Exil. Parcă şi aud huruitul trenului şi apoi paşii grăbiţi care se îndreaptă spre clădirea putrezită unde sufletele se înrolează la un an de detenţie şi fiecare corp luptă o bătălie cu timpul şi gratiile. Parcă deja simt fiorii reci ai orelor petrecute-ntr-o nesfârşită somnolenţă printre explicaţii neînţelese şi voci molcome.
Cândva lupta era mai lejeră însă atunci viaţa era şi ea mai puerilă. Nimic nu era complicat şi războiul purtat părea o joacă. Acum în schimb e altfel. Acum există sânge, concurenţă şi o mulţime de chipuri urâte.Acum fiecare se zbate pentru propriul câştig. Şi totuşi timpul trece, huruitul trenului răsună în gara aglomerată, iar paşii grăbiţi înaintează spre închisoare. Exil.
Sună foarte ciudat. Parcă ar fii un fel de marş funebru sau înrolare evreiască din 1944. Aiurea, ştiu. Defapt nu i subliniată decât ideea că începe şcoala şi că, oarecum, totul se termină. O să fie complicat, dureros şi fără multe opţiuni, însă măcar o să fie. Aşa e de cam nouă ani continuu. La fel şi întodeauna diferit.
Tragic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu