Când o să fie iară bine?

Vreau aer, vreau să respir şi să trag în piept altceva decât praf de pe străzi pline cu gunoi şi oameni fără scopuri în viaţă. Vreau să fie cum a fost odată, cald şi bine. 
Mi-e dor de senzaţia de libertate, de timpul pierdut pe iarbă şi sub copaci umbroşi. De ce nu se întorc toate? De ce-au fugit? 
Şi şcoala mă asfixiază. Mă sufocă într-o parte de lume unde nu aparţin. Oraş şi străzi murdare. Copaci tăiaţi şi cărţi cu ţărani obosiţi. 

Am o problemă. Ştiu. 

Oricum, nu o să ţină totul la nesfârşit. Până la urmă o să fie iar soare, iar bine. Până atunci mă refugiez în "Heart Shaped Box", cartea magnifică a lui Joe Hill care o ador şi care o să fie ca o gură de aer curat în prafu' ăsta de nerespirat. 

Tumblr, I ♥ you.

Nu ştiu exact ce mi-a venit dar am selectat câteva poze - trei - din folderul cu imagini salvate de pe tumblr şi le-am pus. Desigur, îmi plac şi cred câ de-acum o să fac un fel de grămadă pe care o să le înşiruiesc în câte-un post la un anumit interval de timp. :]

Război început târziu, sau maratonul lecturilor obligatorii.

Probabil că şcoala ocupă tot timpul. Defapt nu-i probabil, chiar aşa e. A început de cam două săptămâni şi parcă deja abea aştept să se termine. M-am plictisit de ore, de trezirea matinală şi de monotonie. Vreau iar să fie spontaneitatea aia plină de verde şi de soare care-i numai vara. :]
Era atât de bine odată, puteam să fiu atât de plină de fericire vara. Şi-acum e toamnă. 
Copacii mor. Nu mai au frunze şi pământu'-i acoperit cu-n covor ruginiu. Citesc lecturile obligatorii cu care trebuia să mă lupt în vară şi de care-am uitat. Mă scufund în viaţă. Aştept să mă trezesc şi să mă întorc înapoi în vară. 
Oricum, până la urmă poate nici nu-i atât până-n iarnă. Poate merg în Austria :]
Fie, până acuma am citit: 

Hanul Ancuţei de Mihail Sadoveanu

Harap-Alb de Ion Creangă.  

O să editez mai încolo când termin ce-am început acum. xD  

Cândva era bine, acuma iară nu-i.

Azi a fost oarecum hardcore. Azi am fost, după mult timp, în Chei cu Christian şi mai spre dupămasă cu Peţi. Interesantă treabă, mai ales că m-am obosit ca un ponei după ce o traversat Marea Nordului pentru că-n ultima săptămână am dormit deloc aproape şi-am văzut un sezon din Sons of Anarchy. Totuşi, am pedalat cumva până-n chei şi m-am tolănit lângă buncăr şi am stat acolo şi-am râs o grămadă şi a fost drăguţ. Partea ciudată a fost la final când am împărţit biţi cu Christi şi-am coborât Drumu' Mocanilor pe bară. Au, au! Înafară de fazele limită când puneam picioru jos că mă dezechilibram sau trăgeam de ghidon ca de cablu de la teleschi, totu' a fost bine. 

Altfel, până la urmă pun nişte poze făcute azi că de mult n-am mai pus nimic p-aci. Mi-era şi dor.

Acum, sincer, mi-e frică. Luni începe, chiar dacă nimeni nu vrea, şcoala. Şi mai e şi stupiditatea accea numită colectivitate pe care trebuie să o suport iar un an de zile. Aşa m-am săturat, era atât de bine fără ei! 

Back in black sau în traducere înapoi în negru.

Din titlu poate că se înţelege gresit. Da' nu e vorba de nici un fel de întoarcere la perioade tragice sau pline de suferinţă c-alea vin şi trec mai repede ca talibanii prin Siria, îi despre stilul pe care am reînceput să-l am. Da, iar tricou negru, pantaloni închişi la culoare şi geacă de piele, grămadă de inele şi brăţări cu ţinte şi bocanci. 
Bine, ce mi-a venit? Nu ştiu, s-a terminat vara şi nu-i mai soare şi nu-i mai cald şi mi-era dor de negru. Arăt altfel aşa, si sincer, şi mă simt altfel. 


Altfel, mâine merg în Chei. Poate că o să fac poze. Poate că nu. Cert îi că n-am cum să caţăr pentru că, tragic fiind spus, n-am echipament! Ştiu, doare, da' măcar o să pedalez ceva şi sper să nu mă obosesc şi să-mi fie bine până în chei că până la urmă vara asta am tot fost. 

Ţuichişoara, între Himalaya şi Kantakuchi.

Până la urmă toate-s bune, chiar dacă nu-n totalitate, măcar parţial. Ieri am venit din Băişoara unde toate-au mers numa' cum am plănuit. Tare, nu? Inconvenienţele au apărut exact când am intrat în Turda şi au început fiecare să aibă fiţe de oraş şi pretenţii. La naiba cu şcoala, curăţenia şi restu' treburilor care tre' făcute degeaba. 
Oricum, weekendu' ăsta-am fost departe de lume şi-a fost bine. Fără o grămadă de oameni care să bâzâie ca albinele bolunde. Am fost în Ţuichişoara, între Himalaya şi Katakuchi. 
Poze? Am făcut o grămadă da sincer mi-e lene să le selectez şi atunci probabil că o să le pun într-un post viitor sau cu-n edit. 

Tragedia începutului sau poate a sfârşitului

Exil. Parcă şi aud huruitul trenului şi apoi paşii grăbiţi care se îndreaptă spre clădirea putrezită unde sufletele se înrolează la un an de detenţie şi fiecare corp luptă o bătălie cu timpul şi gratiile. Parcă deja simt fiorii reci ai orelor petrecute-ntr-o nesfârşită somnolenţă printre explicaţii neînţelese şi voci molcome. 
Cândva lupta era mai lejeră însă atunci viaţa era şi ea mai puerilă. Nimic nu era complicat şi războiul purtat părea o joacă. Acum în schimb e altfel. Acum există sânge, concurenţă şi o mulţime de chipuri urâte.Acum fiecare se zbate pentru propriul câştig. Şi totuşi timpul trece, huruitul trenului răsună în gara aglomerată, iar paşii grăbiţi înaintează spre închisoare. Exil.       


Sună foarte ciudat. Parcă ar fii un fel de marş funebru sau înrolare evreiască din 1944. Aiurea, ştiu. Defapt nu i subliniată decât ideea că începe şcoala şi că, oarecum, totul se termină. O să fie complicat, dureros şi fără multe opţiuni, însă măcar o să fie. Aşa e de cam nouă ani continuu. La fel şi întodeauna diferit. 

Tragic. 

Adio vară, adio libertate, adio fericire încălzită-n raze de soare.

Azi e ultima zi de vară. 

Azi a plouat şi-am stat toată ziua în casă. 

Azi am ameţit şi am dormit toată ziua. 

Până la urmă s-a terminat. Ca toate celelalte lucruri, s-a terminat şi vara iar acum urmează o toamnă ploioasă şi rece iar apoi o iarnă înzăpezită sau umedă. Ce poate fii mai drăguţ? 

Desigur, până la urmă totul e destul de bine pentru că oarecum iarna e drăguţă. Până să înţeleg libertatea verii, iarna era anotimpul meu preferat şi în răceala ei mă simţeam cel mai bine, ascunsă-n întuneric şi ferită de răutatea lor. Acum, în schimb iarna nu-i decât o bătrână zgribulită, înfofolită cu o pătură albă care omoară natura. 

Sper totuşi ca anul ăsta şcolar să fie mai bun ca precedentul. Să fie bine cu notele, cu profesorii şi cu colegii. Până la urmă dacă mi-ar ieşi toate mai bine ca-n anul precedent ar fii atât de bine. Nici nu-mi vine să cred că iar începe şcoala! Parcă ieri intram în vacanţă şi ne durea pe toţi în cot...

Fie, măcar mai îs două săptămâni şi ce contează acum îi weekendu' ăsta, când merg în Băişoara la cabană. Abea aştept. Chiar dacă n-am voie să beau, măcar o să mă distrez de restu'. xD 

 

Ploaie, soare, ploaie, soare... cine-nţelege ceva?

Nu mai ştiu ce simt. Oscilez între fericire, tristeţe şi nici măcar nu pot să mă echilibrez pe muchia subţire dintre cele două. E aşa aiurea să încerc să nu cad prea tare dintr-o extremă-n alta. 
Gosh, de mult timp n-am mai aberat, da' asta numai pentru că de mult timp nu m-am mai simţit aşa. În orice caz n-are rost să mai obosesc tastatura că-i degeaba. Subiect închis, oricum nime' nu înţelege şi ăla căruia aş putea să-i explic nu-i pasă. Vorba unuia, păţăşti. 

Şi revenind la treburi serioase, în 14 am fost cu Cristi şi cu Sică cu biţi şi a fost destul de interesant. Chiar dacă vremea n-a fost favorabilă - ploaie din două-n două minute - am reuşit să pedalăm umpicuţ - cam 20 de kilometri. 

Aenament? Aproape deloc, eram obosită după Chei şi a fost destul de complicat să ţin ritmu'. 

Dificultăţi? Ceva dealuri, mai ales ăla de lângă sensul de la intrare-n Sânduleşti. Coborâtu' şi mersu pe sub autostradă. Drumu' pe şosea din Copand până în Turda.
Cunoştinţe noi? Nimeni. 

Locuri marcante? Deluleţele alea de lângă Copand pline cu ciupercuţe şi cu tânţari. 

Kilometrii - aproximativ: 20 

Ieri, azi, mâine şi pentru totdeauna.

Ieri a fost plimbare. Ieri am fost noi doi şi două biciclete-n Chei. Şi toată lumea s-a săturat de acceaşi rezervaţie naturală, şi toată lumea s-a plictisit de aceeaşi crăpături în munţi, da' dacă altceva mai bun nu avem, ce putem face?
Da, chiar am gândit la un moment dat problema. În ultimu' timp am fost în Chei mai des decât la magazinu' din vecinătate. Gosh, mi-am format un fel de obicei din a întreba: "Am voie-n Chei pe-o zi mâine?". Şi da, m-am şi obişnuit cu secul răspuns de la daddy: " Mai întrebi? Du-te."
Îi foarte interesantă poteca cu toate malformaţiile ei şi cu numeroşii necunoscuţi turişti needucaţi care-o împânzesc, da totuşi parcă-i mai bine undeva pe sus prin peşteri sau pe zuruş. 
Altfel, ieri am văzut două căprioare. Ieri erau în lanul cu porumb şi odată ce ne-am apropiat mai tare s-au speriat şi au început să sară pe-acolo agitate şi până la urma-au fugit. A fost aşa drăguţ să le urmăresc cu privirea. De mult n-am mai văzut căprioare!
Aş mai scrie acum da' urmează să plec cu Cristi cu biţi într-un circuit obositor - iar. Iei, măcar mai văd una alta. xD
Ps: Încă nişte poze totuşi: 

 

Piatră, rock, ko!

De vreo două ore-am ajuns acasă. Am fost weekendu' ăsta-n Chei şi-am dormit - pentru prima dată - în buncăr. A fost una dintre chestiile-alea ciudate care nu le faci toată ziua pentru că nu-s organizate în mod oficial de şi unde poţi să te exprimi liber, departe de Turda şi aproape de stânci. 
Ieri am fost prin defileu puţin, am urcat pe zuruş ş-am ascultat gemetele nebune de la alpiniste. Serioasă treabă, nu? Era ceva gen la fiecare mişcare se scutura câte umpic ceva rând de pietre, da' până la urmă totu' a fost bine şi nimeni n-a ajuns izbit.
Seara a fost bine sau cel puţin destul de bine, ca mai apoi, azi dimineaţă să mă trezesc şocată. Măcar am căţărat. - pentru prima dată - şi a fost interesant. Pe lângă faptu' că prizele îs destul de nasoale, măcar în timp mai prind câte una alta şi mă construiesc altfel. xD  

Later edit: Şi pentru că am primit câteva poze, tre' să pun: 

Circuit cred.

Azi a fost mult. Azi am pedalat. Azi am văzut o grămadă de peisaje şi am tras în piept aer curat. 

Antrenament? Nu prea, am  fentat pe parcursul situaţiei. 

Dificultăţi? Când cum, am împachetat un spin în cameră şi-am vulcanizat treaba undeva la 200 de metri distranţă. 

Cunoştinţe noi? Ceva mătuşă din Iara, bătrână şi sociabilă. 

Locuri marcante? La strâmtoare, lângă Crăieşti unde-am stat cu Cristi şi-am văzut o grămadă de peştişori şi broscuţe.
Kilometri - aproximativ: 90 

Sincer, nu ştiu câţi kilometri au fost, însă eu îs entuziasmată c-am rezistat. Cristi zicea ceva de-un 90, eu îs încă-n dubiu da' găsesc curând o metodă de-a afla. 

Până una alta-s destul de obosită. Revin cu detalii altă dată şi poate dau un edit cu nişte poze c-am făcut câteva. xD 
Edit: Până la urmă zvârl şi nişte poze pe-aici că doar nu degeaba le-am făcut: 

Transylvania Fest 2011 - Blaj.

Zilele trecute m-am întors din Blaj, unde pe perioada 29 - 30 iulie a avut loc festivalul Transylvania Fest organizat în scopul de a promova cultura, turismul şi mâncarea transilvăniene. 

Astfel, ne-am adunat o mulţime de voluntari: de la Raţiu vreo zece plus ăia de la Peace Corps care erau tot vreo zece şi-am lucrat umpicuţ pe-acolo. 

Ar fii aiurea să înşir evenimente "interesante" pentru că la ora asta nu-mi amintesc şi oricum îs prea multe. Important îi c-a trecut şi totu-i bine. 

Nişte poze: 

Cam toate cred că-s făcute de Gelu, aşa că sper că nu se supără că le-am "împrumutat". Până la urmă c-am zis că-s a lui se numeşte credit, nu? 

Oricum, noi să fim sănătoşi!