Cândva era altfel...

Atunci când întunericul îmi umbreşte imaginaţia, ce pot să fac? Vreau să scriu. Mi-e dor să pot înşirui cuvinte în documente word sau pe hârtie. Mi-e sete să simt fiecare propoziţie acordată şi să pot fii înapoi printre grămada de litere.
Am nevoie de inspiraţie. Am nevoie de o motivaţie. Cineva să-mi aducă înapoi creativitatea. Şcoala mă seacă şi totul nu mai e cum a fost.

Acum citesc cărţi scrise de români, tâmpite, în care fiecare cuvânt e o măgărie şi paragrafele parcă-s capitole. Nu mai suport întreaga batjocură numită "literatură românească". Totul e o tortură şi inspiraţia mea a fugit. Cineva a răpit-o şi cineva trebuie să o aducă înapoi. Mi-e dor!

Dacă Rebreanu avea un stil uşor şi nu prea aburea în "Ion", Petrescu e un snob care se consideră un filosof înnăscut şi care aberează şi dezbate o idee douăzeci de pagini de parcă nu e capabil să spună în trei propoziţii şi ajunge să debiteze bâlbâit trei pagini... Interesantă carte de citit, că nici pe veceu nu te mai poţi relaxa când o ai în faţă.

Apogeu' monotoniei.

Astăzi e la fel ca ieri şi mânie o să fie la fel ca azi. Am nevoie de altceva. Vreau să fie iar altfel. Nu mai vreau să trăiesc pentru lunile viitoare, ci vreau să stau în prezent şi să fie drăguţ. Nu două ore, ci o zi-ntreagă.
Fie, aşa îi de fiecare dată în timpul şcolii. Nimic nu-i mai la fel ca vara, când indiferent de cât de multe chestii ciudate se întâmplă, tot îi fain.


Altfel, nu mai vreau să zic nimic. Vreau doar să fie doar iar vineri. Vreau să fie sâmbătă până-n 23 decembrie şi după iar să fie bine. Degeaba.
Azi cred că termin "Heart Shaped Box" şi o să încep "Ion". Iei! Îs aşa fericită că-mi vine să înjur.

Tragedia începutului sau poate a sfârşitului

Exil. Parcă şi aud huruitul trenului şi apoi paşii grăbiţi care se îndreaptă spre clădirea putrezită unde sufletele se înrolează la un an de detenţie şi fiecare corp luptă o bătălie cu timpul şi gratiile. Parcă deja simt fiorii reci ai orelor petrecute-ntr-o nesfârşită somnolenţă printre explicaţii neînţelese şi voci molcome. 
Cândva lupta era mai lejeră însă atunci viaţa era şi ea mai puerilă. Nimic nu era complicat şi războiul purtat părea o joacă. Acum în schimb e altfel. Acum există sânge, concurenţă şi o mulţime de chipuri urâte.Acum fiecare se zbate pentru propriul câştig. Şi totuşi timpul trece, huruitul trenului răsună în gara aglomerată, iar paşii grăbiţi înaintează spre închisoare. Exil.       


Sună foarte ciudat. Parcă ar fii un fel de marş funebru sau înrolare evreiască din 1944. Aiurea, ştiu. Defapt nu i subliniată decât ideea că începe şcoala şi că, oarecum, totul se termină. O să fie complicat, dureros şi fără multe opţiuni, însă măcar o să fie. Aşa e de cam nouă ani continuu. La fel şi întodeauna diferit. 

Tragic. 

Cu sufletul plin de noroi, ca un strigoi.

Până la urmă s-a încheiat şi semestrul ăsta şi cam toată lumea-i fericită. Da, mediile îs cum îs(pârcoşe), da' viaţa nu-i întodeauna fericită. Chiar, iar a venit vremea când reuşesc să plâng la comandă. Îi un fel de chestie periodică care mă ajunge din urmă ca un fel de fantomă care mă bântuie din trecut şi care, indiferent de timpul care trece, nu se satură de mine. 
Şi totuşi, ce doare mai tare îi că în majoritatea timpului îs la mijloc. Într-un tunel întunecat în care, singură mă zbat şi nu ştiu spre care ieşire să o apuc, care cale-i mai aproape de lumină şi care mă va purta mai repede spre salvarea propriei minţi. 
Da' nu. O să treacă. Întodeauna vine ca o ploaie rece şi udă totul, şi distruge pe rând fiecare zi fericită şi apoi pleacă, lăsând în urmă câte o rană sângerândă. Dar pleacă... şi totuşi mereu se întoarce. 

Nu am chef azi.

Până la urmă s-a dus. Până la urmă iar a venit şi feţele tuturor îs iar împânzite de tristeţe. Serios, astăzi nimeni nu face nimic interesant, toţi stau şi plâng după ieri sau se gândesc cu groază la mâine. 
De fiecare dată e la fel, şi oarecum întodeauna diferit. Măcar nu mai e atâta pân' la Austria. Nu mai tre' să aştept aşa mult până când o să fiu iar plecată o săptămână fără dureri de cap şi alte nebunii dinalea. Chiar, anu' ăsta va fii Mallnitz care cică îi destul de drăguţ şi puţin mai periculos(pârtii negre, zăpadă multă şi alte aleaaa). 

Anu' trecut a fost Rauris. 

Acu' doi ani a fost Oberperfuss. 

Anu' ăsta e al treilea an şi trebuie să fie cel mai fain, nu? Mai nou se cer căşti de protecţie, că nimeni nu vrea să ajungă-n comă ca Huidu. Fie, merg să mai scriu la română şi geogra că vezi doamne, începe şcoala! 

Adio somn pân' la doişpe jumate, adio stat până la cinci! 

'Neaţa.

Având în vedere că-i ora 7:48 probabil că am dreptul să fiu puţin ameţită şi să aberez liniştită p-aici. Dar privind mai atent restul postărilor am observat că până la urmă am tot aberat de mult, de foarte mult timp... 
Fie, astăzi am olimpiadă la engleză şi mi-e destul de ciudat. Profesoara a zis că o să ştiu şi că s-ar putea să ajung pe judeţ, doar că nu-i aşa simplu. La naiba, am ceva emoţii! 

Şcoala-n poze.

Până la urmă am dus camera la şcoală şi-am şi făcut poze. Nu-s multe că ora de engleză nu prea permite, şi nici bateria. Oricum, câteva:

Primele două-s de ieri şi ultima e de ceva timp(nu-mi amintesc exact). Oricum, curând o să nimeresc cu mai multe şi sper să fie mai interesante. 

Altfel, e din ce-n ce mai complicat cu şcoala. Încep să-mi dau seama că eu chiar trebuie să-nvăţ şi să mă arăt preocupată de ce fac p-acolo(chiar dacă nu-s întodeauna). Oricum... atât pentru un moment că plouă şi eu trebuie să ies p-afară şi mai tre' să şi mă uit la "Prison Break", care că veni vorba, e chiar foarte tare! 

Titlu' se referă la o scrisoare şi la un bal.

Trebuia să postez în 28 şi să scriu mare şi plină de entuziasm: "Azi am primit prima scrisoare de la cineva din toată viaţa mea." Da' desigur, eram prea entuziasmată aşa că am tot încercat să scriu un răspuns şi alte alea.
A fost de la Al. şi a fost structurată în două părţi. Scrisoarea în sine şi un tutorial despre "Cum să scrii o scrisoare". Ah, o iubeeesc!
Altfel, ieri a fost balu' bobocilor şi sincer a fost drăguţ şi atât. Nu cine ştie ce, sau cel puţin nu a fost ceea ce mă aşteptam. Mă rog, au fost şi unele motive ciudate. 
A câştigat Ruxi la miss şi ceva tip Vlad parcă. Bravo lor. 
Mie sincer mi-a plăcut mai mult după bal, când am mers în centru şi ne-am plimbat şi după în turda nouă unde-am povestit o grămadă-n parc. A fost chiar interesant, mult mai interesant. 

Acum mă tot gândesc la cum aş putea să mă îmbrac pentru deseară că zisesem ceva şi de nişte costume. Well, sper să-mi vină ceva până la urmă. La la la. 

Octombrie deprimant.

Sincer nu ştiu ce să mai cred. Până la urmă ne scufundăm în monotonie şi aşteptăm iunie ca să putem să redevenim oameni spontani? 

Ne ascundem printre băncile alea roase de timp şi aşteptăm o salvare care poate nu o să vină niciodată? 

Şi de ce? Pentru ce? 

Nu mai înţeleg nimic da' nici nu mă mai interesează. La ce? 
Totu' se-nvânte nebuneşte şi parcă întodeauna e acceaşi lecţie pe care trebuie să o memorez şi aceaşi temă pe care trebuie să o aburesc.

Da' eu nu mai vreau! M-am săturat de tortura asta zilnică şi vreau vară iar. Soare şi lumină, zâmbete cretine şi fără motiv desenate pe faţă şi o grămadă de oameni fericiţi. 

La naiba cu el octombrie deprimant! Vreau măcar Decembrie.   

Veronika, iar.

Moartea era dulce, mirosea a vin şi-o mângâia pe păr. 

Nu mai am numa' câteva pagini din carte şi sunt tristă. Deci chiar e o carte drăguţă. Îmi place foarte mult şi pot să spun că Paulo Coelho e un autor foooarte bun! 

Deci încă nu ştiu care-i finalu'(pentru că m-am oprit la pagina 175 pentru că mi-e oarecum frică s-o termin. Eduard e interesant şi nebunele ca Mari şi Zedka care-au apărut au fost foarte frumos construite(ca personaje)

Acum ar trebui să-mi decupez o chestie pentru română, deci şi să închei postul ăsta. Şcoala ocupă tot timpul, şi chiar dacă mâine-i vineri, tot nu-s relaxată(am geografie băi.)

Veronika la şcoală.

Stăm întinşi pe iarbă, cu ochii deschişi, privind hipnotizaţi cerul albastru. 

Mai nou, sunt ocupată cu şcoala. A-nceput de ceva timp şi totu-i altfel. Nu mai am timp să dorm până la doişpe, nu mai pot să ies şi să stau p-afară prea mult şi tre' să fiu la unşpe-n pat. 

Acu' nu mai am ce face şi tre să o scurtez, pentru că-i deja zece şi Veronika încă mă aşteaptă pe noptieră. Eduard începe să fie din ce în ce mai tare şi mâine tre' să o duc la şcoală. Chiar trebuie să o termin până în 17, că se termină două săptămâni şi se supără tanti de la bibliotecă.

Trei.

Bine, mai îs încă trei zile şi începe şcoala. Trei zile şi o să stau iar întinsă pe iarba din LMV, înainte de vreo oră stresantă. Încă trei zile ş-o să fiu din nou ocupată cu învăţat la greu. 

Desigur, acum sunt mare şi deci se înţelege că am mai multe. Toţi zic că-i fain la liceu, da' eu totuşi nu-s aşa încântată c-o să fiu boboacă şi d-alea. E ciudaaaat! 

Oricum, asta-i viaţaaaa. 

Runaway.

Astăzi a fost ciudat. Astăzi mi-am propus să fac exerciţii la mate şi a fost degeaba. Nu-s în stare să fac aşa ceva din proprie iniţiativă. La naiba, mai bine dădeam luni teză. 

Fie, termin anu' ăsta aVIII-a. Drăguţ, ă? O să văd şi eu cum e la liceu şi de ce zic toţi că ruleazăăă! Abea aştept să scap. Mâine e duminică. 

Urăsc ţânţarii. Sunt muşcată peste tot şi nici măcar nu-s mici semnele. Plus sângele. E sânge peste tot. 

Desigur, cred că o să merg la Iron Maiden. Vreau Iron Maiden! În august, în Cluj. Omg, Iron Maiden! 

Şi că tot am zis de sfârşitu' de la a VIII-a. Doamne, urăsc tot ce-au făcut ăştia "de sus". Acum la media de admitere contează 25% examenele alea căcăcioase, e grevă toată săptămâna şi la sociale e o singură clasă. 

În ultima perioadă am văzut multe filme, mai ales cu Patrick Swayze. Da, era destul de drăguţ şi juca foarte biiine! Păcat c-a murit. Oricum, după ce termin postu' ăsta[destul de curând, sunt sigură] o să mă apuc să citesc şi să joc Sims3 sau să mă uit la OneLastDance. Desigur, depinde ce-mi vine. 

Ha ha ha. 

High Voltage.

Mâine dau teză. 

Astăzi e cea mai genială treabă! Ac/Dc în Bucureşti. Nici nu vreau să mă gândesc ce pierd. Căcat, de ce naiba trebuie să fie în capitală? De ce nu vin la Cluj, la Sibiu, undeva unde, mama naibii, se ajunge mai repede? 

Desigur, astăzi cred că stau acasă. Mi-e prea lene să fac ceva. Probabil o să dorm sau o să beau o cafea şi probabil c-o să mă uit la un film. 
Acu' mă duc. Ora vrăjitoarelor încă mai tre' citită. 

Exam.

E 3 mai şi a fost drăguţ de 1. Mi-a plăcut mult şi am râs şi am umblat o grămadă pe jos. 
Nu mă dor picioarele. În 2 am râs şi am citit şi am condus. Omg. 
Mâine e 4. Mâine e căcat! Mâine dau examenu' ăla căcăcios. Nu e chiar teză, da' e p-acolo. E naşpa! 
Noapte bună! 

Da, da.

Destul de ciudat. Cică azi e 1 aprilie. Ha ha, ce-am râs. A fost la fel, atâta că bâh, bâh. 

Mi-am făcut blog nou şi totuşi cred că o să rămân aici. E mult prea ok printre căcaturile astea scrise de mine. 

Fie, vreau să scriu. Nu am mai scris de ieri şi am inspiraţie. :) Sunt fericită. Mâine nu merg la şcoală. Câh câh. 

Back - again.

Bine, a trecut o grămadă de timp de la ultimul meu post. Nici eu nu ştiu prea bine de ce. Până la urmă, cred că o să mai treacă ceva şi până la următoru'. Da' fie, evit să gândesc atât de departe. 

Şcoala e naşpa, mi-e dor de profa de mate şi mă doare capu'. Da ce contează? Mâine va fii fantastic. Mâine va fii genial! Cea mai tare chestie şi apoi sâmbătă şi poate duminică. 
Urăsc timpu' ăsta mult prea scurt. De ce nu pot să fie weekendurile mai lungi? Măcar vreo cinci zile... Ah!

Nimic.

Vorbesc cu Găbiţa. Ea e bine. 
Mi-e cam frig. Mi-e cam lene. Mi-e cam somn. Cred că o să mă pun la teveu'. 
Somn uşor la toţi. Sănătate maximă! Şcoala e naşpa, oricum. 

Monoton.

Ok. Prima zi de şcoală a fost la fel. 
Aceiaşi oameni, aceiaşi tip de comportament, clădirea la fel de înaltă. Nu merita să merg. Le ştiam toate astea deja. 
Începe monotonia săptămânală. Doar că acum mă ascultă la toate materiile. Genial. 
Mă pun să scriu la isto că altfel uit. 
Fie, a fost la fel şi aşa o să fie toată săptămâna.
Scriu un post mai lung mai târziu. 

Câh.

Nu ştiu de ce, dar mi-e frică de teza de la mate. La naiba, e luni şi e îngrozitoare ideea. Am avut coşmaruri azinoapte. De necrezut! 
Am făcut exerciţii. Chiar am făcut. Acum totul e de... atenţie. Şi peste căteva zile e ziua mea. Mă rog, împlinesc 15 ani şi desigur, nu vreau asta. Până la urmă cine vrea să crească? Eu nu, oricum. 
Am început să lucrez în photoshop. Nu ştiu dacă am mai zis asta, dar fie. Au început să nu mai fie chiar atât de handicapate lucrările. 
Acum mai rămâne Lestat. Vreau să spun ceva despre el. E fantastic, defapt nu prea e altceva de spus acum. 
Presiune de la teză. 

Alt post. Contează? Azi a nins puţin şi apoi a fost soare, s-a topit şi acum e ca naiba afară. Frig şi urât. 
Revin mai târziu cu un post mai dezvoltat.