Luminile s-au stins odată cu speranţa. Întunericul îngroapă oraşul adormit într-un abis pustiu şi mut, împărţind lacrimi şi disperare prin perdeaua de nori negrii care acoperă luna şi stelele.
Iubirea a murit odată cu şansa de-a mai apărea vreodată chipul palid şi scheletic, înfăşurat în sărutări şi aşezat cu grijă pe pat, mort.
Însăşi elementele celeste degajă o apăsare dureroasă, ascunzându-şi lumina şi dezvelindu-şi partea înfricoşătoare.
A rămas doar durerea. Nimic nu mai încălzeşte pământul. Nimic nu mai aduce zâmbete puerile pe chipuri.
Asta am scris acum, de cinci minute. E cam... lugubră, dar e cam ce e în capu' meu acum. Da, se înţelege, prea multe filme şi video-uri plângăcioase, dar fie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu