Bine, cine poate dovedi contrariu', rog să ridice o mânuţă. Well, până la urmă, oricâtă fericire aţi încerca să schiţaţi pe nişte feţe care nu vă aparţin, îi tot degeaba. Până la urmă tot disparte, şi tot ce rămâne nu-i decât o fantomă a trecutului care mănâncă sufletul şi roade interiorul fiinţei.
Nu merită să lupţi, războiul e pierdut deja de la început şi nimeni nu salvează nimic. Totul până la urmă se rezumă numai la închisul subtil al ochilor şi trecerea în nefiinţă, în singurătatea perenă, unde numai câteva amintiri colorate şi un suflet rătăcit caută calea...
Ps: Mai e o lună pân' la 16.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu