Hai să stăm cu ochii închişi şi să zâmbim spre lună. Hai să-i îmbrăţişăm lumina şi să încercăm să-i atingem strălucitoarea faţă cu sufletele mototolite-n cerneala nopţii.
Apucă gâtu' sticlei şi sparge-o în mii de ţăndări. Ascultă hipnotizat strigătul plin de durere al cioburilor răspândite pe trotuar şi apoi varsă o lacrimă compătimitoare pentru suferinţa lor. Dar nu mai mult. Apoi apleacă-te încet peste cărămizile reci de beton şi alege oglinda caldă care încă mai păstrează mirosul vag de alcool.
Întinde-mi şi mie un ciob şi apoi zâmbeşte-mi. Şi da, apoi aşteaptă să-ţi răspund şi potriveşte hârbul atent într-un unghi unde raza caldă a lunii să se poată oglindi şi unde întunericul funerar să fie străpuns de sabia sângerândă de cristal a lunii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu