În viaţă irosim ani şi la moarte cerşim clipe.

joi, 30 iunie 2011

Don't leave the footpath - pentru turişti.

Azi iar o fost bine. Iar m-am trezit la ora opt, am făcut un duş, am pregătit una-alte şi-am pornit cu biţi. Iniţial, trebuia să mergem în Colţeşti, apoi ieri am restabilit traseu' până în Borzeşti şi de dimineaţă am schimbat iar direcţia spre Cheile Turzii.
Ideea e că am fost umpic mai mult obosită de la atâtea dâmburi şi dealuri şi de-alea şi totuşi am ajuns destul de bine.
Am stat umpic la buncăr, unde ne-am întâlnit cu ceva unguri şi-a fost o fază destul de comică, în ideea că o tipă a început să turuie pe maghiară şi Peţi tot aproba, apoi am întrebat-o eu de: "Do you speak English?" şi ea după un "Yes, of course!" o început iar să trăncănească-n limba ei. Desigur, după asta am aprobat-o şi i-am zis ceva gen "Don't leave the footpath."
Aveau ceva Mitsubishi serios. Ne gâdeam cu Peţi să dăm biţicli pe ea. Era o idee, oricum.
Am râs o vreme pe treaba asta, apoi fără frâne şi fără prea mare viteză, am coborât până la cabană unde-am legat biţicli de stâlp apoi am coborât prin defileu pe unde ne-am plimbat lejer.
Pe la podu' 4 am urcat în Cetăţeaua Mică, am stat umpic pe platou' de lângă Şcoala Turdeană şi apoi ne-am întors pe pod şi-am urcat în Cetăţeaua Mare(pentru prima dată). A fost destul de interesant, mai ales că se auzeau chiţăituri de lilieci şi era întuneric.

Şi pentru că îs un fel de atracţii din Chei destul de accesibile, am găsit şi nişte date aparte despre peşteri:
Cetăţeaua mare denumita si Pestera lui Balica se afla langa podul patru, pe partea dreapta a vaii Hasdate;
aici s-a adapostit o perioada haiducul Nichita Balica din Petrestii de Jos, care a participat la revolta antiaustriaca a Curutilor.
Atat despre Cetăţeaua Mare cat si despre Cetateaua Mică, se spune ca ar fi fost locuite de zane; potrivit legendei, cele doua locuri ar fi fost unite de un pod de argint, astfel incat femeile cu puteri supranaturale să nu fie separate. Insa, incalcand regulamentele castei, una dintre ele s-ar fi indragostit de un pastor, ceea ce i-a atras pedeapsa din partea celorlalte zane. A fost transformata intr-o stanca, iar aceasta se afla in continuare in apropierea pesterilor.

E destul de interesantă ideea cu zânele, ştiam eu că există o legătură între alea două peşteri, şi dacă nu, oricum o să fie făcută cât de curând, pentru că mi se pare chiar extraordinară ideea de-a le lega printr-o coardă serioasă şi de-a face o tiroliană serioasă dintr-o parte-n alta.

Oricum, apoi ne-am întors pentru că există telefoane şi oameni care sună şi-ţi cântă la telefon: "Hai acas' că vine taifunu'." Da, nu-i deloc drăguţă treaba, da până una alta, asta-i viaţa. Ca niciodată, am uitat să iau camera, o uitasem în alalalt ruxac.

Ps: La intrare în defileu există un panou serios cu câteva observaţii minore. Una dintre ele: "Interzis persoanelor în stare de ebrietate." Let's be serious!



luni, 27 iunie 2011

Printre spiţe şi peşteri.

Azi am fost, pentru prima dată în Cheile Turului pe bicicletă cu mai mulţi. A fost o chestie destul de serioasă, cu pedalat obositor şi râs mult. 
Eram eu, Ioana, Peţi, Cristi şi Miţă. Am urcat pe Drumu' Mocanilor, am coborât pe drumu' de la fermă-n Copand şi ne-am aşezat undeva lângă apă, aproape de pădure. 
După ce-am pierdut vremea şi am mâncat şi-am mai râs pe-acolo, am făcut o tură drăguţă prin defileu. Sincer, n-am mai fost pe-acolo înainte şi a fost un fel de chestie nouă interesantă. Îi mult mai provocator ca ăla din Cheile Turzii şi nu-i atâta de accesibil - desigur, nu era nimeni defapt pe-acolo, da no. 
A fost destul de aiurea că n-aveam camera la mine - erau câteva peisaje de mi-o dat lacrimile, da' va mai fii o data viitoare la sigur, când o să mă asigur că am şerveţele, apă şi cameră pentru poze la mine. 

  Desigur, câteva poze vechi din Cheile Turului:    


Şi pentru că habar n-am unde-s alea serioase, pun şi una de pe fratele google că e mai explicită: 


duminică, 26 iunie 2011

Ne lăsăm de fumat?


Viaţa e o ţigară.
Cu fiecare fum eşti mai aproape de moarte.
La final rămâne numai scrum.

Am găsit chestia asta pe undeva prin comp. În general nu salvez chestii şi nu-s des impresionată de lucruri de-astea scrise, însă asta sună aşa bine. Îi serioasă rău comparaţia şi-mi place finalu'.
Oare cei care se lasă de fumat devin sinucigaşi sau interiorizaţi? Şi scrumul e defapt amintirea şi nimic mai mult?

Şi dacă trebuie să o stingi mai repede, poţi apoi să o reaprinzi? 

Şi-atunci, o scrumieră poate fii un cimitir? 
Ps: Ucide-o! 

vineri, 24 iunie 2011

"Nu da vina pe ei, ţie ţi-o trebuit să meri."



Ieri am venit din Chei. Ieri am ocupat baia cam o oră jumate. A fost aproape drăguţ. Vremea faină(n-a plouat deloc, chiar dacă se anunţase furtună) şi unul dintre cele mai interesante locuri. 
Şi pentru că nu vreau să uit, tre să pun aci câteva replici:
"Ăla are atâta păr în cap cât îmi lipseşte mie"
"Ăla ştie să se dea cu motoru' cât am uitat io."
"Nu trag la râma mea că-i prea mică." 
"Animalofolog"(altă formă pentru veterinar, derivată de la ginecolog)  
Astea-s aproape toate de-a mele. Desigur, ultimul e cuvânt e fabricat după ce-am povestit puţin cu prietena mea aia bună, veche, rusoaică. 
Da, marţi seara am avut un fel de întâlnire de-aia târzie în care ne-am povestit amintirile şi toate lucrurile care le-am făcut între timp de la ultima dată. Ca întodeauna, a fost drăguţă şi puternică, totuşi puţin prea micuţă. 
Am fost prin defileu şi-am făcut baie. Am văzut peşti.
Oricum, n-o fost nimic hardcore. Totu' a fost prea relaxant defapt, prea lipsit de evenimente marcante. Nimic ieşit din comun, mai puţin ideea de dormit şapte în cort de cinci. 
Vroiam altceva, îmi imaginasem totul altfel(cred) da' no, mi-e cam naşpa să mă plâng acu'. 

sâmbătă, 18 iunie 2011

Brânză, vacanţă şi carabine pentru lanţ.

În sfârşit, după mult timp de abureală, a venit vara în adevăratul sens al cuvântului. Da, probabil că plouă tare şi vremea nu-i senină toată ziua şi nici măcar nu-ţi zâmbeşte toată lumea, da' măcar nu mai e şcoală. Adio stres continuu şi bălăreală printre bănci mâncate de timp şi cărţi mâzgălite de vreme.
Exact. Şi pentru că-i vară şi pentru că acum un an melodiile astea mi-or colorat săptămânile, m-am gândit să fac un fel de listă cu ceva piese[se înţelege că-mi aduc aminte de anu' trecut şi alea alea]:
  • Bon Jovi - Summertime.

 Aerosmith - Janie's got a gun. 


Ar mai fii şi Girls of summer de la Aerosmith, da' cum trăim în România, ăia cu youtubeu' s-or gândit că nouă nu ne tre' să ascultăm melodia, aşa că or blocat-o. Shit!

Ps: Măcar mi-am găsit carabe pentru lanţ. (după ce nu-l mai port, desigur)




Leapşa VI - Cu cărţi.


1. Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?
Mai nou am un fel de bentiţă subţire din material care mă ajută să ştiu întodeauna unde am rămas. Până acum însă foloseam foi sau cartoane, niciodată n-am îndoit pagini sau altele, nu dă deloc bine la aspect dacă e să mă gândesc aşa. xD 

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi dacă da, care a fost aceasta?
Ultima carte pe care-am primit-o a fost demult, prin iarnă, Fata de hârtie scrisă de Guillame Musso. Era ziua mea şi chiar am zâmbit atunci când am găsit-o prin grămada de cadouri. 

3. Citiţi în baie?
 Desigur.

4.V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte, şi dacă da, care ar fi fost aceasta?
Când eram mai mică aveam idei multe şi scriam o mulţime de începuturi pentru o grămadă de cărţi, însă niciodată n-am reuşit să termin ceva serios. 

5. Care este cartea preferată?
Păi sincer nu există una, sunt o mulţime. Nu-mi vin, dar cu siguranţă în momentul de faţă, pe lângă vechea "Singur pe lume" de Hector Malot pe care-o îndrăgesc de foarte mult timp, mai e şi "Copiii libertăţii" scrisă de Marc Levi.

 6. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?
 Cum nu toate cărţile merită recitite, evit să fac asta foarte des. O carte care chiar m-a fascinat şi care o am recitit-o a fost "Singur pe lume" şi sincer, cât de curând o să o mai caut prin bibliotecă. De recitit, a mai fost şi seria lui Anne Rice, "Cronicile Vampirilor" care sunt extraordinare şi care merită recitite la infinit. xD 

 7. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?
 Dacă m-aş întâlni cu autorii cărţilor care-mi plac cu siguranţă aş încerca să aflu modalitatea prin care au reuşit să scrie romanele, muzele şi alte surse de inspiraţie. Ar fii ceva destul de interesant. xD 

8. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?
 Da, în general cu prietenii apropiaţi sau cunoştinţele pasionate de literatură. Nu-mi bat capu' cu cei care ştiu cî nu citesc. De cele mai multe ori încerc să-i conving să citească cartea pe care o disputăm, sau în cazul în care au făcut-o deja, ajungem să analizăm acţiunile marcante şi personajele care mă fascinează. 
 
 9. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi? 
În mare parte merg după recomandări, dar mai nou am o listă de cărţi care e destul de lungă şi pe care tre' să bifez anumite titluri. 

10. Care credeţi că este o lectură "obligatorie", o carte pe care cineva trebuie să o citească?
Păi sunt multe cărţi care ar trebui să fie obligatorii, dar una esenţială e cu siguranţă Maytreyi scrisă de Mircea Eliade. 

11. Care este locul preferat pentru lectură?
Păi sincer în pat sau undeva pe iarbă, cu playeru' în urechi sau cu câteva păsărele pe lângă.  
 
 12. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?
În general sunt dependentă de player, aşa că ascult muzică şi citesc în acelaşi timp, însă câteodată prefer liniştea deplină care mă linişteşte de-a dreptul. 

13. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?
Da. Am citit "Demonul Memnoch" scrisă de Anne Rice şi a fost de-a dreptul insuportabil să-mi ţin laptopul pe piept câteva ore în fiecare seară şi să citesc. Am avut în perioada accea ochii roşii constant. 

 14. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?
 Înainte obişnuiam să cumpăr fiecare carte pentru că aveam impresia că o să le recitesc pe toate. Abureală, nu merită recitit orice, aşa că am început să folosesc biblioteca munincipală şi e mult mai uşor, financiar vorbind, chiar dacă e obositor drumu' ăla până în centru şi înapoi. 

15. O carte este pentru mine...cum aţi descrie o carte?
Un mod de a mă rupe de realitate, de a mă relaxa şi de a găsi o parte din sufletul meu între pagini. De cele mai multe ori mă regăsesc printre personaje, aşa că o carte pentru mine mai e şi modul de a-mi dezvolta personalitatea şi ideile.  

Am bântuit ceva bloguri şi-am dat de leapşa asta. Mi-era dor cred că răspund la întrebări aiurea, sper că nu se supără nimeni dacă o "împrumut". Oricum, mai departe poate să o ia oricine. xD 

luni, 13 iunie 2011

Giveaway by Emily.

Emily a organizat un concurs pe blogul World of Books şi prin intermediul ei fiecare are ocazia să câştige o carte în valoare maximă de 40 de lei. 
Pentru mai multe detalii, fiecare poate să arunce un ochi aici: Link.


luni, 6 iunie 2011

100 de cărţi pe care tre' să le citeşti într-o viaţă


1. The Lord of the Rings, JRR Tolkien
2. Pride and Prejudice, Jane Austen
3. His Dark Materials, Philip Pullman
4. The Hitchhiker’s Guide to the Galaxy, Douglas Adams
5. Harry Potter and the Goblet of Fire, JK Rowling
6. To Kill a Mockingbird, Harper Lee
7. Winnie the Pooh, AA Milne
8. Nineteen Eighty-Four, George Orwell
9. The Lion, the Witch and the Wardrobe, CS Lewis
10. Jane Eyre, Charlotte Brontë
11. Catch-22, Joseph Heller
12. Wuthering Heights, Emily Brontë
13. Birdsong, Sebastian Faulks
14. Rebecca, Daphne du Maurier
15. The Catcher in the Rye, JD Salinger
16. The Wind in the Willows, Kenneth Grahame
17. Great Expectations, Charles Dickens
18. Little Women, Louisa May Alcott
19. Captain Corelli’s Mandolin, Louis de Bernieres
20. War and Peace, Leo Tolstoy
21. Gone with the Wind, Margaret Mitchell
22. Harry Potter And The Philosopher’s Stone, JK Rowling
23. Harry Potter And The Chamber Of Secrets, JK Rowling
24. Harry Potter And The Prisoner Of Azkaban, JK Rowling
25. The Hobbit, JRR Tolkien
26. Tess Of The D’Urbervilles, Thomas Hardy

27. Middlemarch, George Eliot
28. A Prayer For Owen Meany, John Irving
29. The Grapes Of Wrath, John Steinbeck
30. Alice’s Adventures In Wonderland, Lewis Carroll
31. The Story Of Tracy Beaker, Jacqueline Wilson
32. One Hundred Years Of Solitude, Gabriel García Márquez
33. The Pillars Of The Earth, Ken Follett
34. David Copperfield, Charles Dickens
35. Charlie And The Chocolate Factory, Roald Dahl
36. Treasure Island, Robert Louis Stevenson
37. A Town Like Alice, Nevil Shute
38. Persuasion, Jane Austen
39. Dune, Frank Herbert
40. Emma, Jane Austen
41. Anne Of Green Gables, LM Montgomery
42. Watership Down, Richard Adams
43. The Great Gatsby, F Scott Fitzgerald
44. The Count Of Monte Cristo, Alexandre Dumas
45. Brideshead Revisited, Evelyn Waugh
46. Animal Farm, George Orwell
47. A Christmas Carol, Charles Dickens
48. Far From The Madding Crowd, Thomas Hardy
49. Goodnight Mister Tom, Michelle Magorian
50. The Shell Seekers, Rosamunde Pilcher
51. The Secret Garden, Frances Hodgson Burnett

