Minciună şi bomboană din staniol care scârţâie.

Atunci când îţi dai seama că defapt îţi pasă, şi că defapt tot ce se întâmplă în jur te deranjează, de ce continui să te prefaci că eşti indiferent? 
De ce nu ai atâta curaj să spui că-ţi pasă şi că, oricât de tare ai încerca să ascunzi asta, chiar eşti lovit de noutăţi? 
Unde ţi-e curaju'? De ce înveleşti totul într-o minciună jalnică şi construieşti neadevăruri peste tot ce simţi? Patetic. 

Relaţia noastră e ca o bomboană învelită staniol. 

Foarte dulce, dar cam scârţâie. 

 (unknown)

Oricum, îs confuză şi dezamăgită. Nu mă aşteptam la aşa ceva. Nu vroiam să cred că ai putea fii în stare de aşa ceva. Serios, nu tu! Niciodată tu! De ce tocmai tu? 

Fie, ce-am învăţat azi? Păi, sincer, revenind la realitate, oamenii mint. Oamenii spun o mulţime de minciuni pe care nici măcar ei nu le cred. Şi ce e mai urât e că impun altora să creadă lucruri cărora şi lor le-ar fii greu să le accepte. Aiurea, de-a dreptul aiurea. 

Dar, în fond, ce este o minciună? 

Adevărul mascat... 

Sau un bulgăre de zăpadă ce devine cu atât mai mare cu cât este rostogolit mai mult.

Sau nu este decât un văl subţire ce protejează adevărul.