Îngeri roşii din hârtie creponată.

Atunci când îngerii nu mai îs albi, atunci când hârtia-i colorată-n roşu, totul e altfel. Începe, încet să se schimbe lucrurile şi fiecare visează la o ploaie de suflete divine.

Da' unde-i îngerul meu? Unde-i micul spirit care avea aripi sângerânde şi mânuţe legate cu aţă? 

Ea mi-a spus că urmează să doarmă alături de restul îngeraşilor şi că urmează să fie vândut la târgul vintage sau agâţat în bradul de Crăciun de la şcoală. Dar sincer, chiar dacă ar colora buzele cuiva cu-n zâmbet, în general sunt egoistă şi nu vreau să-mi vând îngerul. Vreau să fie al meu şi să-mi desenez eu un surâs pe chip atunci când o să-l văd împodobind una dintre crengile braduţului. Ciudat, nu? 

Şi totuşi, nu-i al meu... e-al ei. Dar e munca mea!

Chiar dacă-s doi îngeri şi-o foarfecă, să ştii că n-am încercat niciodată să le tai aripile. Defapt, eu le-am lipit. Aripi sângerii, aripi creponate şi aripi pline de viaţă.

Ps:Îngerul din dreapta-i al meu doar, că celălalt e îngeaşul lui Noni. :)