În ultimul timp am cam fost bântuită de ideea pierce-urilor, tatuajelor, chestiilor care te fac să arăţi altfel şi îţi schimbă înfăţişarea pe viaţă.
Sincer, de mult mă cam bate pe umăr gându' să-mi scriu ceva pe mână şi desigur, nu ceva enorm, nu ceva extravagant şi ciudat. O chestie mică şi drăguţă şi care să mă reprezinte.
Da' desigur, asta înseamnă că am nevoie de bani, de curaj şi de o grămadă de alte chestii cum ar fii aprobarea alor mei. Da, probabil că ăsta-i cam principalu' inconvenient şi pe la un 18 ani o să trec cu siguranţă de el pentru că de la 18 ani fiecare poate să facă ce vrea, nu?
Mă simt ciudat şi aştept să fiu acceaşi. Trag aer în piept şi observ că plămânii mei îl conservă în acelaşi mod. Ochii mei văd la fel şi când zâmbesc se văd aceiaşi dinţi. Îs tot aia, nu?
Atunci de ce toţi zic că m-am schimbat? De ce toţi se uită altfel la mine şi mă desconsideră? Îmi urlă sufletul de copil în mine, plânge fiecare bucată de trecut care m-a construit odată şi fiecare amintire doare. Da' degeaba. Cică-s alta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu