Long time no post.

Bine. Nu ştiu. Poate că pur şi simplu nu mai am chef şi nici ce să scriu pe blog. Ei bine, sună stupid, având în vedere că viaţa mea e la fel. Şi totuşi, nu ştiu ce să scriu. 
Poate e doar o perioadă. Poate o să-mi treacă şi o să mai revin cu câte un post. Dar până atunci, pe curând. Nu abandonez, doar plec o perioadă. Şi nici nu sunt sigură de asta. 
Fie, pe curând. 
Axl Rose rulz. 

Aberant.

Monoton. Aceaşi culoare zilnică. Aceleaşi acţiuni fără sens şi tot melodiile alea repetate la nesfârşit. Respir şi asta îmi diferenţiază secundele. 
N-am învăţat încă să respir ritmic. Aerul trece prin plămâni în cantităţi inegale încă. Dar ar trebui să-mi repar defectul? La naiba, asta ar însemna monotonie totală. Respiraţia salvează totul, până la urmă. Nu?

Şi totuşi, ce-am spus mai sus e prea aberant. Şi totuşi o să apăs pe "Publicaţi postare". De ce nu, până la urmă? 

Nimic, din nou.

Bine. Post fără sens, iar. Da' ce contează?Mâine, defapt azi e Halloween. Stau acasă, aşa că ce contează? Poate mă uit la un film, poate mă duc până în cimitir că-i ziua morţilor, da' sigur dorm până târziiiu. 
Da oricum, am un desen fain care-mi place. O sa-l pun curând. L-am făcut la desen, defapt acolo l-am corectat. Şi totuşi, asta-i important?

Ok. Asta-i tot. Mi-e cald acum. Mi-e dor de Axl Rose, şi vreau să-l am odată! Şi hanoracu, şi căciula!

La naiba!

Haotic.

Silence.

Don't know.

Never mind.

Night.

Moonlight.

Shit.

Ok. Habar n-am. Cuvinte scrise, fără înţeles şi degeaba. Cred că o să merg. Ce altceva să fac acuma? Mi-e prea somn şi cred că o să adorm fără  să vreau. Poate prin parc e mai interesant. Deh, ce să zic :)). Oricum, temele mi-e lene să le fac. Orare într-o lume haotică.

Post neînţeles.

Lume aeriană.

Plutitor.

Îmbietor.

Ameţitor.

Nimic nu înţelegi. Nimic nu înţeleg. Ce contează?

Silence.

Have to go.

Bye.

Last 7 days.

Bine, am găsit o aplicaţie interesantă pentru Last.fm. 

Pată de culoare.

Am uitat intenţionat de Blogger. Defapt m-am mutat pe Lj. Defapt nici eu nu sunt sigură de ce. Acolo mă exprim mai puţin, sau mă rog, nu scriu atâtea într-un post ca aici. 
Oricum, acolo e diferit. De ce? Nu ştiu. 
Şi da, mai e ceva, numit desigur, ŞCOALĂ. Ocupă mult timp, distruge multe ore şi răspândeşte coşmaruri. Cât de interesantă şcoala asta măăi. 
Oricum, nu asta e. Sunt prea obosită ca să mă chinui un post întreg să aduc motive despre cât de oribil distruge şcoala cam tot... Vreau să pun ceva nebun, ca de obicei, scris ieri. Defapt una distre cele două "schiţe". Celalată e mai reuşită, dar e prea personală. Deci:

Printre culori te-am descoperit. Printre culori te-am iubit. Şi printre culori te-am cunoscut.

Şi totuşi tu eşti doar o nunaţă. Tu nu simbolizezi prea mult bine. Nu eşti pur şi nici măcar nu poţi fi galben. În tine nu sălăşuieşte gelozia. Şi nu eşti fiul invidiei.

Eşti o pată nuanţată care distruge albul pur al unei planşe inocente. Eşti totul. Eşti nucleul tabloului care distruge întregul…

Şi dacă ai ştii câte vise ai spulberat… printre culori învârtindu-te haotic şi mâzgălind hârtii goale…

Ai murdărit… Ai înrobit… Şi ai fost mereu nuanţa pătată, nucleul tabloului…

Ai creionat o viaţă, ai animat un suflet, o culoare, ca apoi să o condamni la o umilinţă veşnică… tu, nucleul picturii. 

Acum citesc. Sau cel puţin nu mai scriu aici şi nici nu mai stau la pc. Mă dor ochii. 

Nana.

Bine. Nu am mai avut timp de mult să scriu pe aici. A fost şcoală, au fost multe teme şi alte chestii de făcut. 
Ei bine acu' e mai bine. Azi am hotărît să stau în casă şi să pierd vremea şi să fac ceva teme şi atât. Am început să ascult Cinema Bizarre(again) şi m-a luat cu câteva melodii pe care le ascult nonstop. Desigur, mai e şi albumul nou de la TH pe care îs nişte melodii fantastice. 
Şi că tot ziceam te TH, am văzut(sau mai bine spus, auzit) cum cântă Tom Kaulitz la pian. Sincer nu am visat niciodată să-l văd cântând la aşa ceva. Era prea masculin pentru un pian, şi totuşi nu îi stă rău, şi mai presus de toate, se şi descurcă... Video este dacă vreţi pe YT. Scrieţi "Tom Kaulitz plazing piano" şi dă. Mă rog, mie mi-e lene să pun.
Şi desigur, am uitat de Nana.(first movie). Ei bine, e sentimental, e de bocit, e dureros şi e foarte tare. Chiar dacă actorii vorbesc japoneza şi au ochii ciudaţi, tot sunt drăguţi. Mai ales Ren şi Nobu. 
Merită filmul. E chiar bun!
Nobu şi Ren. 

Fulgii cad doar iarna.

Bine, având în vedere că tânjesc după zăpadă, mi-a venit în cap ceva pe moment. Nu e strălucit, da' e ok (după mine). 

Trag aer în piept şi privesc cerul senin. Soarele străluceşte puţin şi încălzeşte zăpada. Paşii îmi scârţâie printre grămezile de alb nesfârşit. Acelaşi sunet slab şi uşor. Nu ştiu sigur unde vreau să ajung. Nu sunt prea sigură de unde am plecat. Doar merg. Melodia scârţâită e hipnotizantă.

Ritmul se înteţeşte. Încep să alerg. Nu văd nimic prin marea de alb, însă drumul pare uşor şi sigur. De ce să nu continui?

Şi totuşi, sunt neatentă de genul meu. Împiedicată uneori. Nimeresc pe burtă, cu faţa în zăpadă. Mă întorc râzând pe spate şi mă întind. Nu mă doare şi nici nu simt nimic. Sunt prea liniştită pentru toate. Mă joc cu mâinile printre fulgii de zâpadă căzuţi şi închid ochii deranjată de lumina puternică a soarelui. Stau aşa o vreme. O vreme îndelungată. Destul de mult, ca atunci când îi deschid să fiu din nou orbită de lumina puternică a unui soare cald de vară.

Privesc în jur şi observ dezamăgită că încă stau întinsă pe pat, acasă, în cel mai cald loc posibil, departe de zăpadă, pe frig şi de pufoşii urşi polari.

Vampire style.

Bine, Bill Kaulitz şi-a schimbat tunsoarea. Ei bine, ca de fiecare dată când o face, are stil. Mie îmi place foarte mult aşa, şi vorba lui Zuzu, e mult mai masculin. Dacă nu credeţi, luaţi link: http://i35.tinypic.com/2nh3xit.jpg
Şi am uitat. Azi e ziua lui Ale, aşa că: LA MULŢI ANI, Ale! Să fii fericită şi să găseşti câinele. Îmi pare rău că a plecat şi sper să găsească drumu' înapoi. Sorry for you. 
Şi încă ceva. Acum tocmai am ajuns pe la pagina 100 la "Interviu cu un vampir", aşa că a apărut Claudia. Ei bine, e fantastică! Îmi place. E printre personajele mele preferate din Cronici. Păcat că apare doar în prima carte, păcat că moare, şi păcat că nu mai apare decât ca o amintire până prin cartea 8 sau cam când o învie Louis. 

Şi desigur, Lestat e puternic. E foarte violent, rău, seducător... Louis îi accentuează toate părţile negative din caracter. Drăguţ din partea lui. E un băiat simpatic! Şi pentru că există şi filme, după Cronicile Vampirilor, mai jos sunt nişte poze cu cei trei vampiri: 

Apropo, aici e Claudia şi aici e Louis . Cât despre Lestat, există două variante. Mie sincer îmi place Lestat interpretat de Stuart Townsend din mai multe motive:
1. Stuart e mai înalt. Are măcar 1.80, spre deosebire de faimosu' şi frumosu' Cruise, care are 1.72, şi e mic şi îndesat. 
2. Stuart arată mai mult a vampir. Privirea lui e mult mai sexi. 

3. Nasu' lui Stuart nu e chiar aşa de mare.

Şi totuşi, nici Tom Cruise nu a fost rău când l-a jucat pe Lestat. Ştie cum să interpreteze un rol, şi asta compensează multe alte defecte. Oricum, aici două poze cu ambele variante ale lui Lestat. 

Stuart Townsend . Tom Cruise 

Ok. Mi-e somn şi vreau să dorm. Postez mai încolo. 

Prezentare pentru Lj.

Bine, după cum am spus şi în postul anterior, am făcut Lj nou. Şi aşa, a trebuit să îmi fac şi prezentare. 
Pentru că aici niciodată nu am făcut una adevărată, o să dau un copy paste de-acolo. Cam asta e: 
Mă numesc Cristina, da’ întodeauna prefer Yna sau Luna. Trăiesc în România, desigur. Nu merită caracterizare, aşa că nu o să mă strădui să fac una. Am 14 ani şi sunt în zodia săgetător.

Sincer o grămadă de treburi care-mi plac. Să scriu, să citesc, să fac poze, să ascult muzică, să fac curat printre cărţile din bibliotecă, să mă caţăr prin copaci ...

Că tot ziceam de cărţi, îmi plac Vampire Cronicles, Southern Vampires, Twilight, Harry Potter, Eragon, Lord of the rings şi încă o grămadă pe care mi-e lene să le scriu.

Şi pentru că există seriale făcute după cărţi, îmi place True Blood şi Gossip Girl. (sincer altceva n-am încercat)

Şi am uitat de muzică să zic mai multe. Îmi place să ascult în general rock, şi ascult o grămadă de trupe, însă care mă încălzesc întodeauna la sufleţel sunt Tokio Hotel, Def Leppard şi Nightwish.

Visez de ceva vreme să scriu un fel de carte lungă. Tot caut o idée drăguţă şi e degeaba. Până atunci însă o să mă rezum la proze scurte.

Alte chestii:

- Iubesc maşinile (4x4) şi în general alea murdare cu noroi.

- Îmi place aspectu’ exterior de la şcoala mea. Seamănă cu Hogwarts.

- Îmi place să schiez şi iubesc iarna şi frigu’

- Îmi e greu să înţeleg japoneza, coreeana şi chineza. Am impresia că mi se încurcă limba în gură când o aud.

- Îmi iubesc telefonu’ şi numele username’ului (respectiv ScotchTape3) vine de la Nokia al meu, bandajat cu bandă de izolat neagră.

- Îmi place să primesc multe cadouri de ziua mea care să nu includă flori.

- Plâng des la filme, defapt la toate.

- Sunt pasionată(dacă ăsta e cuvântu’ potrivit) de supranatural – vampiri, vârcolaci, vrăjitori şi cam toate fiinţele supranaturale.

- Nu mi-e frică de întuneric şi nici de vulpi.

- Există doar 2 persoane cu care pot să vorbesc orice. ( şi îmi ajung) – Zuzu şi Gabriela.

- Încerc de ceva timp să învăţ engleza şi tot degeaba. E prea complicată pentru mine uneori…

- Nu-mi place să beau sucuri, mai ales gazoase.

- Nu îmi place să joc basket şi am început să nimeresc totuşi mingea la volei.

- Am peste 30 de mini proze bolunde pe care le-am scris în anu’ ăsta şi pe care probabil că le voi pune pe-aci dacă mă plictisesc.

Şi aici e linku' de la lj(scriu acolo în română, deci e ok): http://scotchtape3.livejournal.com/

Lj Nou.

Bine. Astăzi Zuzu m-a pus să-mi fac Lj nou pe care să-l scriu în română. Cică Bloggeru' e naşpa. Mă rog, mie nu mi se pare. Înafară că skinurile se pun greu, totul e ok. 
Oricum, astăzi am stat o grămadă pe internet. Mi-am terminat temele, deci am avut o grămadă de timp liber. A fost un rahat, mai ales că pe mess toată lumea sare pe mine. Cred că până la urmă renunţ la messenger. Ce naiba, deja toate găinile au hi5 şi id de messenger. Ce şmecherie!
Şi pentru că am citit şi ceva din Interview with the vampire pot să mai şi zic câte ceva de carte. Ei bine, e diferită puţin. Eu mi-o aminteam fără atâtea întreruperi din partea lui Loius şi a băiatului. Şi parcă nici Louis nu îl ura aşa mult pe săracu' Lestat. 
Acum cred că cel mai bine ar fii să mă retrag. Mi-e somn(chiar dacă am dormit) şi mă doare spatele. Şi oricum, mâine mă aşteaptă două ore de matematică de la 8 dimineaţa. Lucky me! 

Back in black

Bine. Am început să recitesc "Interviu cu un vampir" de Anne Rice. E foarte interesantă, şi Lestat e descris ca un tip extrem de răăău. 
Acum tocmai am strănutat, deci nu e de bine. Poate fac rost de-o vacanţă şi reuşesc să ajung mai repede la "Vampirul Lestat". Desigur, aia e mult mai interesantă. E mai lungă, e descrisă de-un vampir rău, puternic şi, chiar dacă în mare parte e viaţa lui umană, tot mai interesant e el decât Louis. 
Acum trebuie să caut o compunere, aşa că nu prea mai pot scrie. Revin cu un post mai târziu. Ştiu, şcoala e naşpa şi ocupă tot timpul. 

Artificii.

Bine. Pentru că mi-am schimbat skinu' şi pentru că Alex şi-a făcut blog nou(al cinşpelea, da' ce conteazăăă?) mie mi-a venit chefu' să scriu. Ei bine, n-am mai scris ceva de o grămadă de timp, deci e ceva sec şi mă rog, stupid. 

Ideea e de mai de mult. Adică mă rog, de zilele oraşului când au băgat artificii de 100.000 de euro şi stăteau toţi cu gurile căscate şi se holbau ca la extratereştrii mi-am dat seama că defapt banii ăia explodează. Se ard, se aruncă în aer, se distrug pe un rahat de cinci minute. O groază de bănet care poate ajuta pe cineva care chiar are nevoie de ei... 

Oricum, gata. Aici e proza: 

 

Închid ochii, da’ în faţa mea tot mai văd luminile alea strălucitoare. Parcă nici măcar nu mi-am trecut pleoapele peste pupile.

Trag aer în piept şi încerc să respir un aer curat, pur. Degeaba. Praful l-a murdărit acum mult timp.
Deschid ochii şi mai privesc încă odată atent explozia de lumină. Puternică şi măreaţă, şi apoi căzătoare ca o stea... ca o viaţă de om.

Oftez. Degeaba. Deja au murit zece oameni pentru mănunchiul de lumină colorată. Zece oameni bolnavi, săraci şi împovăraţi de durerea necazului... Dar totuşi, pentru cinci minute, zâmbetele a 10.000 de oameni au renăscut pe chipurile lor.

Şi eu oare ar trebui să zâmbesc pentru fericirea lor trecătoare, sau să plâng pentru moartea lor eternă?

Două lacrimi îmi dansează pe obraz. E clar. Nu vreau să mă amestec în treburile colorate, scumpe şi gălăgioase ale unor netrebnici care ard bani.