Când a închis ochii, lumea s-a prăbuşit. Fiecare construcţie care fusese zidită de privirea lui s-a dărâmat într-un abis întunecat şi plin de mocirla trecutului dureros. Nu a mai rămas decât ruina amintirilor şi căldura buzelor lui rămasă pe gâtul tău.
Totul s-a transformat apoi într-un castel gotic în care elementele principale nu erau arcul frânt sau vitrariile, ci sângele scurs din rănile celor torturaţi şi zbierătele care răzbăteau până departe, izbind pereţii, murdărindu-i cărămizile şi picturile batjocoritoare.
Bine, viaţa e verde. Iar toată treaba-i schimbată de la un verde intens şi de la iarba aia care te face să zâmbeşti automat când o priveşti. La naiba cu ea căldură, eu am nevoie de vară, sau măcar de vacanţă. Sau timp liber, desigut. xD
Oricum, cât de curând o să aterizeze pe-aci un set de poze că doar nu degeaba o să fie o grămadă de verde-n poze.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu