Cândva era bine, acuma iară nu-i.

Azi a fost oarecum hardcore. Azi am fost, după mult timp, în Chei cu Christian şi mai spre dupămasă cu Peţi. Interesantă treabă, mai ales că m-am obosit ca un ponei după ce o traversat Marea Nordului pentru că-n ultima săptămână am dormit deloc aproape şi-am văzut un sezon din Sons of Anarchy. Totuşi, am pedalat cumva până-n chei şi m-am tolănit lângă buncăr şi am stat acolo şi-am râs o grămadă şi a fost drăguţ. Partea ciudată a fost la final când am împărţit biţi cu Christi şi-am coborât Drumu' Mocanilor pe bară. Au, au! Înafară de fazele limită când puneam picioru jos că mă dezechilibram sau trăgeam de ghidon ca de cablu de la teleschi, totu' a fost bine. 

Altfel, până la urmă pun nişte poze făcute azi că de mult n-am mai pus nimic p-aci. Mi-era şi dor.

Acum, sincer, mi-e frică. Luni începe, chiar dacă nimeni nu vrea, şcoala. Şi mai e şi stupiditatea accea numită colectivitate pe care trebuie să o suport iar un an de zile. Aşa m-am săturat, era atât de bine fără ei! 

Back in black sau în traducere înapoi în negru.

Din titlu poate că se înţelege gresit. Da' nu e vorba de nici un fel de întoarcere la perioade tragice sau pline de suferinţă c-alea vin şi trec mai repede ca talibanii prin Siria, îi despre stilul pe care am reînceput să-l am. Da, iar tricou negru, pantaloni închişi la culoare şi geacă de piele, grămadă de inele şi brăţări cu ţinte şi bocanci. 
Bine, ce mi-a venit? Nu ştiu, s-a terminat vara şi nu-i mai soare şi nu-i mai cald şi mi-era dor de negru. Arăt altfel aşa, si sincer, şi mă simt altfel. 


Altfel, mâine merg în Chei. Poate că o să fac poze. Poate că nu. Cert îi că n-am cum să caţăr pentru că, tragic fiind spus, n-am echipament! Ştiu, doare, da' măcar o să pedalez ceva şi sper să nu mă obosesc şi să-mi fie bine până în chei că până la urmă vara asta am tot fost. 

Ţuichişoara, între Himalaya şi Kantakuchi.

Până la urmă toate-s bune, chiar dacă nu-n totalitate, măcar parţial. Ieri am venit din Băişoara unde toate-au mers numa' cum am plănuit. Tare, nu? Inconvenienţele au apărut exact când am intrat în Turda şi au început fiecare să aibă fiţe de oraş şi pretenţii. La naiba cu şcoala, curăţenia şi restu' treburilor care tre' făcute degeaba. 
Oricum, weekendu' ăsta-am fost departe de lume şi-a fost bine. Fără o grămadă de oameni care să bâzâie ca albinele bolunde. Am fost în Ţuichişoara, între Himalaya şi Katakuchi. 
Poze? Am făcut o grămadă da sincer mi-e lene să le selectez şi atunci probabil că o să le pun într-un post viitor sau cu-n edit. 

Ieri, azi, mâine şi pentru totdeauna.

Ieri a fost plimbare. Ieri am fost noi doi şi două biciclete-n Chei. Şi toată lumea s-a săturat de acceaşi rezervaţie naturală, şi toată lumea s-a plictisit de aceeaşi crăpături în munţi, da' dacă altceva mai bun nu avem, ce putem face?
Da, chiar am gândit la un moment dat problema. În ultimu' timp am fost în Chei mai des decât la magazinu' din vecinătate. Gosh, mi-am format un fel de obicei din a întreba: "Am voie-n Chei pe-o zi mâine?". Şi da, m-am şi obişnuit cu secul răspuns de la daddy: " Mai întrebi? Du-te."
Îi foarte interesantă poteca cu toate malformaţiile ei şi cu numeroşii necunoscuţi turişti needucaţi care-o împânzesc, da totuşi parcă-i mai bine undeva pe sus prin peşteri sau pe zuruş. 
Altfel, ieri am văzut două căprioare. Ieri erau în lanul cu porumb şi odată ce ne-am apropiat mai tare s-au speriat şi au început să sară pe-acolo agitate şi până la urma-au fugit. A fost aşa drăguţ să le urmăresc cu privirea. De mult n-am mai văzut căprioare!
Aş mai scrie acum da' urmează să plec cu Cristi cu biţi într-un circuit obositor - iar. Iei, măcar mai văd una alta. xD
Ps: Încă nişte poze totuşi: 

 

Piatră, rock, ko!

De vreo două ore-am ajuns acasă. Am fost weekendu' ăsta-n Chei şi-am dormit - pentru prima dată - în buncăr. A fost una dintre chestiile-alea ciudate care nu le faci toată ziua pentru că nu-s organizate în mod oficial de şi unde poţi să te exprimi liber, departe de Turda şi aproape de stânci. 
Ieri am fost prin defileu puţin, am urcat pe zuruş ş-am ascultat gemetele nebune de la alpiniste. Serioasă treabă, nu? Era ceva gen la fiecare mişcare se scutura câte umpic ceva rând de pietre, da' până la urmă totu' a fost bine şi nimeni n-a ajuns izbit.
Seara a fost bine sau cel puţin destul de bine, ca mai apoi, azi dimineaţă să mă trezesc şocată. Măcar am căţărat. - pentru prima dată - şi a fost interesant. Pe lângă faptu' că prizele îs destul de nasoale, măcar în timp mai prind câte una alta şi mă construiesc altfel. xD  

Later edit: Şi pentru că am primit câteva poze, tre' să pun: 

Don't leave the footpath - pentru turişti.

Azi iar o fost bine. Iar m-am trezit la ora opt, am făcut un duş, am pregătit una-alte şi-am pornit cu biţi. Iniţial, trebuia să mergem în Colţeşti, apoi ieri am restabilit traseu' până în Borzeşti şi de dimineaţă am schimbat iar direcţia spre Cheile Turzii.
Ideea e că am fost umpic mai mult obosită de la atâtea dâmburi şi dealuri şi de-alea şi totuşi am ajuns destul de bine.
Am stat umpic la buncăr, unde ne-am întâlnit cu ceva unguri şi-a fost o fază destul de comică, în ideea că o tipă a început să turuie pe maghiară şi Peţi tot aproba, apoi am întrebat-o eu de: "Do you speak English?" şi ea după un "Yes, of course!" o început iar să trăncănească-n limba ei. Desigur, după asta am aprobat-o şi i-am zis ceva gen "Don't leave the footpath."
Aveau ceva Mitsubishi serios. Ne gâdeam cu Peţi să dăm biţicli pe ea. Era o idee, oricum.
Am râs o vreme pe treaba asta, apoi fără frâne şi fără prea mare viteză, am coborât până la cabană unde-am legat biţicli de stâlp apoi am coborât prin defileu pe unde ne-am plimbat lejer.
Pe la podu' 4 am urcat în Cetăţeaua Mică, am stat umpic pe platou' de lângă Şcoala Turdeană şi apoi ne-am întors pe pod şi-am urcat în Cetăţeaua Mare(pentru prima dată). A fost destul de interesant, mai ales că se auzeau chiţăituri de lilieci şi era întuneric.

Şi pentru că îs un fel de atracţii din Chei destul de accesibile, am găsit şi nişte date aparte despre peşteri:
Cetăţeaua mare denumita si Pestera lui Balica se afla langa podul patru, pe partea dreapta a vaii Hasdate;
aici s-a adapostit o perioada haiducul Nichita Balica din Petrestii de Jos, care a participat la revolta antiaustriaca a Curutilor.
Atat despre Cetăţeaua Mare cat si despre Cetateaua Mică, se spune ca ar fi fost locuite de zane; potrivit legendei, cele doua locuri ar fi fost unite de un pod de argint, astfel incat femeile cu puteri supranaturale să nu fie separate. Insa, incalcand regulamentele castei, una dintre ele s-ar fi indragostit de un pastor, ceea ce i-a atras pedeapsa din partea celorlalte zane. A fost transformata intr-o stanca, iar aceasta se afla in continuare in apropierea pesterilor.

E destul de interesantă ideea cu zânele, ştiam eu că există o legătură între alea două peşteri, şi dacă nu, oricum o să fie făcută cât de curând, pentru că mi se pare chiar extraordinară ideea de-a le lega printr-o coardă serioasă şi de-a face o tiroliană serioasă dintr-o parte-n alta.

Oricum, apoi ne-am întors pentru că există telefoane şi oameni care sună şi-ţi cântă la telefon: "Hai acas' că vine taifunu'." Da, nu-i deloc drăguţă treaba, da până una alta, asta-i viaţa. Ca niciodată, am uitat să iau camera, o uitasem în alalalt ruxac.

Ps: La intrare în defileu există un panou serios cu câteva observaţii minore. Una dintre ele: "Interzis persoanelor în stare de ebrietate." Let's be serious!

Printre spiţe şi peşteri.

Azi am fost, pentru prima dată în Cheile Turului pe bicicletă cu mai mulţi. A fost o chestie destul de serioasă, cu pedalat obositor şi râs mult. 

Eram eu, Ioana, Peţi, Cristi şi Miţă. Am urcat pe Drumu' Mocanilor, am coborât pe drumu' de la fermă-n Copand şi ne-am aşezat undeva lângă apă, aproape de pădure. 

După ce-am pierdut vremea şi am mâncat şi-am mai râs pe-acolo, am făcut o tură drăguţă prin defileu. Sincer, n-am mai fost pe-acolo înainte şi a fost un fel de chestie nouă interesantă. Îi mult mai provocator ca ăla din Cheile Turzii şi nu-i atâta de accesibil - desigur, nu era nimeni defapt pe-acolo, da no. 

A fost destul de aiurea că n-aveam camera la mine - erau câteva peisaje de mi-o dat lacrimile, da' va mai fii o data viitoare la sigur, când o să mă asigur că am şerveţele, apă şi cameră pentru poze la mine. 

  Desigur, câteva poze vechi din Cheile Turului:    

Şi pentru că habar n-am unde-s alea serioase, pun şi una de pe fratele google că e mai explicită: 

"Nu da vina pe ei, ţie ţi-o trebuit să meri."

Ieri am venit din Chei. Ieri am ocupat baia cam o oră jumate. A fost aproape drăguţ. Vremea faină(n-a plouat deloc, chiar dacă se anunţase furtună) şi unul dintre cele mai interesante locuri. 
Şi pentru că nu vreau să uit, tre să pun aci câteva replici:

"Ăla are atâta păr în cap cât îmi lipseşte mie"

"Ăla ştie să se dea cu motoru' cât am uitat io."

"Nu trag la râma mea că-i prea mică." 

"Animalofolog"(altă formă pentru veterinar, derivată de la ginecolog)  

Astea-s aproape toate de-a mele. Desigur, ultimul e cuvânt e fabricat după ce-am povestit puţin cu prietena mea aia bună, veche, rusoaică. 

Da, marţi seara am avut un fel de întâlnire de-aia târzie în care ne-am povestit amintirile şi toate lucrurile care le-am făcut între timp de la ultima dată. Ca întodeauna, a fost drăguţă şi puternică, totuşi puţin prea micuţă. 

Am fost prin defileu şi-am făcut baie. Am văzut peşti.

Oricum, n-o fost nimic hardcore. Totu' a fost prea relaxant defapt, prea lipsit de evenimente marcante. Nimic ieşit din comun, mai puţin ideea de dormit şapte în cort de cinci. 

Vroiam altceva, îmi imaginasem totul altfel(cred) da' no, mi-e cam naşpa să mă plâng acu'. 

Ora vrăjitoarelor

1 mai.  E soare afară, e cald, e drăguţ şi abea aştept să vină nouă. La nouă merg la Ale şi apoi mergem pe jos în Chei.

Va fii drăguţ, sper. O să fie mai mulţi, şi nici măcar nu ştiu sigur câţi. Uh uh.
Şi apropo, revenind la altceva. Am început să citesc Ora vrăjitoarelor a lui Anee Rice [primu' volum]. E drăguţ şi îmi place stilul ei. Doamne, chiar mi-era dor de cărţile scrise de ea. Sunt întodeauna genialeeee. 
Oricum, sunt destul de tulburată. Am visat căcaturi. Viermi, furtuni, oh shit.
Fie. Cred că o să citesc şi habar n-am când o să mai postez. Perioada asta e a' naibii de-ncărcată. Fie, sănătate maximă. 

Long time... No sleep.

De ceva zile am uitat sa scriu pe-aici. Ma rog, acum mi-am amintit, asa ca, de ce nu... Stiu ca e tarziu dar inca mai ascult M.J. si scriu compuneri stupide pe "You're not alone". Ma rog, nu pot sa ascult melodii mai tari la ora asta...
Deci zilele astea au fost la fel. Am inceput sa alerg si sa bat Cheile Turzii cu picioarele(yeah, am abandonat Vitara) si sa fac o gramada de poze. 
Astazi am si desenat, asa ca pot sa fiu fericita. N-am mai facut asa ceva de mult timp. N-a iesit cine stie ce, insa sunt fericita ca a iesit totusi o figura. De mult timp nu am mai incercat creionul. Am dat niste efecte desenului, insa in rest e facut de mana.