În viaţă irosim ani şi la moarte cerşim clipe.

marți, 19 octombrie 2010

Octombrie deprimant.



Sincer nu ştiu ce să mai cred. Până la urmă ne scufundăm în monotonie şi aşteptăm iunie ca să putem să redevenim oameni spontani? 
Ne ascundem printre băncile alea roase de timp şi aşteptăm o salvare care poate nu o să vină niciodată? 
Şi de ce? Pentru ce? 
Nu mai înţeleg nimic da' nici nu mă mai interesează. La ce? 
Totu' se-nvânte nebuneşte şi parcă întodeauna e acceaşi lecţie pe care trebuie să o memorez şi aceaşi temă pe care trebuie să o aburesc.

Da' eu nu mai vreau! M-am săturat de tortura asta zilnică şi vreau vară iar. Soare şi lumină, zâmbete cretine şi fără motiv desenate pe faţă şi o grămadă de oameni fericiţi. 

La naiba cu el octombrie deprimant! Vreau măcar Decembrie.   




2 comentarii:

Ala spunea...

Sincer vad cat de deprimant e octombire. Zici ca e luna mortii nu alta, adica lumea pe strada e trista, in tramvai trista, la scoala doarjme ca n-are timp acasa.
Sincer nici de somn n-am timp, mereu am teme, mereu am de invatat! Nu am deloc timp liber sunt satula de toamna! :))

Luna spunea...

Oh la naiba cu ea scoala! Eu n-am chiar intodeauna mult de invatat, da' e obositor câteodată.
Era atât de bine în vacanţăăă!
Şi da, toţi îs trişti.