admira liniştită fotografiile ei care sunt chiar fantastice! 
Desigur, din câte am înţeles totul poate fii încă vizitat încă câteva zile, aşa că dacă puteţi, nu evitaţi biblioteca, pentru că merită!
Ps: Probabil o să pun şi nişte poze mai încolo. 

luni, 24 ianuarie 2011

Alb în poze.

Până la urmă am nimerit şi să pun pe-aici câteva poze. Desigur, nu toate le-am făcut eu că în majoritatea timpului camera era la daddy, da' asta-i altceva. Fie: 









Well, cam astea-s alea drăguţe cu piesaje şi altele. Desigur, aş vrea să mai pun încă una da' aş aduce după aia cu o obsedată umpic. Oricum, ajung. 
Primele şase îs pe Moltaller, gheţaru' ăla genial unde se schiază foarte fain, a şaptea, a opta şi a noua îs de pe drum şi ultima e de pe pârtia aia pârcoşă de la Ankogel. 

duminică, 23 ianuarie 2011

Acuma ţin o bere-n mână şi o beau...

A fost drăguţ. Am râs o grămadă şi m-am distrat şi am schiat şi m-am împrăştiat umpic pe pârtie. Foarte interesant, ştiu, da' mi-a fost dor de mizeria românească. Da, chiar mi-a fost dor!
Dar fie, până la urmă a fost mai frumos decât în alealalte părţi. Am schiat pe gheţar şi asta a fost cea mai mişto chestie! Da, zăpada la 3150m altitudine parcă-i altfel, şi pârtiile îs mult mai uşor de coborât în viteză. 
Yeah, păcat de vreme şi de vânt, care au distrus totu' aproape în ultimele zile.
Fie, până la urmă ar trebui să pun nişte poze, numai că încă nu le am. Da, laptopu' unde îs l-am uitat în maşină. 
Ps.Genunchiu' nu mai doare atât de tare.  

luni, 10 ianuarie 2011

Leapşa IV.


Ce fel de persoana esti?
Iris - Lumea vrea pace. (probabil că lumea vrea, dar eu?)

Esti petrecareata?
Nightwish - Sacrament of wilderness (ioi.)

Ce ai face pe o insula pustie?
Disturbed - Deify

Trece mosul pe la tine anul asta?
Smokie - Needles and pins

Ai face vreodata pact cu diavolul?
Nirvana - In bloom.  

Ti se pun porecle idioate?
Within Temptation - Somewhere. 

Ce parere au profii despre tine?
Scorpions - Rock you like a hurricane. 

O sa mananci vreodata ochi de melc?
Bon Jovi - We weren't born to follow. 

Se teme lumea de tine?
Uriah Heep - Lady in black. ( fix. acuma o să şi bag spaima-n babe şi copii sub cinci ani.) 
 
Ai o inima de piatra?
The Kelly Family - I can't help myself. 

O sa te razi in cap vreodata?
Ozzy Osbourne - Revelation. (cât de curând, mai exact după ce-mi ajunge păru pân' la tălpi)

Spirtoasele sunt viata ta?
Bon Jovi - Lonely at the top. (well, pot să neg dacă mă strădui.)

Cat de des faci pipi?
Bon Jovi - We got it goin' on. 

Bine, tocmai mi-am dat seama că a trecut ceva timp de când n-am mai făcut aşa ceva. Mi-era dor.  

marți, 4 ianuarie 2011

Nu am chef azi.

Până la urmă s-a dus. Până la urmă iar a venit şi feţele tuturor îs iar împânzite de tristeţe. Serios, astăzi nimeni nu face nimic interesant, toţi stau şi plâng după ieri sau se gândesc cu groază la mâine. 
De fiecare dată e la fel, şi oarecum întodeauna diferit. Măcar nu mai e atâta pân' la Austria. Nu mai tre' să aştept aşa mult până când o să fiu iar plecată o săptămână fără dureri de cap şi alte nebunii dinalea. Chiar, anu' ăsta va fii Mallnitz care cică îi destul de drăguţ şi puţin mai periculos(pârtii negre, zăpadă multă şi alte aleaaa). 
Anu' trecut a fost Rauris. 
Acu' doi ani a fost Oberperfuss. 
Anu' ăsta e al treilea an şi trebuie să fie cel mai fain, nu? Mai nou se cer căşti de protecţie, că nimeni nu vrea să ajungă-n comă ca Huidu. Fie, merg să mai scriu la română şi geogra că vezi doamne, începe şcoala! 
Adio somn pân' la doişpe jumate, adio stat până la cinci! 

sâmbătă, 1 ianuarie 2011

Un fel de "Hai să ţinem minte".

Am văzut pe mai multe bloguri care aveau făcute sondajele astea, şi sincer mie mi se par drăguţe. De ce nu, pană la urmă. 
În postul ăsta(pentru că-i şi din 1 ianuarie) vreau să trec toate filmele(cărţile) care le-am văzut(citit) în 2011. Voi trece actorii principali (autorul), anul apariţiei şi o părere scurtă. 

Filme(ianuarie - februarie - martie):  

  •  The Notebook(2004) cu Ryan Gosling, Rachel McAdams. 
* De mult mi-am propus să-l văd, însă abea astăzi am reuşit să apuc la el, respectiv la ora patru când m-am trezit. A fost interesant şi chiar dacă seamănă mult cu Heads in the clouds(2004), mi-a plăcut. Ce a fost destul de neprevăzut a fost povestea dintre bătrâni, importanţa atribuită acesteia în final şi sfârşitul destul de drăguţ, având în vedere c-au murit împreună şi şi-au şi dorit asta. Da, mulţi şi-ar dori o persoană care să le fie alături toată viaţa, făcând abstracţie de toate imperfecţiunile care-i marchează persoana. Fie, un film bun care merită. 
  • Coyote Ugly(2000) cu Adam Garcia, Piper Perabo
* Filmul ăsta  îl aveam pe cinemarx la "de văzut", şi când am răsfoit lista l-am găsit din întâmplare. Sincer, este un film simplu şi cu o idee interesantă. Adică dăăă, toţi avem vise da' de cele mai multe ori ne e teamă să le urmăm din unele motive de neînţeles. Exact asta sublinează Coyote Ugly. Personajele sunt bine alese şi dansatoarele arată destul de bine. Şi nu în ultimul rând m-a impresionat coloana sonoră. Dăăă, n-am mai văzut un film cu trupe ca Def Leppard la soundtrack de la revoluţia franceză! Un film care, dacă nu ceri prea multe îmbârligături şi alte alea, merită văzut. 
  • Titanic(1997) cu Leonardo DiCaprio, Kate Winslet - revăzut. 
* Era de înţeles că al treilea film avea să fie ceva interesant, ceva de suflet, care să marcheze toată lista asta din tot anul. Da, l-am revăzut pentru că l-au dat la tv, şi-n general nu prea pierd ocazia asta. Ca de fiecare dată m-a uimit prin fiecare scenă. Sinceră, e filmul meu preferat şi aşa va rămâne! Leonardo DiCaprio este unul dintre actorii mei favoriţi, iar asta numai datorită rolului de "Jaaaack!" pe care l-a avut în '97.    
  • The Chronicles of Narnia: The Lion, the Witch and the Wardrobe (2005) cu Georgie Henley, Skandar Keynes, William Moseley, Anna Popplewell, Liam Neeson - revăzut. 
* Sincer, nu ştiu ce mi-a venit să revăd fimul ăsta, dar sunt fericită c-am făcut-o. A fost un mod simplu de a-mi aminti de vremurile în care citeam fascinată seria de cărţi. Da, asta era pe vremea când filmul abea apăruse. Revenind, îmi place mult acţiunea şi modul în care a fost ecranizată ce-a de-a doua carte. Sincer, îs multe filme eşuate făcute după cărţi drăguţe. Oricum, personajele sunt drăguţe iar actorii au nişte feţe foarte copilăroase. Merită! 
  • The Chronicles of Narnia: Prince Caspian (2008) cu Ben Barnes, Georgie Henley, Skandar Keynes, William Moseley, Anna Popplewell - revăzut. 
* Pentru că am revăzut primul film din serie, trebuia să trec şi la al doilea. Sincer, e un film foarte drăguţ iar Ben Barnes e un actor de nota 10. Şi pentru că tot veni vorba de actori, îs mult mai drăguţi decât în prima parte, par mai maturi(cred că şi aşa trebuie) şi îs mult mai implicaţi în toată aventura. Well, e interesant şi merită! 
  • The Tourist (2010) cu Johnny Depp şi Angelina Jolie. 
* Filmu' ăsta nu mi-era în plan. Pur şi simplu am mers în Cluj la Polus şi-am zis că de ce să nu nimeresc şi eu în sala 7 în care rula. Well, îi unul dintre filmele bune ale lui Depp şi unul dintre puţinele pe care le-am văzut cu Jolie. Totuşi, ideea cu profu' de mate nu mi-a plăcut. Dintre toate materiile, de ce trebuia să zică "matematică"? Oricum, important e că până la urmă el a fost ăla şi totul s-a terminat frumooos. Da, inclusiv acţiunea şi scenele cu pistoale au fost faine. Şi să nu uit, cea mai genială replică din tot fimu' a fost cea de la final, respectiv: "Elise: 20 million dollars worth of plastic surgery. And that's the face you choose. Frank: You don't like it? Elise: I will do." Sincer, a fost un fel de maxim d-ăla original. Oricum, filmu' chiar merită!  
  •  The Chronicles of Narnia: The Voyage of the Dawn Treader (2010) cu  Ben Barnes, Georgie Henley, Skandar Keynes, Will Poulter
* Într-un final am reuşit să văd al treilea şi ultimul film din câte-au apărut, şi-s foarte fercită. Chiar dacă până la urmă a fost un final destul de ciudat şi venit prea rapid, mi-a plăcut. Şi desigur, puteau să aleagă un tip mai drăguţ pentru rolu' lui Eutace dacă  aveau de gând la final să-l facă bun şi să-l mai şi bage-n filmu' din 2011.(care cică-i în producţie). Oricum, un film fain prin simpla prezenţă a lui Aslan, merită văzut! 
  •  A Nightmare on Elm Street(2010) cu Jackie Earle Haley, Kellan Lutz, Rooney Mara, Kyle Gallner 
* Până la urmă mi-am făcut curaj şi-am văzut filmu' ăsta. Deci chiar nu îs fană a filmelor de groază, da' până la urmă am nimerit să-l văd la Noni. E foarte interesant cum decurg toate, da' parcă-i cam clişeeu ideea cu adolescenţii ăia o grămadă care îs fericiţi la început şi care până la urmă-s omorâţi pe rând până la ultimii doi care câştigă contra nebunului ucigaş. Desigur, finalul a fost ceva frumos care parcă promite un final deschis. Mă rog, a o fost drăguţ şi m-a cam speriat totuşi.  
  •  Beauty and the beast(1991) cu Paige O'Hara, Robby Benson - revăzut.
* Mi-am propus să revăd desenu' ăsta de foarte mult timp, şi chiar dacă într-un final am apucat în weekendu' ăsta la el, l-am cam fragmentat că ba mă suna careva să mă cheme pe-afară, ba îmi cădea câte-un ochi de somn. Fie, măcar bine că într-un final am reuşit să-l termin. E unul dintre desenele mele de suflet, cu învăţătură şi cu voci drăguţe. Chiar dacă în copilărie Bestia şi Belle nu mi-au influenţat viaţa, au început cam de anu' trecut să-şi facă simţită prezenţa. Un desen drăguţ, cu o poveste nemuritoare! Merită văzut, indiferent de vârstă. 
  •  Dirty dancing(1987) cu Patrick Swayze şi Jennifer Gray. 
* Pur şi simplu m-am pus să caut un film printre grămada de dvd-uri şi l-am găsit pe ăsta. Vechi de când lumea, înfăţişază o lume diferită şi totuşi asemănătoare cu cea în care ne chinuim noi astăzi. E unul dintre filmele mele preferate, chiar dacă Patrick e de mult mort. Fie, acţiunea e constant interesantă, iar Johnny e tipu' de băiat perfect. Serios, cine nu s-ar îndrăgosti de unu' ca el? Merită fimul, e unul dintre alea care trebuie văzute neapărat. 
  •  Motocrossed(2001) cu Alana Austin, Riley Smith, Trever O'Brien.  
* Apăi de mult îl tot dau ăştia pe Disney Channel da' abea acum am reuşit să-l văd integral. Well, a fost foarte drăguţ cu o poveste interesantă şi cu un tip destul de drăguţ. Totuşi, povestea a fost umpic ciudată da' cel mai interesant a fost felu' in care ea s-a deghizat în el şi cum le-a tras clapa la toţi tipii ăia naşparlii care totuşi erau destul de faini că doar nu degeaba sprijineau un cross pe-acolo.  
  •  Another Cinderella Story (2008) cu Selena Gomez şi Andrew Seeley.
* Am vrut să văd un film relaxant ca de duminică, ca ăla de dimineaţă. Altă idee de film nou nu am prea avut, aşa că am dat-o pe ăsta. A fost simpatic cu acţiune interesantă, da' m-au cam dezamăgit la final, gen de ce naiba s-au urcat amândoi pe scenă şi au început să se certe acolo, în faţa tuturor cu replicile alea penale? Serios, puteau să o facă după concursu' ăla împrăştiat de mişcări deşirate. Mă rog, s-a terminat, cum era de aşteptat. Oricum, acceptabil, chiar dacă prinţu' nu era deloc prinţ.  
  •  Blood: The Last Vampire (2009) cu Alison Miller şi Gianna Jun
* Ăsta l-am fragmentat în două părţi că ieri seară n-am mai apucat să-l termin că era tărziu şi mi-era somn. Fie, a fost foarte fain, m-a surpins. Primul film cu asiatici anu' ăsta şi cu vampiri în acelaşi timp. Drăguţă treabă. Oricum, ce nu a fost prea acceptabil la film îs efectele alea proaste de sânge şi felu în care se tăiau ăia toţi pe-acolo. Acu' serios, ce erau chiar aşa franjuraţi ăia pe-acolo? Fie, altfel mi-a plăcut mult personaju' Saya. Gen, a fost foarte tare cum reuşea să se bată cu vampirii ăia urâţi şi obsedaţi şi să aibă grijă de Alice în acelaşi timp. Un film care se vrea horror drăguţ care merită văzut.   
  •  The Beach(2000) cu Leonardo DiCaprio, Tilda Swinton şi Virginie Ledoyen - revăzut
* Era planificat de ieri să merg la fundaţie şi să văd un film. Surpriza a fost că nu am nimerit la ceva dramă de-aia urâtă cu sânge şi droguri, ci la un fel de aventură printre idealuri cu iarbă multă, clădiri efemere şi puţină iubire franceză. 
Desigur, DiCaprio era un bonus, iar faptul că am mai văzut filmul a fost un avantaj gen "Acuma ce o să facă?" "Mai e din film?". Fie, chiar dacă are un nume care te trimite spre o idee greşită dacă pronunţi puţin diferit, e foarte fain şi Daffy era un fel de strigoi care-l maltrata într-un fel dureros pe Richard. Foarte faină ideea şi nişte peisaje extraordinare. 
  •  A life less ordinary(1997) cu Ewan McGregor şi Cameron Diaz. 
* Pur şi simplu l-am găsit în lista cu "de văzut" de pe cinemarx şi l-am descărcat de pe filelist. Sincer, a fost umpic mai mult văzut din plictiseală, n-are nimic extraordinar la el, parcă-i făcut complet dintr-un clişeu gen îngeri care vin să ajute oamenii să se combine şi chiar dacă toţi îs împotriva lor, până la final le iasă. Hai să fim serioşi. Oricum, a fost un film drăguţ altfel, cu actori drăguţi şi cu accentul superb englezesc al lui Robert. xD
 

Cărţi(ianuarie - martie): 
  •  The Picture of Dorian Gray (1890) scrisă de Oscar Wilde. 
* Păi sincer e prima carte care-o citesc anu' ăsta, deci e umpic ciudat. Mi-a plăcut prin simplul mod în care au decurs toate, cu întregile replici şi paradoxuri interesante ale lui Wotton(yeah, îmi place mult cum sună). A avut totuşi un final tragic, şi chiar dacă ştiam că urma să moară, nu mă aşteptam să se încheie atât de sec. Da, l-au găsit întins pe podea şi l-au recunoscut după inele. Şi desigur, tablou' a devenit iar frumos ca înainte. Da' totuşi, Wotton nu trebuia să afle? Sau măcar să fie aproape de a afla? Fie, o carte care merităăă! 
  • Fata de hârtie (2010) scrisă de Guillame Musso 
* Probabil că dacă n-aş fii primit-o de ziua mea, n-aş fii ajuns niciodată s-o citesc. Chiar dacă a fost una dintre cărţile simple, cu o grămadă de acţiuni previzibile şi clişee, a fost una dintre cele care mi-au făcut o deosebită plăcere să o citesc şi care m-a atins la final. Poate că totul părea uşor de ghicit în cuprins, dar sfârsitul a fost total neaşteptat şi surprinzător. Cel mai fascinant personaj a fost desigur Billie, care a fost ameţitoare, mai ales prin dezvăluirea şocantă din încheiere, atunci când toate minciunile au ieşit la iveală. 
  • Iliada( 850 și 750 î.Hr.) scrisă de Homer
* Sincer, asta-i o carte care tre' citită în momentele în care ai o stare dinamică, eşti nervos şi nu prea ştii cum să te răzbuni pe unu-altu'. Sincer, e  prea plină de război şi sânge şi cruzime. Nu că mie nu mi-ar place aşa ceva, dar în general prefer cărţile care împletesc mai multe astfel de chestii. Descriind numai cum X ucide pe Y şi cum fiul lui Z moare la picioarele lui X, totul devine plictisitor. Desigur, am găsit asemănarea din filmu' "Troia", în care totuşi modul în care sunt prezentate lucrurile este diferit. Da, Achile îi baza, şi Hector printre. 
  • Travesti(1994) scrisă de Mircea Cărtărescu 
* Sincer, am aşteptat altceva de la cartea asta. A fost prea complicată, cu o gândire prea ciudată şi o privire prea încurcată asupra lucrurilor. Salturi neînţelese de la un plan la altul, cerea atenţie continuu, ori eu sincer nu obişnuiesc să-mi flexez imaginile din cărţi de la o suprafaţa la alta constant. Fie, existau însă şi nişte structuri interesante, chestii gândite de ciudatul Victor. Fie, a fost de altfel plină de lucruri prea obsedante şi cuvinte prea încâlcite. 
  •  Cronicile din Narnia - Nepotul magicianului(1955) scrisă de C.S.Lewis - recitită.
* Dacă stau să mă gândesc, nu-s prea sigură de motivu' pentru care-am început să recitesc Narnia. Pur şi simplu vroiam să mă scufund din nou în tărâmu' copilăriei mele printre vocea lui Aslan şi copacii verzi din pădurile vii. Chiar dacă are un stil pueril, uşor, e relaxant şi e de înţeles pentru că până la urmă sunt nişte cărţi pentru copii. Fie, îmi amintesc că atunci când eram mică mulţi îmi spuneau că "odată ce creşti nu-ţi mai vine să citeşti cărţi de copii", da personal am impresia că există anumite cărţi care îţi vine să le citeşti toată viaţa indiferent de vârstă. Oricum, plănuiesc să termin toată seria de şapte cărţi pentru că toate sunt fantastice. Şi să nu uit, prima carte e o scuză excepţională când vine vorba de abandonarea cărţii de istorie în schimbul tărâmului din şifonier.  
  • Cronicile din Narnia - Leul, vrăjitoarea şi dulapul.(1950) scrisă de C.S.Lewis - recitită. 
* Îi clar că mi-am propus să citesc toată seria. Până la urmă, de ce nu? E un ciclu interesant de volume pentru copii şi mă teleportează înapoi în timp, când aveam unşpe ani şi vedeam totul diferit. Oricum, are totul simplu şi parcă e o sinteză a filmului. Chiar, seamănă mult cu filmul. Fie, o carte care merită citită, indiferent de vârstă. 

Desene, seriale (ianuarie - februarie):
  • Prinţesa Sissi (1998 - 1999)  episoadele 1 - 11. 
*Mi-a venit să încep să mă uit la desenu' ăsta când am terminat Beauty and the beast. Mi-am amintit cât de mult o iubeam pe Sissi şi cât de dragă mi-era firea ei nebună. Oh god, da' parcă-i aşa pueril, cu atâtea mişcări defazate şi feţe stricate... şi totuşi mi-e aşa faină toată faza, mai ales că l-am găsit complet pe Vplay. Sper să mă ţin de el şi să-l termin că prinţu' Franz, chiar şi fără plete, tot e un fel de model.  

Artificiile erau ca bombele-n al doilea război mondial.

Se pare c-ajung să postez la ora asta şi pe-aici. Da, ştiu că-i destul de ciudat că nu dorm chiar dacă la ora şapte fix(era fix!) am intrat în casă, dar fie. 
Pentru că am uitat să scriu şi pe-aici de-astea, vreau să urez tuturor un an nou fericit, mai bun şi mai plin de bucurii alături de cei dragi! Fericire şi îndeplinirea tuturor dorinţelor. 
Da, altfel acum aş vrea să ameţesc despre cum a fost la Noni, despre cum am râs, cum ne-am distrat şi alte alea, da' nu-s prea în stare de-aşa ceva. (e totuşi ora 7 şi n-am prea dormit)


Ps: Părerile se schimbă, şi artificiile nu-s mai aşa o pierdere de bani şi alte alea. Pot să aducă un zâmbet pe un chip, chiar dacă numai pentru câteva minute. :) 
Ps2: Sper să revin mâine cu-n post.  
Ps3. Ăsta-i al treilea an.