În viaţă irosim ani şi la moarte cerşim clipe.

vineri, 18 decembrie 2009

Luminile s-au stins odată cu speranţa.

Luminile s-au stins odată cu speranţa. Întunericul îngroapă oraşul adormit într-un abis pustiu şi mut, împărţind lacrimi şi disperare prin perdeaua de nori negrii care acoperă luna şi stelele. 

Iubirea a murit odată cu şansa de-a mai apărea vreodată chipul palid şi scheletic, înfăşurat în sărutări şi aşezat cu grijă pe pat, mort. 

Însăşi elementele celeste degajă o apăsare dureroasă, ascunzându-şi lumina şi dezvelindu-şi partea înfricoşătoare. 

A rămas doar durerea. Nimic nu mai încălzeşte pământul. Nimic nu mai aduce zâmbete puerile pe chipuri. 

Asta am scris acum, de cinci minute. E cam... lugubră, dar e cam ce e în capu' meu acum. Da, se înţelege, prea multe filme şi video-uri plângăcioase, dar fie.

Niciun comentariu: