Până vineri.

Bine. Nu prea ştiu sigur de ce scriu. Sincer, mă doare capu'. Am făcut o compunere despre iarnă într-un caiet şi e destul de lugubră. Îmi place, şi aş pune-o aici dacă nu ar trebui să o copiez înainte în Word.
Fie, până la urmă cred că o să o scriu, dar nu acum. Momentan vreau să mai pun ceva. Nu am mai pus de mult. Oricum, e veche, respectiv din 18 noiembrie 2009. Anu' ăsta nu am prea făcut. Mă axez mai nou pe PhotoShop.  So: 

Picturi abstracte într-o sală pustie. Nimeni nu mai vizitează acele locuri de mult. Tablourile sunt prea greu de înţeles, iar artiştii sunt schiţa nebuniei însăşi.

Ei trec pe lângă galerie şi omoară totul. Pereţii îi încarcă cu dedicaţii absurde, trotuarul îl distrug cu mizerii umane, aruncând vorbe murdare fără sens printre gropile din asfalt.

Şi doar peturile mai ascund găurile adânci...

Mulţimi de oameni ocupaţi. Tineri obsedaţi de aspectul fizic. Şi doar o mantie neagră uzată îşi face cu greu loc printre ei. Dar e atât de greu să te ascunzi! Priviri îndreptate spre un el dezinteresat de lumea materială şi râsul infernal.

Dar cine observă asta? Artistul? Are altceva mai bun de  făcut decât să noteze atitudinea lor. Ei? Nu sunt capabili de aşa ceva.

Şi totul trece. Fiecare străbate timpul, uitând pe rând... Rămânând mereu doar artistul de la colţul străzii care schiţează atent figurile unei lumi imaginare.

Ps: Mai am până vineri.  Mai puţin de o săptămână. Nu mai e atât, aşa?