Astăzi e ultima zi de iarnă, cică. Astăzi trebuie să se topească toate zăpezile care-acoperă străzile şi încet să încolţească iarba aia de-un verde crud, pufoasă şi udă.
Ah, tânjesc de-a dreptul după un colţ verde, după moalele călduţ al pământului scăldat de razele soarelui. Mi-e aşa de dor de castanii înfloriţi şi de zâmbetele coloarate pe chipurile tuturor.
Şi totuşi, nu pot zâmbi. Tre' să mă ascund sub un întunecat surâs tragic care-mi acoperă ochii şi să mă închid între nişte bare reci, usturătoare care îngrădesc fericirea şi ucid încet fiecare gând bun.
Până la urmă vânătăile se văd, şi urletele se încâlcesc printre explicaţii rostite degeaba. Sincer, m-am săturat de reproşuri şi de vagi teorii fanteziste. Serios, nu se mai termină?
Fie, aş mai continua, da' mai tre' să-mi citesc la istorie pentru că, oricât de mult aş încerca, nu mă pot face de ruşine în faţa tuturor la judeţeană.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu