Sună-mă pentru că M. Cărtărescu e român şi pentru că a scris.

Suna-ma,suna-ma macar azi

de Mircea Cartarescu

sunt asa de trist,tu nu tii la mine.
stiam ca tu nu poti sa tii la mine.
…si construisem un dirijabil de catifea reiata doar pentru tine
…si cladisem un castel cu giruete de discuri cu Dylan doar pentru tine
…si pavasem autostrazi de cristal cu amprentele mele doar pentru tine
…si vanasem pauni cu alice de frezii doar pentru tine
…si incepusem sa cred ca lumea o poti tine-n palmele facute caus
…si ca poti sa bei din ea pana te saturi si ca toata noaptea apoi te vor arde pe gat constelatiile
…si incepusem sa sper ca voi musca odata buzele existentei
…si incepusem sa sper ca voi scapa de coasa de plexiglas
acum insa e totu-n ruine:
nu te gasesc la telefon si de cinci zile nu mi-ai dat telefon!

imi luasem abonament pe toate liniile din palma ta.
facusem cabotaj secole-ntregi de-a lungul coastelor tale.
te privisem cum iti faci in oglinda ovala genele,cromozomii.
cum rujezi norii,cum demachiezi soarele, cum dai cu oja pe turle

mâță, gandeste-te:
nu mai esti mica, da-te jos din cartierul cu strazile veștede
nu mai minti,nu te preface si nu ma-nsela.
sunt asa trist, dragostea noastra n-o sa dureze
tu nu tii la mine.
…si construisem un parc bomarzo cu monstri de sulf pentru tine
…si imi vatuisem umerii blocului ca sa par mai impozant pentru tine
…si intinsesem intre avioanele sanitare ghirlande de gura leului
…si cumparasem un firgider cu aripi de fluture tropical
…si incepusem sa cred ca pot asana timpul si ca pot umbla apoi cu cizme de cauciuc prin albia umeda si goala unde cursese timpul si ca pot aduna pestii fantastici care inotasera in apa timpului,pestii cu scheletul de ace de ceas,cu urechi de fotografiim cu inima de ochi omenesti
si incepusem sa sper ca voi sparge in dinti cochilia mortii
si incepusem sa sper ca iti voi vedea pasii,ca iti voi auzi pielea
de toate s-a ales praful.

ah,suna-ma,suna-ma macar azi!

Ne lăsăm de fumat?

Viaţa e o ţigară.

Cu fiecare fum eşti mai aproape de moarte.

La final rămâne numai scrum.

Am găsit chestia asta pe undeva prin comp. În general nu salvez chestii şi nu-s des impresionată de lucruri de-astea scrise, însă asta sună aşa bine. Îi serioasă rău comparaţia şi-mi place finalu'.
Oare cei care se lasă de fumat devin sinucigaşi sau interiorizaţi? Şi scrumul e defapt amintirea şi nimic mai mult?

Şi dacă trebuie să o stingi mai repede, poţi apoi să o reaprinzi? 

Şi-atunci, o scrumieră poate fii un cimitir? 

Ps: Ucide-o! 

O să te iubesc mâine, fiindcă astăzi încă nu te cunosc.

"O să te iubesc mâine, fiindcă astăzi încă nu te cunosc."

(Marc Levi, Copiii libertăţii)

Probabil că întodeauna o să existe. Poate că lupta pentru libertate există în sufletele fiecăruia, chiar dacă nu e animată de decorul războiului. Da, e-un fel de sămânţă care încolţeşte dacă e îngrijită. 

Şi eu tot sunt confuză în legătură cu anumiţi termeni. Ce înseamnă cunoaşterea? Când poţi să afirmi sincer că ştii o persoană? Asta-i o întrebare care mai nou mă macină, şi e destul de aiurea ideea că nu o să găsesc un răspuns prea curând.

Altfel, toată viaţa mea e acum puţin diferită. O grămadă de lucruri noi, o grămadă de chestii ciudate şi totuşi, atât de normale. Aştept vacanţa şi aştept linişte. Am atâta nevoie de câteva zile călduţe în care să nu fac nimic. Mi-e aşa dor de leneveală, fără şcoală şi gânduri aiurea! 

Minciună şi bomboană din staniol care scârţâie.

Atunci când îţi dai seama că defapt îţi pasă, şi că defapt tot ce se întâmplă în jur te deranjează, de ce continui să te prefaci că eşti indiferent? 
De ce nu ai atâta curaj să spui că-ţi pasă şi că, oricât de tare ai încerca să ascunzi asta, chiar eşti lovit de noutăţi? 
Unde ţi-e curaju'? De ce înveleşti totul într-o minciună jalnică şi construieşti neadevăruri peste tot ce simţi? Patetic. 

Relaţia noastră e ca o bomboană învelită staniol. 

Foarte dulce, dar cam scârţâie. 

 (unknown)

Oricum, îs confuză şi dezamăgită. Nu mă aşteptam la aşa ceva. Nu vroiam să cred că ai putea fii în stare de aşa ceva. Serios, nu tu! Niciodată tu! De ce tocmai tu? 

Fie, ce-am învăţat azi? Păi, sincer, revenind la realitate, oamenii mint. Oamenii spun o mulţime de minciuni pe care nici măcar ei nu le cred. Şi ce e mai urât e că impun altora să creadă lucruri cărora şi lor le-ar fii greu să le accepte. Aiurea, de-a dreptul aiurea. 

Dar, în fond, ce este o minciună? 

Adevărul mascat... 

Sau un bulgăre de zăpadă ce devine cu atât mai mare cu cât este rostogolit mai mult.

Sau nu este decât un văl subţire ce protejează adevărul. 

Iad construit din rămăşiţe de rai.

Fata de hârtie sângerează cu cerneală, iar sângele îi e propriul instrument de scris. Ficţiunea e o lume inversă, stranie, ciudată care surprinde. 
Lacrimile strălucitoare asemeni cristalelor îi lipsesc fetei de hârtie, pătându-i hainele cu cerneală albastră şi rece, iar rănile îi picură lichidul care uscă pe hârtie poveşti şi întâmplări nemaivăzute. 

Fie, pentru că îs în proces de citire şi pentru că oarecum îmi place foarte mult cartea, trebuie să pun unele citate care m-au impresionat prin modul în care s-au potrivit la începutul fiecărui capitol, pe lângă ideea de bază care-am accentuat-o mai sus. 

|||

Infernul există şi ştiu acum că oroarea lui constă în faptul că e făcut decât din rămăşiţe de paradis. (Alec Covin)

Muzele sunt nişte fantome cărora li se întâmplă să intre în scenă fără a fii invitate. (Stephen King)

E la o jumătate de oră de aici. Ajung în zece minute. (replică din filmul "Pulp Fiction")

Cu ţeava unui revolver între dinţi, nu pronunţi decât vocale. (replică din filmul "Fight Club")

Moartea era dulce, mirosea a vin şi-o mângâia pe păr.

N-am mai făcut asta aproape niciodată. Aproape, pentru că uneori parcă simţeam nevoia să citesc postările mai vechi şi să selectez încă odată citatele care mi-au plăcut. 

Şi da, acum am ales titlu' pentru că am dat înapoi printre mesajele din septembrie, când citeam "Veronika se hotărăşte să moară". 

A fost chiar o carte interesantă care încă mă face să zâmbesc când mă gândesc la acţiune şi personaje. 

 În faţa unui psihiatru oamenii vorbesc mai deschis decât în faţa unui preot, deoarece medicul nu poate ameninţa cu infernul.

Poezii găsite-n noapte.

Dormeau adânc sicriele de plumb,

Şi flori de plumb şi funerar veştmînt -
Stam singur în cavou... si era vînt...

Şi scîrţîiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, şi-am început să-l strig -
Stam singur lângă mort... şi era frig...

Şi-i atîrnau aripile de plumb.

George Bacovia, Plumb.

Încet prin ploaia tristă
Un piept curbat de tuse
Cu sânge în batistă
Pe după colţ se duce,
Încet prin ploaia tristă.

Tot plumbul ud al ceţii
Pe urmă-i se abate,
Prin gangurile pieţii
Şi-n frunzele uscate,
Tot plumbul ud al ceţii.

E sânge, plumb şi toamnă.
Cu negru braţ de pace
O cracă tot mă-ndeamnă
Lugubră şi tenace.
E sânge, plumb şi toamnă.

George Bacovia, Sânge, plumb şi toamnă.

Ce trist amor
Să vrai,
Să stai,
Cu cei ce mor.

Si ce avânt
Să treci,
Pe veci,
Într-un mormânt.

Ce fără rost
Trăind,
Gândind,
De n-ai fi fost.

Si ce cuvânt...
Mister,
În cer,
Si pe pământ.
 

George Bacovia, Nihil 

 

Dacă scrii nebunii începi să înnebuneşti, nu?

La la la. 

Fericirea nu-i de vânzare, de-aia apare uneori când te aştepţi mai puţin. Poate că până la urmă toată lumea merită o pauză, dar tot ce contează e că întunericul e opusul luminii, şi că atunci când nu-i noapte e zi, şi chiar dacă uneori e între cele două, câteodată balanţa se-nclină spre o fericire interioară.â

Nebunie, iar. 

Glumă-n soare.

La un moment dat o să fie soare. O să facem baie în raze calde şi-o să fie toţi fericiţi. Altfel, mi-a plăcut mult poezia asta, care am făcut-o la română acu' ceva timp:

Plouă soare peste mine
Şi mă udă cu lumină.
Eu în joc stropesc cu soare
Coala zărilor, velină.

Ce-am făcut?! Cum o s-ascund
Pata galbenă, arsura?
Peste tenta de lumină,
Peste zări mă dau de-a dura.

Nu se duce. Ce să fac?
Sufletu-l mototolesc
Şi-l fac cârpă ca să şterg
Soarele copilăresc.

Cârpa sufletului însă
Toată-i îmbibată-n soare,
Şterg mereu şi-n zări lumina
E din ce în ce mai mare.

Zarea aş putea so-nghit
Şi ar fi ascunsă bine,
Dar mi-ar lumina tot trupul
Şi-ar putea ghici oricine.

Ei, şi dacă ar rămâne
Înc-un soare, ce ar fi?
N-o să plângă – nu-i aşa? –
Nimeni dintre noi, copii.

Ana Blandiana, Glumă II

Altfel, totu' îi aproape bine... aproape. 

Tumblr.

Mai nou dau des p-acolo, şi îs chestii drăguţeee. Nu-i ca şi cretinitatea aia de Tweeter pe care-o folosesc toţi plictisiţii şi e uşor de folosit. :)

Acu' ar trebui să mai scriu p-aci, să încarc alte poze cu lucruri drăguţe, numa' că-i prea târziu. Vreau să termin de văzut "Veronika se hotărăşte să moară", filmu' ăla din 2009 care cică nu-i ca şi cartea(băăă, normal). 

Şi linku de la tumblr, aşe numa': ă

Christina şi Veronika.

Bine. Până la urmă am ajuns să folosesc biblioteca, asemeni altora care nu prea mai au un car de bani de dat pe cărţile din librărie. Am început să le cunosc pe femeile alea, bibliotecarele, care-s drăguţe şi care îs întodeauna pe-un scaun pregătite cu o replică drăguţă. 

Am fost vineri(cred că era 3 septembrie) şi m-am rătăcit printre rafturi. Sunt atâtea chestii drăguţe! Am văzut chiar şi ceva al naibii de interesant, o carte care-şi zicea "Versete Sataniste" şi aş fii luat-o dacă nu era atâta de mare şi groasă. (bine, şi ar fii avut un titlu mai acceptabil). 

M-am mulţumit în schimb cu două cărţi micuţe şi uşor de citit, respectiv "Veronika se hotărăşte să moară" de Paulo Coelho şi "Domnişoara Christina" de Mircea Eliade. 

Şi pentru că am luat-o prima pe Veronika, am nimerit câteva citate drăguţe pentru că da, e o carte frumoasă care abordează o idee foarte interesantă. 

Câteva:

 În faţa unui psihiatru oamenii vorbesc mai deschis decât în faţa unui preot, deoarece medicul nu poate ameninţa cu infernul.

Ce este adevăratul Eu? E ceea ce eşti dumneata, nu ceea ce fac ceilalţi din dumneata.

Nebun este cine trăieşte în propria-i lume.

Două dintre cele mai grele încercări de pe drumul spiritual sunt răbdarea de a aştepta momentul prielnic şi curajul de a nu te lăsa decepţionat de ceea ce-ţi iese în cale.

În afara unor cazuri patologice grave, oamenii înnebunesc atunci când vor să scape de rutină.

Acum e târziu şi trebuie să-mi reglez orele de somn până începe şcoala, aşa că noaptea să vă vegheze şi întunericul să vă ascundă pe tărâmul viselor, departe de lumea asta distrusă. 

Paraşutăăă!

Minds are like parachutes. They only function when they are open.

(by unknown)

Doişpe, plus lună plină.

Băi, cică la doişpe. Cică să nu adorm(fâs.fâs). Cică să fiu gata. 
Al naibii, cred că mă uit la X-Men, că ce Dumnezeu aş putea să fac până la doişpe? 
Wolverine e atât de drăguuuţ. Are ghiarele alea, are păru' ăla-n sus şi e atâta de prostalău câteodatăăă! Şi pentru că e baza, citatu' ăsta mai merită să apară odată. 

Rogue: When they come out... does it hurt?
Wolverine: Every time.

Wolverine: I'm not gonna hurt you, kid.

Xavier: Where are you going?

Wolverine: To find her.
Storm: How?
Wolverine: The traditional way: look!

Well, până vineri, noapte bună la toţi. Să visaţi frumos şi să aveţi grijă la ăia mari, păroşi cu ochii roşii. Cică-s încă p-aci. Ungaria aşteaptăăă! 

Nothing to lose.

Jack rulează întodeauna. Jack e fantastic chiar dacă a murit degeaba. (bine, pentru Rose, da totuşi, era mai fascinant dacă trăia şi arăta al naibii de bine şi... fâs fâs.) Ador fraza de la început. 

A dream is a wish your heart makes

It hurts, anyway.

Azi a fost ţapă. Azi a fost a naibii de cald şi eu am ieşit în suzi, blugi lungi, maieu şi cămaşă. Era să mor de cald, în puii mei! 
De ce naiba trebuiau să fie norii ăia căcăcioşi şi aeru' ăla sufocant? Bine măcar că n-a plouat. A fost chiar drăguţ altfel azi afară. 

"Why is there evil in the world? Because sometimes you just wanna fuckin' have it, and you don’t care who gets hurt."(Joe Hill)

|||

Rogue: When they come out... does it hurt?
Wolverine: Every time

Doare întodeauna.

Bine. Până la urmă n-am mai făcut nimic în Photoshop. M-am luat cu alte alea, ca de obicei. Acum, e vreo unu şi nu ştiu ce film să văd. Cred că până la urmă mă uit la X-Men Cartoons şi gata. 
Wolverine era cu Storm, nu? Wolverine era genial, defapt Wolverine întodeauna e perfect. Animăluţ simpatic cu gheare din adamantium. :x

Şi apropo, am găsit(n-am căutat mult, da' îs fericită) un citat. Defapt o replică din film. 

Rogue: When they come out...Does it hurt?
Wolverine: Every time.

Citate.

Bine, la sfârşit de clasa a VIII-a diriga ne-a zis un citat de N. Iorga. Defapt a zis două. Sincer, ambele au fost drăguţe şi mi-au plăcut mult. Le-am căutat şi am găsit mai multe interesante, care te pun pe gânduri: 

• În viaţă risipim ani, iar la moarte cerşim clipe.
• Duşmanul ţi-ar bea mai bucuros lacrimile decât sângele, fiindcă în cele dintâi vede topită fericirea ta, care îl ucide.
• Veselia omului e ca mirosul florilor: ea nu se înalţă din sufletele veştede.

Bine, am căutat ceva şi tot n-am găsit. Fie, e vorba de ceva cale pe care şi-o alege fiecare. Cel cuminte alege nu ştiu ce şi mă rog... era foarte drăguţ. 

Make your own dynamic tag cloud

Atât. 

Numarul 2741.

Bine. Tocmai mi-a venit chef sa scriu(chiar daca nu prea am idee ce). Deja e prea de tot. Azi e ziua mea si nimic interesant. Poate doar somnu' de 3 ore complete:x. Am visat ceva cu o cladire mare si multi stalpi care o sustineau. Era si o incapere lunga. Si eu eram inauntru si nu puteam iesi. Chiar daca fiecare geam deschis dadea spre o gradina ciudata, eu eram prinsa inauntru. E prima data cand am visat asta, asa ca... nu stiu ce inseamna. '
Ieri mi-am gasit permisu' de la biblioteca. Era la tipa de acolo. A venit la mine si mi-a zis. "Domnisoara, v-ati uitat data trecuta asta" si mi-a intins chestia aia mica si alba din hartie tare... Am numaru' 2741. Parca e de la Jilava. Ma face sa ma simt ca intre 4 pereti.
Azi la scoala profa de mate ne-o cumparat Milkins. A fost bun. Dragut din partea ei. Daca ar fii de alta materie, cred ca as adora pe profa asta... E intodeauna super:x. 
Ma rog, la bio am dat test neanuntat si am luat 9(+1 pct de pe nu stiu ce intrebare) si in catalog 10... Acum doar trebuie sa ma gandesc de unde pot face rost de 2 kg de hartie. Maine am concurs de cultura generala(defapt chimie, fizica si bio) si o sa innebunesc. Ce stiu eu la fizica? Da' la chimie? Omg. Noroc ca e pe grupe. 
Ploua. Azi toata ziua a plouat. Si cand am venit de la scoala a plouat. Si am venit uda. Si ploaia e rece. Si nu am avut umbrela. Si a fost foarte ingrozitor pentru paru' meu(thoamne... ce spun)
Acum cred ca pun niste citate din ... Anne Rice.
"If I haven't put that on a T-shirt, I'm going to. Actually, I really don't want to write anything that can't be put on a T-shirt. Actually I'd like to write only on T-shirts. Actually, I'd like to write whole novels on T-shirts. So you guys could say, 'I'm wearing chapter 8 of Lestat's new book, that's my favorite; oh I see you're wearing chapter 6'" — Anne Rice (Blood Canticle)

"Give me a man or woman who has read a thousand books and you give me an interesting companion. Give me a man or woman who has read perhaps three and you give me a very dangerous enemy indeed." — Anne Rice

"Evil is a point of view. God kills indiscriminately and so shall we. For no creatures under God are as we are, none so like him as ourselves." — Anne Rice

"Heaven would be Hell in no time if every cruel, selfish, vicious soul went to Heaven." — Anne Rice (Memnoch the Devil)

Traind vesnic.

Vine o vreme pentru oricine când ideea de eternitate devine pentru o clipã insuportabilã.
Locuitul în umbre,avându-te doar pe tine ca şi companie putrezeşte într-o existenþã solitarã, goalã.
Imortalitatea pare e idee bunã pânã îţi dai seama cã o sã ţi-o petreci singur.

[by Lestat in Queen of the damned]

Am mai dat o tura prin cimitir[desigur, m-a trezit Serbi. Nu e cimitir. E doar o portiune cu iarba si morminte unde erau ingropati 4 oameni. Oricum. A fost interesant. Am mai citit vreo 50 de pagini si am ascultat cum canta pasarile. Era sa plang pt ca mi-am amintit ca lipseste camera. Erau o gramada de peisaje faine. Soarele era chiar la asfintit si isi revarsa ultimele raze peste orasul care se pregatea de somn. 

Era fantastic. Mi-a placut mult. 

Dupa  un timp a venit o pisica. Era roscata si s-a apropiat incet de mine. Apoi a sarit peste gard. A fost o senzatie gen: "unde mama naibii fugi, pisiii?". Dupa ce nu mai vedeam de gard[ era soarele la asfintit si nu era prea multa lumina... bla bla] am mers si m-am sprijinit de marmura. Era rece si imi dadea fiori. Mi-a placut. Mult.

Acum ar trebui sa dorm. Maine am engleza. Abea astept. :x O sa dorm la ora aia:)). 

Oricum.Mi-am dat seama de ceva.

Poti sa traiesti vesnic. Sau cel putin mai mult decat o suta de ani. Sub pamant la doi metri, cu o gramada de ganganii care te mananca incet, dar cu o cruce deasupra unde iti este incrustat numele. 

Si mai e ceva. Oricum, data nasterii si amintirile despre tine raman si mai adanc intiparite in mintile persoanelor care te-au iubit. 

Mi-a venit pe moment. Suna ... ciudat. Da' mie imi place.