Făcea câte un pas încet, încercând să înainteze printre ramurile copacilor căzute la pământ spre locul ascuns de marmură unde-i era îngropată jumătate din suflet. Trăgea aer în piept şi ocolea amorţit fiecare obstacol care parcă încerca să-l ţină departe. Cine-i absorvise vlaga trupului, care-i furase suflul vieţii, îngropându-i fericirea adânc sub pământ?
Cu fiecare minut era mai aproape de amintirea ei, cu fiecare mişcare dureroasă care şi-o impunea propriului corp era mai aproape de prinţesa ascunsă sub crucea de marmură. Valurile îngheţate care-i bântuie mintea pietruită de timp şi obosită îi leagănă uşor fantoma fetei, creionată deasupra lui. Încă-şi mai aminteşte tremuratul uşor al vocii ei, tristeţea care i se oglindea în privire şi buzele vineţii care încercau să-i repete la infinit aceaşi simplă propoziţie:"Te iubesc".
Ultimele mişcări i-au fost robotice şi picioarele dezgolite au început să-i sângereze, pătând zăpada moale, însă liniştea care-l cuprinse atunci când se prăbuşi peste mormântul rece şi dur era de nepreţuit.
Lacrimile i se amestecaseră cu sângele care-i picura în stropi mari de la încheietură, iar durerea-i îmbrăţişă mintea, lăsându-l gol şi fără viaţă.
Probabil c-ar trebui să reiau Titanicu', da acuma vorbesc cu Noni chestii ciudate şi parcă ar fii prea straniu după să bocesc o tură la telefon. Nebunie!
Ps: Şi pentru că nu deţin poza, na credite: http://yuya-yo.deviantart.com/ (Thx a lot for this pictureeeee.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu