În viaţă irosim ani şi la moarte cerşim clipe.

duminică, 30 ianuarie 2011

Ce de lupi se înconjoară.



Aerul strâmt şi fumul care învăluia întreagul deal ascundea fiecare rană a pădurii provocată de limbile de foc care pârjolise totul. Atmosfera plângea pierderea piesajului, însă lupii-şi arătau durerea-n urlete monstruoase către lună şi în dansuri hipnotice sub razele de lumină care străpungeau cu greu norii de furtună.
Nimic nu era făcut să salveze sacrificiul suferinţei, iar tânguirea prelungă a leagănului copacilor însămânţa teama mai adânc printre aripile împestriţate ale păsărilor prădătoare care se învârteau în cercuri desupra.
Îngerul lovit încă sângera, iar strălucirea care odată orbea privirea oricărui muritor, pâlpâia acum stinsă, îngropată în pământul ars.  Îngenunchiat de şoapte mincinoase şi cuvinte neînţelese, fusese păcălit de câteva zâmbete false şi înrobit de nişte vise ascunse.
Lacrimile, care altădată îi erau un ideal greu de ajuns îi sângerau din ochi asemeni unor globuri înnebunite de cristal care se rostogoleau pe obraji-i umani.
Doar urletele lupilor care adulmecau laş întreaga porţiune adormită măsurau timpul pe care sufletul divin îl mai avea de petrecut printre crengi rupte de copaci putrezi şi iarbă pârjolită.

Poate că-i normal să am atâta inspiraţie. Poate nu. Ador melodia asta, momentan, aşa că... a trebuit neapărat să scriu ceva.  

 

Niciun comentariu: