S-o mai dus unu'.

Până la urmă a mai trecut un an, cu bune cu rele s-a scurs încet asemeni nisipului dintr-o clepsidră. N-a rămas decât gustul amintirilor amare sau dulci şi câteva poze care să ajute la retrăirea câtorva clipe marcante. 
Da, a trecut! Acum e ora 01:09 şi eu ar trebui să dorm pentru că mâine am multe de făcut. Oricum, acum mă gândesc să schimb anumite chestii pe-aici, mai ales stilul pe care l-am abordat. Fie, nu-s sigură dacă o să-mi iasă, da' încerc că nu-i pe bani. 
Altfel, acum ar trebui să dorm că mâine de dimineaţă ar cam trebui să merg la Kaufland că cică tre să cumpărăm una-alta. Da da, nebunie. 

Noapte bună, fie ca artificiile să nu-ţi puşte-n cap şi nici petarda aia mare şi periculoasă să nu-ţi explodeze-n nas. 

Sânge, lacrimi şi morminte în zăpadă.

Atunci când e zăpadă, întuneric şi mintea-mi străbate cărarea înfricoşătoare a unui cimitir uitat de lume, uite ce iasă:

Făcea câte un pas încet, încercând să înainteze printre ramurile copacilor căzute la pământ spre locul ascuns de marmură unde-i era îngropată jumătate din suflet. Trăgea aer în piept şi ocolea amorţit fiecare obstacol care parcă încerca să-l ţină departe. Cine-i absorvise vlaga trupului, care-i furase suflul vieţii, îngropându-i fericirea adânc sub pământ?

Cu fiecare minut era mai aproape de amintirea ei, cu fiecare mişcare dureroasă care şi-o impunea propriului corp era mai aproape de  prinţesa ascunsă sub crucea de marmură. Valurile îngheţate care-i bântuie mintea pietruită de timp şi obosită îi leagănă uşor fantoma fetei, creionată deasupra lui. Încă-şi mai aminteşte tremuratul uşor al vocii ei, tristeţea care i se oglindea în privire şi buzele vineţii care încercau să-i repete la infinit aceaşi simplă propoziţie:"Te iubesc".

Ultimele mişcări i-au fost robotice şi picioarele dezgolite au început să-i sângereze, pătând zăpada moale, însă liniştea care-l cuprinse atunci când se prăbuşi peste mormântul rece şi dur era de nepreţuit.

Lacrimile i se amestecaseră cu sângele care-i picura în stropi mari de la încheietură, iar durerea-i îmbrăţişă mintea, lăsându-l gol şi fără viaţă.

  
Probabil c-ar trebui să reiau Titanicu', da acuma vorbesc cu Noni chestii ciudate şi parcă ar fii prea straniu după să bocesc o tură la telefon. Nebunie! 

Ps: Şi pentru că nu deţin poza, na credite: http://yuya-yo.deviantart.com/ (Thx a lot for this pictureeeee.) 

Luna plină influenţează multe şi Crăciunul nu-i întodeauna fericit.

Poate că-i târziu să zic "Crăciun Fericit" pentru că aproape-a trecut, da' vorba aia, mai bine mai târziu decât niciodată. Aşa că, să fie!
Fulgi de zăpadă nu-s, beculeţele din centru-mi amintesc de o babă fardată în toate nuanţele curcubeului, urâtă şi trecută de mult prin tot ce se poate trece, comportamentul unora îmi demonstrează că nu s-a meritat aproape nimic şi zâmbetele false-mi dau fiori. 
Totuşi, în mpmentul ăsta mă doare încheietura şi asta-i ceea ce-ar trebui să mă îngrijoreze. Nu-s prea sigură de motivul pentru care parcă-mi pulsează o venă la mâna dreaptă şi nici dacă-i normal.  
Acum, pentru că-n ultimul timp am tot pus de pe youtube melodii şi video-uri care-mi plac, uite încă ceva. 

 

E prima mea melodie pe care-am ascultat-o de la Bullet for my Valentine, care mi-a pus-o Vlad ieri(într-a doua zi de Crăciun). Fie, îmi place mai mult povestea(ideea) şi oarecum mă inspiră. 
Fie, aş mai povesti una-alta p-aci da-i deja 03:23 şi mie mi-e cam somn, şi mâine nu-s sigură încă de ce aş putea face. Fie, noapte bună şi vise pufoase, luna să-ţi vegheze somnul şi pământul moale să-ţi fie cale către tărâmul viselor.  

Sânge, greşeli şi sentimente în zăpadă.

Încă mi-e frică, încă nu-s sigură dacă tot ce fac e corect şi dacă fericirea mea nu urmează să fie cumpărată pe sângele cuiva. Începe să se transforme totul în ceaţă, şi sentimentele să fie înecate într-un haos neînţeles. Dar cine-i vinovat şi care e greşala mea?
Acum nici măcar nu cred că o să reuşesc să ajung acolo unde am ajuns până acum. Totul e complicat şi construit pe durere. Liberatea-i plătită cu lacrimi şi rănile încă mai sângerează din cauza câtorva hohote de râs.  

Tetrarhia, sau cele patru nume nebune.

Fix. Până la urmă Ianoş(aka Iulia) m-a molipsit cu melodia asta. Nu ştiu dacă chiar Crăciunu' care se apropie sau pentru că e veche îmi place mai mult, dar fie, îs obsedată de ea. 



Şi pentru că acum trebuie să plec cu Cezi în oraş, nu mai pot scrie. Oricum, revin cu o explicaţie a titlului în următoarele zile(pentru că dacă zic ore, îs sigură că nu o să revin) 

Alb în poză, în priveliştea de pe fereastră şi-n suflet.

Ninge iar, şi pentru că în ultimul timp toate pozele erau pe verde, m-am gândit să fac şi altele în culoarea iernii, alb. Şi, cum zăpadă este din plin, aici îs câteva:

Zăpada poate ascunde multe.

Acum ninge. Fulgi mari de zăpadă se rostogolesc din cer, aşezându-se peste tot, transformând fiecare colţ într-un loc pufos şi strălucitor. 
Da, zăpada chiar schimbă multe. Zăpada acoperă toate gropile de pe trotuar şi imperfecţiunile de pe străzile murdare. Zăpada împrospătează gardurile şi se aşează pe acoperişuri, asemeni unei mantale protectoare, gata să încălzească sufletul oraşului. 
Dar atunci când se topeşte, totul se transformă într-o mizerie de neînchipuit, făcând pe toată lumea să-şi dorească ca fulgii moi să cadă din nou din cer... 


Fie, acum ascult Firehouse - Christmas with you şi mă gândesc la Austria. Anul ăsta va fii Mallnitz. Anul trecut a fost Rauris, iar acum doi ani a Oberperfuss. Abea aştept să merg, mai ales că-mi doresc anul ăsta să fac şi mai multe poze. Şi mai ales, un îngeraş în zăpadă. Da' parcă mai e atât de mult până în 15 ianuarie! Totuşi... important e că acum ninge în Turda şi totul arată foarte drăguţ. (da, s-a aşezat puţină zăpadă pe câte-un acoperiş).

Ps: Desigur, îmi doresc şi să fac un om de zăpadă pufos şi mare pe care să-l botez "Grinch". 
Ps2: Asta-i a două sutea postare.  

Îngeri roşii din hârtie creponată.

Atunci când îngerii nu mai îs albi, atunci când hârtia-i colorată-n roşu, totul e altfel. Începe, încet să se schimbe lucrurile şi fiecare visează la o ploaie de suflete divine.

Da' unde-i îngerul meu? Unde-i micul spirit care avea aripi sângerânde şi mânuţe legate cu aţă? 

Ea mi-a spus că urmează să doarmă alături de restul îngeraşilor şi că urmează să fie vândut la târgul vintage sau agâţat în bradul de Crăciun de la şcoală. Dar sincer, chiar dacă ar colora buzele cuiva cu-n zâmbet, în general sunt egoistă şi nu vreau să-mi vând îngerul. Vreau să fie al meu şi să-mi desenez eu un surâs pe chip atunci când o să-l văd împodobind una dintre crengile braduţului. Ciudat, nu? 

Şi totuşi, nu-i al meu... e-al ei. Dar e munca mea!

Chiar dacă-s doi îngeri şi-o foarfecă, să ştii că n-am încercat niciodată să le tai aripile. Defapt, eu le-am lipit. Aripi sângerii, aripi creponate şi aripi pline de viaţă.

Ps:Îngerul din dreapta-i al meu doar, că celălalt e îngeaşul lui Noni. :) 

Mai ştii că odată tot ce era pe nepregătite era perfect? Aşa-i şi acum, nu te speria.

Adevăru' e că întodeauna când nu pregăteşti chestiile, când laşi totul să vină de la sine iasă mult mai bine decât atunci când aştepţi multe. Poate că până la urmă fiecare lucru se rezumă la aşteptările pe care le avem. Dacă visezi mult la ceva, dacă plănuieşti totul până la cele mai nesimnificative detalii şi nu iasă aşa cum vrei atunci eşti al naibii de dezamăgit. Da' dacă suni cu juma' de oră înainte şi inviţi la film sau la orice altceva pe oricine sigur o să te simţi bine... 

Ştii, nu? 

Ah. Eu eram de mult conştientă de treaba asta, doar că acum am nimerit peste o situaţie care mi-a adus aminte. Mă simt aşa de bine, aproape că am şi uitat azi că săptămâna viitoare am teză la logică şi mâine ar trebui să învăţ. Da, până la urmă teza la română am dat-o vineri şi a fost destul de bine. Aştept să iau ceva notă mare pentru că, oricât de mult am aburit-o, a fost spre deliciul profesoarei. Aşa trebuie să faci într-a noua la română, nu? Să întorci o grămadă de chestii pe toate părţile şi să priveşti din toate perspectivele posibile fiecare idee... 

Fie, astăzi am văzut cu Zizi "How Grinch stole the Christmas" pentru că eram într-o stare totală de aşteptare nebună a Crăciunului, şi sincer mi-a plăcut mult. Jim Carrey e chiar un actor de nota 10, iar micuţa Taylor Momsen era aşa inocentă! Nici nu pot să-i pun portretul fetiţei de acum zece ani lângă imaginea actuală a ei. Era atât de copilă şi inocentă...  Oricum, acum mi-am descărcat "Make me wanna die", melodia cea mai semnificativă de la The Pretty Reckless, unde instrumentalul este perfect şi care m-a speriat atunci când am văzut video-ul. Chiar trebuia să se dezbrace de tot? Era aşa important să ardă dezbrăcată? I-a fost frică cumva că hainele or să o salveze de flăcări?Ah, revenind la film. A fost interesantă ideea cu înfăţişarea ciudată pe care o aveau locuitorii Whoville-ului. Da, nasul lor era foarte diferit şi oarecum a făcut totul să pară altfel. 
Altfel, acum cred că urmează să citesc, pentru că Ragoczy e chiar un vampir autentic. 

Ea e de vină. Serios, nu glumesc.

Până la urmă ea e de vină. Din cauza ei am început să ascult Disturbed iar, doar că acum într-un stil mult mai intens. 

Nebunie, deci ultimul album, Asylum e chiar fain. Melodia mea preferată e The Animal, şi pentru că are un video "care rupe" (c)Bia, tre' să-l pun şi p-aci. 

Deci mersi Bia, că nu cred că ţi-am zis asta. Ultimul tău post a fost educativ pentru mine şi m-a făcut să alunec iar pe panta aia tare, de metal.  

"Şi asta cum îi?" "Urâtă."

Întodeauna mi-a plăcut Jim Carrey. Este unul dintre cei mai buni actori de comedie, dacă nu chiar cel mai bun! Nebunie, întodeauna mă face să râd.