52. Of Mice And Men, John Steinbeck
53. The Stand, Stephen King
54. Anna Karenina, Leo Tolstoy
55. A Suitable Boy, Vikram Seth
56. The BFG, Roald Dahl
57. Swallows And Amazons, Arthur Ransome
58. Black Beauty, Anna Sewell
59. Artemis Fowl, Eoin Colfer
60. Crime And Punishment, Fyodor Dostoyevsky
61. Noughts And Crosses, Malorie Blackman
62. Memoirs Of A Geisha, Arthur Golden
63. A Tale Of Two Cities, Charles Dickens
64. The Thorn Birds, Colleen McCollough
65. Mort, Terry Pratchett
66. The Magic Faraway Tree, Enid Blyton
67. The Magus, John Fowles
68. Good Omens, Terry Pratchett and Neil Gaiman
69. Guards! Guards!, Terry Pratchett
70. Lord Of The Flies, William Golding
71. Perfume, Patrick Süskind
72. The Ragged Trousered Philanthropists, Robert Tressell
73. Night Watch, Terry Pratchett
74. Matilda, Roald Dahl 
75. Bridget Jones’s Diary, Helen Fielding
76. The Secret History, Donna Tartt
77. The Woman In White, Wilkie Collins
78. Ulysses, James Joyce
79. Bleak House, Charles Dickens
80. Double Act, Jacqueline Wilson
81. The Twits, Roald Dahl
82. I Capture The Castle, Dodie Smith
83. Holes, Louis Sachar
84. Gormenghast, Mervyn Peake
85. The God Of Small Things, Arundhati Roy
86. Vicky Angel, Jacqueline Wilson
87. Brave New World, Aldous Huxley
88. Cold Comfort Farm, Stella Gibbons
89. Magician, Raymond E Feist
90. On The Road, Jack Kerouac
91. The Godfather, Mario Puzo
92. The Clan Of The Cave Bear, Jean M Auel
93. The Colour Of Magic, Terry Pratchett
94. The Alchemist, Paulo Coelho
95. Katherine, Anya Seton
96. Kane And Abel, Jeffrey Archer
97. Love In The Time Of Cholera, Gabriel García Márquez
98. Girls In Love, Jacqueline Wilson
99. The Princess Diaries, Meg Cabot
100. Midnight’s Children, Salman Rushd


Sincer, nu mi se pare cea mai "cuprinzătoare" listă pentru "100 de cărţi într-o viaţă". Lipsesc o grămadă de cărţi care merită citite, dar fie, o să încerc să bifez cât mai multe titluri pe-aici că îs câteva destul de interesante. 

duminică, 5 iunie 2011

Astăzi e soare.

Soare. Astăzi e soare afară şi vântul moale care adie printre crengile copacilor te mângâie încet, şoptindu-ţi cuvinte neînţelese. Ştii că magia o să dureze o vară, dar tu cerşeşti fericirea asta pentru o viaţă. Nu vrei anotimpuri pline de bucurie, tu vrei vieţi. 
Cântecul păsărilor te inspiră şi te trimit departe. Zâmbeşti. Ieri era ploaie şi o mulţime de praf. Acum e doar soarele pe cerul albastru şi vântul care adie.

Astăzi trebuia să fac altceva. Acuma trebuia să fiu în Copand sau pe undeva pe-acolo, da desigur, nu prea-mi ies toate aşa cum vreau. 
Mâine poate o să fie bine, astăzi ajunge soarele care inundă totul.  



sâmbătă, 4 iunie 2011

Hot air for a cool breeze


Fumul îţi inundă plămânii. Ai tendinţa să tuşeşti şi ai face-o cu siguranţă dacă asta nu ţi-ar demasca slăbiciunea. Tresari. Simţi mâna moale care-ţi deranjează încet buclele castanii şi zâmbeşti. Rupt dintre barele ţigării, te trânteşti între braţele tremurânde care cu greu sprijineau sticla de bere. 

Vreau să scriu şi nu-mi vine. De ce? Păi pentru că nu am inspiraţie la ora asta şi pentru că vreau să fac altceva. Ce? Habar n-am. Într-un final am descoperit unele chestii şocante. Fie, nu prea contează. Am fost la concert Speak Floyd zilele trecute-n Cluj şi-a fost foarte mişto. N-am apucat Luna Amară da mi-au ajuns melodiile cântate de la Pink Floyd de ăştia de la noi. Şi pentru că au început să-mi placă, trebuie să pun un video:

Da, e "Wish you were here" cântată de Speak Floyd. Originala desigur, le aparţine ălora de la Pink Floyd. Fie, îs buni. Îmi plac. xD 
Şi să nu uit. Când am fost joi în Cluj era ploaie afară şi concertu' a fost în faţa casei studenţilor şi, desigur, s-au strâns acolo o grămadă de rockeri pletoşi uzi. Portret drăguţ, ştiu, am profitat de asta. xD