Crăciun Fericit!

Sănătate maximă, fericire cu duiumu', iubire şi tot ceea ce vă doriţi de sărbători. 

Crăciun Fericit şi moşu' să vă aducă tot ceea ce vă doreşte sufleţelu'. 

Să fiţi iubiţi de sărbători şi să trăiţi clipe de bucurie alături de toţi cei dragi vouă. 

"Care vine la Avatar?"

A trecut la fel de repede precum a venit. Nouăşpe decembrie aşa trece întodeauna. Rapid, într-un mod plăcut şi lasă în urmă chestii fericite. 

Ca de fiecare dată, cum spuneam, anul acesta a fost drăguţ. Am fost in Cluj, la Polus să... nu ştiu sigur. Cred că a fost vorba de vizionarea unui film, dar nu sunt sigură. Ce ciudat sună. Fie, Avatar. Am mers cu Simona şi Tudor. A fost primul meu film 3d, şi mi-a plăcut. Foarte interesant, lăsând faza cu ochelarii şi cu chestiile care vin spre tine şi apoi par că ies din ecran. Acţiunea a fost bine gândită şi detaliile foarte migălos stabilite. Exact cum a obişnuit James Cameron de atâta timp pe atâta lume. Povestea m-a mişcat oarecum. A fost despre puterea interioară, despre spiritualitatea şi influenţa ei, despre fiinţe magice. Da, efectele au fost foarte reuşite. După cum toţi presupun, Avatar va lua oscarul la efecte. 

Fie, a fost bun. Revenind la ceilalţi. Mi-a plăcut mult de tot. Am râs, am mâncat popcorn şi am băut Pepsi. Chiar dacă era oarecum ciudată sala aceea plină, eu m-am simţit destul de implicată în acţiunea filmului, încât să nu aud şuşotelile nimănui. 

Am stat lângă Simona şi am uitat să fac ceva. Defapt nu plănuisem, dar măcar de aş fi reuşit să îmi dau seama! La naiba!

Oricum, a venit Mond, mai precis un medalion de la Simo şi Tudi foarte drăguţ. E lângă Batman şi lângă jumătatea mea de inimă. 

Acum mi-am amintit replica veşnică a lui Tudor din ultimele câteva săptămâni, respectiv: "Care vine la Avatar?". O spunea obsesiv şi oricui, oricând. Fie, până la urmă am fost doar noi trei.

D-amar! Dă-i să zbo're. 

Luminile s-au stins odată cu speranţa.

Luminile s-au stins odată cu speranţa. Întunericul îngroapă oraşul adormit într-un abis pustiu şi mut, împărţind lacrimi şi disperare prin perdeaua de nori negrii care acoperă luna şi stelele. 

Iubirea a murit odată cu şansa de-a mai apărea vreodată chipul palid şi scheletic, înfăşurat în sărutări şi aşezat cu grijă pe pat, mort. 

Însăşi elementele celeste degajă o apăsare dureroasă, ascunzându-şi lumina şi dezvelindu-şi partea înfricoşătoare. 

A rămas doar durerea. Nimic nu mai încălzeşte pământul. Nimic nu mai aduce zâmbete puerile pe chipuri. 

Asta am scris acum, de cinci minute. E cam... lugubră, dar e cam ce e în capu' meu acum. Da, se înţelege, prea multe filme şi video-uri plângăcioase, dar fie.

Trecutul zace în marmură înmormântat.

Ador ziua asta. De ce? Nu sunt foarte sigură. Întodeauna mi-a plăcut. Poate pentru că pur şi simplu 18 decembrie sună bine, sau poate pentru că asta e înainte de 19 decembrie. 
Oricum, astăzi am avut o zi agitată. Mi-a crescut tensiunea din cauza unei replici handicapate: "Stau aici să te enervez pe tine!" şi am refuzat vehement să merg la magazin. 
Am întâlnit-o pe o vecină pe care o iubesc foarte mult. Mă rog, nu o mai văzusem de mult. Mi-era dor de ea. Oricum, am şi citit Queen of the damned. 
Lestat, până la urmă e oarecum un mitocan! Sau poate Akasha o nenorocită îndrăgostită? După toate ideile ei demente, moartea i-a adus-o "prinţul ei", care, oricânt de mult susţinea că o iubeşte, a lăsat-o să moară. 
Mai e şi Makare. M-a impresionat foarte mult povestea lor. De fapt, cartea am insistat să o termin doar pentru a citi povestea gemenelor. M-a uimit oarecum modalitatea prin care visele acelea au afectat într-un final atât de tare întreaga moarte a reginei. La sfârşit era acelaşi tablou ca şi în vis. Gemenele, mama lor moartă, creierul şi inima ei. 
Foarte bună Anne Rice. 
Acum aştept mâine. Merg în Cluj la Avatar sau la alt film, sau oricum, merg în Cluj cu Simo şi Tudi. 
O să revin cu un post curând. Sper. Până atunci, rămâneţi în pace şi vă odihniţi în măruntaiele muntelui. 

Câh.

Nu ştiu de ce, dar mi-e frică de teza de la mate. La naiba, e luni şi e îngrozitoare ideea. Am avut coşmaruri azinoapte. De necrezut! 
Am făcut exerciţii. Chiar am făcut. Acum totul e de... atenţie. Şi peste căteva zile e ziua mea. Mă rog, împlinesc 15 ani şi desigur, nu vreau asta. Până la urmă cine vrea să crească? Eu nu, oricum. 
Am început să lucrez în photoshop. Nu ştiu dacă am mai zis asta, dar fie. Au început să nu mai fie chiar atât de handicapate lucrările. 
Acum mai rămâne Lestat. Vreau să spun ceva despre el. E fantastic, defapt nu prea e altceva de spus acum. 
Presiune de la teză. 

Alt post. Contează? Azi a nins puţin şi apoi a fost soare, s-a topit şi acum e ca naiba afară. Frig şi urât. 
Revin mai târziu cu un post mai dezvoltat. 

'neaţa.

Bine. Se înţelege că urmează să fac ceva, având în vedere ora la care m-am trezit. Eh, da, merg la olimpiadă la română. N-am mai fost de o grămadă de ani, deci abea aştept. Înfara faptului că sunt răcită şi îmi fine continuu să tuşesc şi mă înţeapă gâtul, totul e perfect.
Fie. Am mai scris ceva, da' acu nu are rost să pun. Habar n-am pe unde l-am salvat. Oricum, mă pun să repet pe la română. Dacă e ceva...
Fie, am postat. Ah, şi mai e ceva fantastiiic. În max 6 zile Suzuki o să învie. O să renască din propria ei capotă şi va face iar chestii multe. Abea aştept să conduc. Oh doamne!