Titlu' se referă la o scrisoare şi la un bal.

Trebuia să postez în 28 şi să scriu mare şi plină de entuziasm: "Azi am primit prima scrisoare de la cineva din toată viaţa mea." Da' desigur, eram prea entuziasmată aşa că am tot încercat să scriu un răspuns şi alte alea.
A fost de la Al. şi a fost structurată în două părţi. Scrisoarea în sine şi un tutorial despre "Cum să scrii o scrisoare". Ah, o iubeeesc!
Altfel, ieri a fost balu' bobocilor şi sincer a fost drăguţ şi atât. Nu cine ştie ce, sau cel puţin nu a fost ceea ce mă aşteptam. Mă rog, au fost şi unele motive ciudate. 
A câştigat Ruxi la miss şi ceva tip Vlad parcă. Bravo lor. 
Mie sincer mi-a plăcut mai mult după bal, când am mers în centru şi ne-am plimbat şi după în turda nouă unde-am povestit o grămadă-n parc. A fost chiar interesant, mult mai interesant. 

Acum mă tot gândesc la cum aş putea să mă îmbrac pentru deseară că zisesem ceva şi de nişte costume. Well, sper să-mi vină ceva până la urmă. La la la. 

Culori schimbate-n poze.

La la la. 

Până la urmă mi-a fost dor să fac poze.  A trecut o lună(fără câteva ore) de când n-am mai pus poze şi aici, aşa că mă gândeam că era cazu'. 

Fie, sunt făcute duminică(adică ieri) şi se poate observa că nu-i mai acelaşi verde. S-a schimbat nu de mult că cică e toamnă şi îs alte nuanţe acu'. 

Adio verde, ne vedem la anu'!  

Pe moment indispusă.

Atâta timp cât aud urletele alea şi simt fiorii ăia reci care mă trec pe şira spinării, simt că exist. Ştiu că asta-i viaţa normală şi astea-s loviturile care trebuie să le primesc regulat, asemeni unor bucăţi de ciocolată albă, cu cremă de venin. 

Urăsc florile! Urăsc să văd buchete purtate-n mâini şi maşini roşii. Urăsc să văd atâta minciună şi prefăcătorie, jocuri cretine şi durere. 

De ce naiba ar încerca să se bage-n viaţa mea? 

Octombrie deprimant.

Sincer nu ştiu ce să mai cred. Până la urmă ne scufundăm în monotonie şi aşteptăm iunie ca să putem să redevenim oameni spontani? 

Ne ascundem printre băncile alea roase de timp şi aşteptăm o salvare care poate nu o să vină niciodată? 

Şi de ce? Pentru ce? 

Nu mai înţeleg nimic da' nici nu mă mai interesează. La ce? 
Totu' se-nvânte nebuneşte şi parcă întodeauna e acceaşi lecţie pe care trebuie să o memorez şi aceaşi temă pe care trebuie să o aburesc.

Da' eu nu mai vreau! M-am săturat de tortura asta zilnică şi vreau vară iar. Soare şi lumină, zâmbete cretine şi fără motiv desenate pe faţă şi o grămadă de oameni fericiţi. 

La naiba cu el octombrie deprimant! Vreau măcar Decembrie.   

Vii?

Hai să fugim departe, să ne aşezăm pe-un vârf de munte şi să privim la nesfârşit pe rând soarele, luna şi stelele. Hai să închidem ochii numai atunci când somnul ne strigă şi să desenăm fericirea în oglinda limpede a râului rece. 

N-ar trebui să fii speriat. Tu niciodată nu ai fost, iar eu, tot ceea ce odată numeam teamă am îngropat atunci când te-am întâlnit. 

Rătăcit.

Prinţu', pe numele lui William Jack al III-lea, nu mai vine. Prinţu' s-a rătăcit printre nebuni. Chiar dacă a promis că o să vină pe Suzuki şi o să fie perfect nu-i mai. 

A condus beat, a intrat sub un tir şi acum se recuperează printre nebuni. Da, l-au găsit bolnav mintal pentru că fizic e al naibii de întreg. Ei întodeauna găsesc. 

Şi acum prinţul aşteaptă. Stă trântit într-un pat tare printre nişte aşternuturi înnebunitor de albe citind aceaşi carte. De parcă chiar ar fii un prinţ plictisit. 

La naiba cu ei toţi!  

Eşti un prost!

Zidurile ştiu că ne-am iubit

Uşile trântite ne-au privit...

Vama Veche - Cântec prost. 

Timpul se-opreste, clipa se dilată
Cu ochii închişi mă gândesc la nori de ciocolată
Lumea se schimbă şi ea, e mai paşnică aşa
Dacă soldaţii ar fuma n-ar mai bombarda şi masacra.

Viţa de Vie - Varză.

 Fericirea e ceva ce nu se atinge nicio data,
Dar in cautarea ei merita sa alergi toata viata.
 

 Vama Veche - Calul din Marlboro.

Am crezut ca într-o zi buzduganul va lovi în uşa mea şi am să ies să te îmbrăţişez
Vroiam să-ţi revăd calul alb
Mi-ai promis că-l voi călări cândva

Şi acum când în sfârşit aş fi putut
Ne-ai lăsat să rătăcim printre faruri de maşini
Trebuia să creştem mari şi să luptăm cu toţi zmeii din lume,
Nimeni nu mai vrea să lupte, Făt-Frumos
Oamenii n-au timp să fie viteji
Unii spun că viaţa e o lupta dar foarte rar aud pe cineva care să fie sigur că a câştigat sau a
pierdut

Mi-ai promis că o să mă înveţi ce-i onoarea Făt-Frumos
Da' nimeni nu mai foloseşte cuvântul ăsta.
Nici în reclame nu l-am auzit, foarte rar prin filme
Da' mereu apare unu care spune ca eşti prost dacă ai onoare
Ai plecat... şi nu m`ai lamurit

În fiecare seară ajungem în acelaşi loc, Făt-Frumos, nişte case mici
Iar eu ştiu sigur că am fost în castelul tau.
Mi-ai spus că nu pot sa stau mult,
Venea zmeul şi trebuia vă luptaţi

Şi toţi oamenii fac aceleaşi lucruri
Cei singuri, inta-n casa, aruncă nişte chei pe masă, se duc la frigider, scot o sticlă, beau, şi
privesc în gol
Apoi se trezesc ca din vis
Se duc în altă cameră, se aşează pe canapea şi dau drumul la televizor

În fiecare seară, mii de oameni fac aceleaşi lucruri, în acelaşi timp, în aceleaşi case mici,
Făt-Frumos

Am fi putut fi singuri Făt-Frumos
Mi-ai promis ca n-o să dormim două nopţi în acelaşi loc Făt-Frumos
C-o să zburăm peste munţi călare pe caii noştri albi 

Şi`o sa călătorim în acelaşi timp cu stelele,

Şi unde vom vedea o luminiţa cât de mică, acolo vom coborî, şi vom înnopta
M-am gândit că n-o să pot zbura Făt-Frumos
Dar eram sigur că voi călători

Şi luminiţe sunt peste tot Făt-Frumos, asta mă doare
Nici măcar n-ar fi trebuit să le căutam
E mult mai simplu decât pe vremea ta, şi tu nu eşti aici
Spuneai să înconjurăm Pământul 

Şi să răspândim binele în lume
Dar nu mi-ai spus niciodată ce înseamna binele
N-ai apucat!

De ce m`ai lăsat Făt-Frumos, de ce?
M-ai lăsat să rătăcesc printre faruri de maşini
Nu ştiu drumul spre castel

Şi acasă doare
De ce m`ai trădat Făt-Frumos, de ce?
Treci încoace să lupţi,
Să m-ajuţi să câştig
Nu mai stiu să iubesc
Fără tine mi-e frig.
 

Ştii cât se ceartă oamenii pe chestia asta cu binele?
Mă enervezi Făt-Frumos că eşti iresponsabil
M-ai lăsat cu ochii-n soare
Vreau să fac tot ce faceai tu,

Şi să trăiesc cum traiai tu, Făt-Frumos

Şi să-i învăţ şi pe alţii
Prietenii trebuiau să mă ajute, nu Făt-Frumos?
Trebuia să plecăm împreună la drum
Trebuia să ştiu să-i aleg, nu Făt-Frumos?
Ei bine, află că sunt singur!

De ce m-ai lăsat Făt-Frumos, de ce?
M-ai lăsat să rătăcesc printre faruri de maşini
Nu ştiu drumul spre castel

Şi acasa doare

Sunt singur şi tu nu eşti aici
Fomilă, Setilă, Păsări-Laţi-Lungilă
Sunt înconjurat de nişte idioţi în costume gri
Cu care mă văd miercurea la mall

 Şi care cântă cântece despre bere

 Şi nici măcar nu-şi mai amintesc de tine

Îmi spun ca au cunoscut-o doar pe Ileana Cosânzeana 

Dar ca de tine nu-şi aduc aminte

Şi râd Făt-Frumos, râd de tine, râd de mine
Trebuia sa fii aici, laşule, să ne-nveţi să luptăm,

Să ne vorbeşti despre onoare şi prietenie
Să ne spui despre sacrificiu
Trebuia să rămai aici, sa te aperi, Făt-Frumos
Pentru ca eu n-o pot face în locul tau
Că nu m-ai învăţat Făt-Frumos

Ai plecat ca un laş, Făt-Frumos 

Şi nu ne-ai învăţat nimic
Ai fi putut macar sa-mi spui
Cum ai facut s-o iubeşti doar pe ea Făt-Frumos,

Pentru ca eu ştiu că ea te-a ajutat mult
Cum ai reuşit să iubeşti o singură fată ?

Te urasc Făt-Frumos,
Te urasc în numele tuturor calculatoarelor din lume
Tastez numele tau, şi mii de pagini îmi vorbesc despre tine

Şi tu nu eşti nicăieri Făt-Frumos

Şi nici zmeul nu mai e printre noi
Aşa as fi fost sigur că ai existat
Ai plecat Făt-Frumos, şi ai luat cu tine şi binele şï răul.
Te urăsc, Făt-Frumos
Te urasc
   

 Vama Veche - Scrisoare către Făt-Frumos.  

 

Îngheţ în suflet.

A venit octombrie. Acum nu mai e nimic de făcut decât să aştept cuminte iarna. Zăpada albă şi pufoasă, frigul care îngheaţă totul şi noaptea lungă care ascunde orice imperfecţiune şi defect.

Şi desigur, nu mai e atâta până în decembrie când o să fie frumos şi or să fie o grămadă de lucruri drăguţe. (da, drăguţeee). Da totuşi până atunci trebuie să mai fac una-alta că nu pot dormi până atunci. 

Acum fie, de când cu frigu' ăsta parcă îmi vine să citesc mai mult, mai ales că mai am vreo 50 de pagini din Domnişoara Christina şi imediat după ce o termin vreau să încep Hotel Transylvania. De ce Hotel Transylvania cu tot sângele şi satanismul descris acolo?

Pentru că vampirii adevăraţi omoară, se îndrăgostesc sadic şi fac o mulţime de lucruri urâte care sperie lumea. Şi desigur, pentru că Saint Germain e bătrân şi aduce mult cu modelul vampirului pe care îl am în minte.